Banii bat Justitia?

Un sfat pentru cei din zona IMM, direct de la cel mai recent fost-presedinte pe care l-a avut Romania, Traian Basescu: „La cati bani a bagat Gigi Becali in Steaua, sa te apuci acum sa-i iei emblema, numele. As fi lasat-o asa. Ca la cat a cheltuit Becali cu echipa asta, nu merita mizeria asta.” Cu alte cuvinte, conform declaratiei transmise de Gazeta Sporturilor acum ceva vreme, cel care pana ieri semna numirile de procurori si judecatori in functie ne spune ca banii trebuie sa fie un motiv cu greutate atunci cand instantele decid spetele juridice. Si mai aud pe unii vorbind despre reforma in Justitie din ultimii ani…

În caz că ați ratat știrea… Guvernul vs Microsoft

guvernul vs microfost

Ministerul pentru Societatea Informaţională a cerut în instanţă suspendarea plăţilor din cadrul contractului de furnizare de produse Microsoft (buy-out) în contradictoriu cu asocierea formată din D-CON.NET AG, D-CON.NET GMBH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ AG, DIM SOFT SRL şi Unicredit Ţiriac Bank, în calitate de cesionar.

La sfârşitul lunii decembrie 2014,  Ministerul pentru Societatea Informaţională a promovat în instanţă acţiuni de suspendare a plăţilor aferente contractului de furnizare produse cu nr. RO/41/03.04.2013 (subsecvent Acordului-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009) la Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti.

Continue reading “În caz că ați ratat știrea… Guvernul vs Microsoft”

Segmentul neinformat

Continuând seria de articole mai scurte, mai cu tâlc, astăzi vă aduc la cunoștiință o știre interesantă și efectul pe care-l are asupra unor instituții. Conform unui sondaj realizat între 27 noiembrie și 2 decembrie 2014, „românii consideră că prioritățile președintelui sunt, în ordine”:

  1. să creeze locuri de muncă — 34,1%;
  2. să garanteze respectarea legilor și a Constituției — 31,3%;
  3. să combată corupția — 18%;
  4. conducă politica externă și de securitate națională a României — 10,2%;
  5. să susțină măsuri de protecție socială — 4,8%;

neinformatCe deducem de aici? Dacă ar fi un segment din populație, necunoașterea lucrurilor cu ce se ocupă Președintele, conform Constituției în vigoare, ar putea decide în proporție majoritară cine reprezintă România. Sigur, prioritățile nu sunt la fel cu atribuțiile, dar cum ar putea cineva să aibă o anumită prioritate dacă nu are posibilitatea tehnică să o îndeplinească. Cum locurile de muncă nu au nicio legătură cu această funcție administrativă, la fel și susținerea măsurilor de protecție socială, iar independența Justiției (cu tot cu combaterea corupției) intră sub apanajul instanțelor judecătorești, 56,9% dintre români nu cunosc cu ce se ocupă Președintele ales cu 53,6% dintre voturile cetățenilor.

11.719.344 de cetățeni s-au prezentat la urne. Știau toate acestea despre instituția prezidențială când au introdus buletinul de vot în urnă?

Mai adăugăm și faptul că politica externă are câteva prevederi clare privind Guvernul – vezi negociate de Guvern (art.91, alin.1), respectiv la propunerea Guvernului (art.91, alin.2), iar în cazul „securității naționale” (adică apărării naționale în termenii constituționali) precum și în situații excepționale, găsim precizările cu aprobarea prealabilă a Parlamentului (art.92, alin.2), respectiv solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate (art.93, alin.1) – ajungem să concluzionăm că Președintele nu conduce aceste domenii ci este o parte dintr-un mecanism gândit logic. Segmentul devine tot mai neinformat…

surse: Constitutia Romaniei, Rolul Președintelui – Art.80; Atribuțiile Președintelui – Art. 91-94; Justiția – Art. 126, alin. (1) și Art. 133, alin. (1).

Prea multe vorbe… NU?

Mi s-a atras atenția că aș scrie prea mult în articolele de pe blog. Că atenția oamenilor nu este atât de lungă și spațiul disponibil pe acest jurnal electronic ar trebui fructificat la maximum. Așa că am să încerc să concentrez mai mult ideile, păstrând totuși referințele și sursele bibliografice acolo unde este cazul. Așa că…

Dacă Președintele Iohannis ne-a îndemnat „ să ne îndreptăm cu toții gândul către Rege, care rămâne, pentru noi toți, un model de demnitate și dăruire”, recunoscând poziția acestuia de Rege  al României, mă aștept să propună (într-o revizuire a Constitutiei) revenirea la sistemul de guvernare monarhic. Fapte, nu vorbe, NU?

Schimbare pana la capat (?)

Prima parte a campaniei electorale pentru Președinte al României s-a finalizat. Cu toate că sondajele arată clar starea la zi a preferințelor (neschimbate în medie în ultimele luni și nici în săptămânile de campanie), merită menționate unele aspecte legate de activitatea fiecărui candidat în parte și strategiile lor de comunicare politica din ultima lună. Ne despărțim de generația -ESCU, dar ce prezintă noii actori?

victor ponta a scazut taxeVictor Ponta a continuat campania începută la alegerile europarlamentare (Mândri că suntem români) și a punctat pe unirea dintre români (Marea Unire) și continuarea creșterii economice (România Puternică); știind clar că o parte dintre votanții de dreapta vor trebui să-i ofere voturi în turul 2. Criticile aduse la adresa lui sunt axate pe atacuri la membrii de partid corupți, dar niciodată în mod direct asupra unor acte de corupție ale sale personale. Așa-zisul plagiat este de mult trecut în plan secund (sau chiar terț), iar singurele atacuri mai consistente se pot îndrepta către actele de la guvernare. Aceste atacuri îi sunt însă (culmea!) favorabile: față de un partid de corupți – odată ajuns președinte poate argumenta că nu mai are nicio legătură cu PSD, iar față de actele de la guvernare – centrază discuția în jurul său și în afară de Tăriceanu, ceilalți candidați nu au o asemenea experiență. Chiar și referitor la acuzele de „imixtiune în Justiție”, actualul premier a punctat logic: de când este premier Justiția a început să se miște, precum și faptul că DNA ține plin agenda mediatică, lucru favorabil unui candidat de notorietatea sa. Iar reacția la „Ponta – fost agent secret” este tratată cu profesionalism în materie de comunicare politică: afiș „Victor Ponta – Președintele fără Secrete” în mass-media cu direcționare către website-ul personal și realizările acestuia în fruntea Guvernului. Contracandidații săi se întrec astfel și ei să propună soluții alternative de guvernare, uitând parcă să explice cum pot schimba premierul după alegerile pentru președinte, adică cum pot schimba majoritatea parlamentară fără alegeri parlamentare sau fără traseism politic, ignorând voința democratică din 2012. Nu lipsesc si testimonialele video sau foto.

Klaus Iohannis, candidatul ferit de atenția publică, cuvintele jurnaliștilor sau declarațiile politicienilor, vine cu o imagine ciudată și un mesaj învechit. Imaginea mesianică este lesne de deslușit de către specialiști în comunicare, iar sloganul „Fapte, nu vorbe” a fost folosit de PD(L) la începutul anilor 2000. Chiar și cromatica (alb-albastru) candidatului PNL+PDL este cea folosită de reprezentanții Partidului Democrat în urmă cu 10 ani. Spiritul copy+paste se găsește din plin la candidatura lui Iohannis, în spatele căruia mințile aprige ale PDL au lucrat pentru a copia sloganul „lucru bine făcut”. Atacurile la adresa lui Klaus Iohannis ating averea imobiliară pe care a acumulat-o fiind profesor de fizică la liceu, incompatibilitatea din funcția de primar (decizia Înaltei Curți fiind amânată până după alegeri), dar și cele privind traficul de copii (care rămân fără nici un răspuns). Îi este criticată alianța cu PDL când în 2009 alături de Mircea Geoană (PSD) și Crin Antonescu (PNL) vroia să reprezinte alternativa la Emil Boc și Traian Băsescu. Nu răspunde, cel puțin în materie de comunicare politică acestor acuzații, arătând că până și președintele Parlamentului din Nigeria este mai pus pe fapte decât românul de etnie germană, africanul dându-și demisia pentru suspiciunile care planau asupra sa și a unui presupus trafic de copii. În materie de „6 case”, primarul actual al Sibiului continuă să-și schimbe declarația în funcție de cine îl întreabă, lucru sancționat deja de săptămâni bune de presa nepartizană.

Călin Popescu-Tăriceanu reușește să atragă simpatii mai multe decât toți ceilalți candidați ce îl urmează în sondaje. Are un proiect (România a 7-a putere în Europa), dar campania este centrată pe figura populară a acestuia și trecutul său (de performanță) ca premier al României. Sub sloganul de „Bunăstare și Respect” duce o campanie nu foarte vizibilă, nici în materie de concept sau promovare. Nu se distinge și nici nu atrage prea multă atenție, deși trebuie spus că este cel mai extravagant dintre candidați – este la a 5-a căsătorie, motociclismul este pasiunea sa, a fost implicat în afaceri legale (!) de la începutul anilor 1990. Cromatic, cel puțin în materie de fluturașe, campania seamănă cu cea a Monicăi Macovei (sau invers?). Îi sunt aduse critici, deseori dinspre vocile care l-au susținut pe Traian Băsescu când acesta era ostil premierului Tăriceanu, privind mărirea salariilor profesorilor fără acoperire bugetară sau că a introdus taxa auto, chiar dacă nu toate sunt bine fundamentate în adevărul factual al guvernării până în 2008. A atras atenția foarte corect că în această campanie electorală au fost scoase în afara agendei publice și mediatice subiectele care contau în alegerea unui președinte de republică.

Elena Udrea, prea puțin credibilă în cifre, ci mai mult folositoare în imagine se propune ca „Bună pentru România”. Un concept folositor la publicul-țintă căruia i se adresează, dar cu prea puțină capacitate de substanță. Folosește ca imagine „România Frumoasă”, însă punctează pe realizări numerice (57 de spitale modernizate, 6.500 de kilometri de drumuri reabilitate) și chiar dacă nu sunt întru totul adevărate, important ca și comunicare politică este faptul că nu sunt axate estetic (ex: școli mai frumoase, bazine de înot îmbietoare, pârtie de schi splendide). Se bazează pe susținerea publică a lui Traian Băsescu, dar și alți reprezentanți ai fostului Guvern Boc. Pe lângă scandalurile de corupție în care este implicată în prezent (Gala Bute), campania electorală a inclus-o și pe ea în rândul pleiadei de foști sau actuali miniștri implicați în afacerea Microsoft – EADS. De asemenea, imaginile (prea) personale cu ea și şeful DIICOT sunt puse de aceasta sub răutatea (?) serviciilor secrete, neoferind un alt răspuns privind relația cu o persoană denumită cheie a Justiției de către Băsescu.

Monica Macovei are cea mai notabilă performanță de până acum dintre toți candidați. Nu e vorba de cifre și intenții de vot, ci de mobilizarea electoratului, în special în mediul online, pentru pălăvrăgeală. Publicitarii pe care i-a contractat au reușit să aducă în câmpul politic (cu mesaje gen „Altfel decât ei”) segmentul de români hipster. Cred că din afișele, videoclipurile, stickerele, și infograficele prezentate de Macovei (și publicitarii săi) deducem că publicitatea poate vinde orice, chiar și un fost procuror comunist ca un reprezentant al Justiției democratice. În fond, acești oameni din advertising reușesc să atragă simpatia unor persoane prin produsul muncii lor (în campanii de publicitate), dar se comportă contrar convingerilor acelor persoane (vezi cum Gold Corporation îl susținea financiar pe Naumovici). În același timp, celor care se regăsesc în grupul țintă al fostului ministru al Justiției li se prezintă în mod confuz justiția cu răzbunarea, lucru destul de grav pentru viitorul unui sistem judiciar performant. Presupușii votanți ai „diferitei” Macovei au egalat militanții fanatici ai lui Ponta sau Iohannis, alegând să-și schimbe poza personală pe profilele din social media cu o literă pregătită în mod special pentru această campanie – uau. Cum bine se menționa în presă, campania Monicăi Macovei ar rezulta cel mult într-un premiu la Cannes, nu voturi. Așadar, cine se folosește de cine?

Dan Diaconescu rămâne la fel de monoton ca în mai toate campaniile de până acum. Zilele când putea vorbi ore în șir la OTV nu îi priesc în mediul off-line, unde oamenii nu ard de nerăbdare să stea în frig să-l asculte pe DD, fără să împartă o bere la cârciumă în acest timp. Spațiul ocupat printre prezentările candidaturilor i-a împrospătat prezența în memoria publică.

Kelemen Hunor, chiar dacă atrage atenția prin idei rezonabile, faptul că țintește un singur segment de populație (etnicii maghiari), nu reușește să depășească atenția mai multor procente. Afișele și toate eforturile sunt îndreptate în limba maghiară, cu aceleași culori cu care UDMR s-a identificat până acum (verde, alb, roșu). Este sincer când prezintă scopul intrării sale în alegerile pentru Preșeedinte: „este un vot pentru viitorul maghiarimii din Transilvania, arătăm că suntem puternici, arătăm că știm ce vrem, că știm în ce direcție vrem să mergem”. În același timp, reușește să găsească un răspuns mai cultural decât educațional, financiar sau : „Eu spun că societatea românească nu este pregătită nici să aleagă un german.”

Corneliu Vadim Tudor rămâne același justițiar și ca atare folosește aceeași temă a închisorii pe care Macovei doar o insinuează, dar față de europarlamentara PDL, forțele de creație a echipei sale de campanie a rămas în anii 90 și nici nu a auzit de conceptul cultural urban hipster. Afișele nu se lipesc peste tot, ca în zilele de glorie ale anului 2000, ci stau ascunse (culmea, după gratii!) pe geamurile sediului PRM. Iohannis pare că vrea să-l „salveze”; și se mai vorbește de grațiere în tabăra PSD.

Teodor Meleșcanu, un personaj politic destul de notoriu pe scena post-decembristă. La fel ca și Gheorghe Funar, Constantin Rotaru, Mirel Amariței, sau William Brânză, sunt implicați doar pentru a-și afirma prezența, chiar dacă nu sunt cu adevărat reprezentativi.

Dar luna de campanie nu a trecut fără vreun eveniment real (nu numai electoral) să se petreacă. PDL a dispărut în mod oficial, fuziunea dintre acest partid (înființat la începutul anilor 90 de către Petre Roman, și membru în Interanționala Socialistă înaintea PSD-ului) și PNL fiind aprobată de tribunal. Banii curși în campanie sunt încă într-o zonă gri, iar finanțarea partidelor nu a fost deloc dezbătută nici de această dată. De fapt, multe subiecte nu au fost dezbătute, cum ar fi indicatorii pe 2014 a guvernanței sustenabile (Sustainable Governance Indicators) care spune lucruri interesante pentru o țară cu mulți bugetari: suggest that the rigid austerity policies pursued during the crisis and the structural reforms aimed at economic and budgetary stabilization have had, in most countries, negative effects with regard to social justice.

Tensiune in Arad

Cea mai așteptată campanie electorală din ultimii 4 ani este în plină desfășurare și chiar dacă mai sunt 7 zile până la primul tur de scrutin, merită puțină atenție ce se întâmplă în Arad. Multă lume compară acțiunile actualului președinte Băsescu cu tactica pământului pârjolit, iar susținătorii săi din teritoriu din toți acești ani, jurnaliști sub acoperire ca Robert Turcescu sau politiceni ca Gheorghe Falcă, par să adopte acest compartament. La o vedere mai atentă, se poate observa clar că nu e vorba de tactica medievală, ci una mai modernă, mai meschină și cu urmări mai perfide. În aceste zile, cetățeni din Arad și nu numai, pot asista public la exercitarea unei forme a strategiei de tensiune. Iată faptele, trageți voi singuri concluziile:

● Falcă merge în miez de noapte să dea jos bannere cu Victor Ponta pe care el le consideră ilegal amplasate. Fără să facă un demers instituțional, cereri sau acte, pornește cu mașina 4×4 prin cartiere și cheamă angajați din Primărie și Poliția Locală să-l asiste. Această „performanță” ajunge și pe canalele media naționale. Când Poliția Română nu îi este la cherem, acesta se deplasează la sediul instituției, unde dă declarații timp de 4 ore despre oamenii care încalcă legea. Pentru ca apoi să iasă în presă cu acuzația că Poliția este sub papucul PSD. (sursa 1, sursa 2)

● Situația CET-ului din Arad ajunge la extremă, în timp ce devine tot mai frig, riscându-se blocarea furnizării agentului termic pentru o bună parte din populație. Falcă știe de situație încă din luna iulie când datoriile instituției locale erau foarte mari, dar menține starea (de disperare pentru unii care îngheață la 7-8 grade în apartamente) pentru a acuza Guvernul Ponta, cu toate că CET-ul nu este al guvernului, ci al administraţiei locale. După demersuri din partea PSD și când temeperaturile au ajuns aproape de 0 grade pe timp de noapte, Primăria a virat banii necesari deblocării utilajelor către CET. Nu înainte ca actualul primar să precizeze că „cineva a vrut să îi lase pe arădeni fără căldură în această iarnă, lăsând să se înţeleagă că s-a dorit sabotarea lui şi a Aradului.” ( sursa 1, sursa 2)

● Nu a fost destul să spună că Poliția Română din Arad este împotriva lui, ci a ținut să implice și instituțiile din Timișoara în tensionarea sa politică. Falcă acuză că Poliția și Jandarmeria au sabotat mitingul de susținere a lui Iohannis oprind autobuze care aduceau membrii PDL din Arad și Bihor, însă Ancuța Morariu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș, susține că nu a avut loc nicio astfel de acțiune. (sursa) Primarul actual Falcă nu e la prima minciună inventată privind acțiuni de intimidare. În campania locală din 2012, acesta sunase la 112 pentru a reclama că o mașină cu numere de înmatriculare din Italia îl urmărește. (sursa).

● „Trebuie să continuați să protestați. Când ați ieșit în stradă, ați primit niște bani.” Acesta este îndemnul unui primar de oraș al căror străzi distruse și pline de praf i-a făcut pe locuitori să iasă în stradă. Chiar dacă starea drumurilor ține de competența administrației locale, Falcă spune că doar Guvernul poate să le rezolve problemele cetățenilor și mai multe proteste sunt exact ceea ce își dorește. (sursa)

Dacă acestea ar fi cazuri izolate, am putea fi liniștiți. Dar când pe lângă cele de mai sus, inspectorul școlar general este acuzat la fiecare ocazie, când unui consilier PSD care i se opune constant lui Falcă i se folosește (în iunie) numele fraudulos în acte oficiale (sursa), când un cartier se degradează încontinuu iar (în august) poziția Primăriei este pur speculativă politic (adică voturile nu au venit unde trebuie) (sursa), iar când copiii de la Școala Gimnazială nr. 1 sunt în continuare folosiți în scop politic de primar, nu poți ignora situația. Observația tensiunii nu este singulară orașului Arad. Călin Popescu-Tăriceanu atrage atenția că avem parte de „niște alegeri cum nu au mai fost din 1990 până încoace, perturbate de cu totul și cu totul alte lucruri.” Care să fie rezultatul scontat de strategia de tensiune? Cine are de câștigat, pentru că cetățenii în mod cert, nu?

Meanwhile in Arad

Meanwhile-in-arad

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale a început acum 2 zile cu spectacol, lansări și tot soiul de proiecte – cum ar fi Președinte European al PES Activists Romania. Dar pe lângă toate tehnicile de comunicare politică, de la copierea lansării în fabrică a lui Macovei de la „muncitoreasa” Udrea, la copierea lansării cu blocaj rutier a lui Iohannis de la adunarea pe stadion a lui Ponta, sau întoarcerea cu spatele votant a lui Antonescu față de prezidențiabilul Iohannis, viața cotidiană socială și politică din Arad continuă în același stil ce te face să te miri: În ce loc trăiesc?!

● Școala Generală nr. 1 rămâne în chirie și nu este cumpărată de către administrația locală (sursa), cu toate că astfel acolo nu se poate investi în infrastructură, iar chiria pe termen mediu și lung reprezintă o piedică pentru a aduce clădirea la standarde moderne, cu fonduri europene sau nu; doar pentru că ideea nu a venit de la primar ci de la opoziția PSD-istă. Iar părinții elevilor de acolo nu protestează în fața Primăriei și nici nu ar da vreun semn că ar avea vreo intenție prea curând. … În ce loc trăiesc?!

● Pistele de bicicletă amenajate pe Malul Mureșului sunt atât de „bine” făcute încât buruienile au reușit să străpungă asfaltul proaspăt turnat în acest proces de modernizare (sursa). Cu toate că ar fi fost foarte simplu doar un strat sau două de vopsea, „Primăria a fost dispusă să plătească 5.494.332,63 lei, fără TVA. Din bani de la BUGETUL LOCAL, adică din banii arădenilor. Şi dacă tot a venit vorba de bani, poate că ar fi demn de menţionat faptul că, în cazul acestei lucrări, costul pe kilometru este aproape DUBLU faţă de o altă lucrare de amenajare de piste pentru biciclişti, dar cu FONDURI EUROPENE.” (sursa) … În ce loc trăiesc?!

● După ce mai mulți locuitori au organizat o acțiune de protest față de starea dezastruoasă a unor străzi din cartierul Colonie Aradul Nou aflăm cum Primăria n-a primit bani dintr-un program al Guvernului (PNDL) pentru că a întocmit greşit documentaţia; mai exact a inclus în solicitare în mod eronat trotuarele, neeligibile în proiect (sursa). … În ce loc trăiesc?!

● Copii, mulți copii, au fost așezați cam ca în vremurile alb-negru în sensul giratoriu de la Boul Roșu cu un scop de  sensibilizare sau, mai bine zis, să „prevină criminalitatea infantilă” (sursa). Preoți priveau atenți din fundal. … În ce loc trăiesc?!

● Președintele Consiliului Județean, Nicolae Ioțcu (PDL), îi verifică cuvintele vicepreședintelui Consiliului Județean, Adrian Țolea (PDL). Nu, nu e o figură de stil, chiar îi verifică fiecare cuvânt: în loc de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” citim despre Teatrul de Stat, iar Teatrul de Marionete este menţionat ca fiind un ,,Teatru  de păpuşi” deși, după cum se ştie, între cei doi termeni „păpuşă” şi „marionet㔸 este o mare diferenţă (sursa). Într-adevăr, este o mare diferență, dar cam ca într-o s ar fi între instituție de sine stătătoare și un departament în subordinea unei alte instituții, adică fix diferența între Teatrul Trupa de Marionete și Teatrul Clasic Ioan Slavici, pentru că aceeași administrație PDL, de data aceasta la nivel de municipiu a propus în 2011 și a reușit desființarea Teatrului de Marionete ca instituție de sine stătătoare. … În ce loc trăiesc?!

● Deputatul Ioan Șcheau a părăsit PSD, dupa ce a părăsit PPDD în octombrie anul trecut, urmând să activeze de acum încolo în PDL (sursa). Își motivează rătăcirea printre partide ca slujire a intereselor cetățenilor. Poate e adevărat, la cât de rătăciți sunt mulți dintre cetățeni în ceea ce privește interesele lor. … În ce loc trăiesc?!

Situatia la zi a „Migratiei locale”

migratia alesilor locali 2014Chiar dacă presupusa migrație a aleșilor locali ar fi fost gândită ca favorabilă PSD, și chiar dacă ordonanța de guvern a fost respinsă de Camera Deputaților, dar și asupru (și ipocrit) criticată de alianța creștină, situația la zi arată că PDL beneficiază de aceleași transferuri ca cei pe care îi acuză. Popate chiar mai mult, pentru că la nivel local, în Arad, până acum noii creștini beneficiază de mai multe mutări de substanță:

primarul comunei Vladimirescu;
viceprimarul municipiului Arad;

După ce parlamentarii au respins adoptarea ordonanței, Victor Ponta a declarat că „cei de la PNL si PDL au transferat foarte multi primari si consilieri. Nu inteleg de ce in Parlament spun ca sunt contra, iar in teritoriu folosesc aceasta lege. E un gen de ipocrizie care nu cred ca tine decat la cei foarte neinformati” (sursa). Așadar, cam cine e traseist și cine e politicianist? Și mai presus de toate, cine e foarte neinformat?

Ne mai reprezentam cu spor?

Ieri aflam că mai mulți elevi dintr-o serie de consilii județene au semnalat public inacțiunea pe care o afișează reprezentanții structurii naționale. Cu toate că titlul comunicării este unul de senzație în mass-media, problema de fond este următoarea: reprezentarea în rândul elevilor nu mai funcționează. Schimbările rezultatelor unor decizii și voturi, mai puțin cunoscute publicului, stau la baza unei acțiuni ce dăunează per ansamblu imaginii organizației (Consiliul Național al Elevilor), dar în același timp are premisele de a însănătoși organizația.

La fel ca în alte situații, asociații sau partide, reprezentarea este crucială pentru o dezvoltare sănătoasă și la acest principiu se poate reduce democrația. Degeaba dau unii impresia că societatea civilă a înregistrat succese în demersul de legiferare a Big Brother. „Bătălia” pentru astfel de succese se poate reduce la reprezentare: cine a inițiat legea, cine a votat pentru acea persoană, adică a înzestrat-o cu puterea de a iniția; cu alte cuvinte îl reprezintă. Pentru că legile nu au împiedicat pe anumiți oameni să comită ilegalități; dovada Big Brother în România este publică, în Cațavencii, un ziar -pe foaie, nu online- de tiraj național considerabil.

În același timp, asistăm la o dorință și un proces la fel de dăunător, cel de depolitizare completă, lucru care pe lângă niște beneficii, are un recul negativ: „să existe unii care se pun în nişte funcţii în afara contribuţiilor, controlului, intervenţiilor cetăţeneşti” (sursa). În fața acestor fenomene, putem face scandal în mass-media sau putem să ne reprezentăm mai cu spor.