Trecut, prezent si viitor cu Miscarea Aradeana

Acum exact 2 ani de zile, participam la un eveniment care aborda, din prisma Aradului, momentul Unirii de la 1918. Întâlnirea restrânsă și îmbibată cu informații nu atât de cunoscute din istoria locală, era organizată de câțiva oameni pe care abia îi întâlnisem: Claudiu Cristea, Cosmin Galu, Vlăduț, Ricy. Mai târziu, am ajuns să fiu parte din Consiliul Director al acestei Mișcări. Continue reading “Trecut, prezent si viitor cu Miscarea Aradeana”

Regionalizarea Romaniei – un discurs personal

Imediat se împlinesc 5 ani de când încerc (și reușesc) să mă implic într-o formă sau alta în comunitatea în care trăiesc. Azi am luat parte la audierea publică organizată de Academia de Advocacy pe tema Regionalizarea României – DE CE? Managerierea evenimentului a fost ca la carte, iar față de formularea de recomandări sau dezbaterile publice din Arad, reprezintă un pas în față pentru modalitățile de implicare a cetățenilor în actul decizional. Documentul meu de poziție se întinde pe 3 pagini A4 și poate fi consultat pe website-ul Academiei. Mai jos nu am redat cuprinsul poziției, nici nu am făcut o sinteză a celor întâmplate. Ci, pentru a le mulțumi celor care au fost dispuși să mă ajute în demersul meu (Alex, Șerban, Vic, Ionela, Olga, Alexa) , am expus discursul de astăzi, ”cald” încă de la rostire. Continue reading “Regionalizarea Romaniei – un discurs personal”

Catalizatori

Am început procesul de interesare a mai mulți cetățeni din jurul meu. Cum scriam în „Administrația noastră”, urmez sfatul unui grup de activiști civici, și implic cât mai multe persoane într-un act concret de responsabilizare democratică locală. Nepompos, asta înseamnă că încerc să conving prieteni, amici și cunoscuți din Arad, să solicite municipalității eliberareea unor documente de interes public. Continue reading “Catalizatori”

Furism, democratia romaneasca

Când ți se întrerupe curentul electric de la rețeaua centralizată ancorată doar de stâlpul de beton, conștientizezi că întreaga societate depinde, chiar dacă exagerat evocate, de o serie de instituții care îi asigură funcționalitatea: școala, spitalul, poliția, piața, barul, televizorul, dar și parlamentul, consiliul, judecătorii sau președinții.

Ce pățim când aceste cabluri de electricitate sunt furate? Peste noapte, sau în plină zi, te poți trezi că nu mai primești curent de la rețea. Și dintr-odată devii anarhist fără să înțelegi măcar originea conceptului sau ce presupune în mod concret acest lucru din partea ta. Continue reading “Furism, democratia romaneasca”

Lumea mea. Profesionalizare

Sunt conștient că există viață după orice vot. Am spus-o și înainte de 9 iunie, o spun și înainte de 29 iulie. Lumea continuă indiferent de rezultatul unor alegeri la care ne prezentăm. Nu va mai fi la fel, asta e sigur. Așa cum lumea noastră nu e la fel după fiecare alegere pe care o facem. Iată lumea mea.
Am avut o discuție la sfârșitul săptămânii trecute cu un vechi prieten și coleg de liceu. Povestind despre inevitabila traiectorie a orașului nostru natal spre ruralizare, am atins un subiect sensibil pentru niște tineri ca noi: profesionalizarea. Mircea îmi spune că nu credea că Aradul i se va părea un loc așa de sterp și șters. Nu este de vină nici orașul care l-a adoptat, Cluj-Napoca, acea aglomerare de gri și sărac în resursă umană în afara anului universitar. Nu e de vină nici măcar locul de muncă, în care timp de 8 (+1) ore intri într-un automatism demn de paginile lui Orwell, iar când sună ”de pauză” cauți un loc de pășunat, pentru ca peste exact 1 oră să fii înturmat înapoi. Nu. Percepția privind deșertificarea orașului are legătură directă cu posibilitatea construcției unui viitor aici; prin termenul de viitor înțelegând în primul rând blocul profesional, iar apoi cel personal.

Profesionalizarea unui individ are multe valențe. Din fericire (sau nu) majoritatea din jurul meu sunt încă la început de carieră. Anii pe care i-au acumulat într-un domeniu rareori depășește 5 ani. Unii încă își definitivează studiile. Prin urmare, despicarea acestui subiect nu are prea multe fire, ci o direcție pur subiectivă – așa cum este și blogul acesta în definitiv.

Am purtat discuții cu Zoli, Anca, Sorin, Denisa, Mircea, Andreea, Alex, Olga, Gorgan, Ada, Vlad, și Larisa, despre timpul de lucru, oportunitățile de avansare, calitatea actului de lucru, profitabilitatea activităților dintr-un domeniu sau altul, cantitatea ramificațiilor existente în domeniile de profesionalizare precum și despre condițiile psihologice favorabile dezvoltării pe termen lung.

De la început (școala generală) ni se spune indirect să nu schimbi ceva dacă nu ai siguranța unei situații mai bune. Adică nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard. O notă de conservatorism aș spune eu, dar acest lucru poate fi valabil mai târziu când te gândești dacă să schimbi liceul, facultatea, domciliul sau locul de muncă. Cu orice salt în necunoscut vine și un risc. Acesta a fost calea pe care umanitatea a cunoscut progresul până acum. Cel mai bine ar fi să ai anumite siguranțe (safety nets) dar să nu rămâi prizonierul lor.

Tot așa de bine ar fi dacă ai face 8 sau mai multe ore pe zi ceea ce îți place (crezi că îți place). Dacă ai ocazia asta, fă-o cât timp îți permiți. Pentru că, s-ar putea să vină momentul în care s-ar putea să faci ceva ce nu tocmai îți exaltează sufletul. Dar chiar și atunci gândește că faci asta dintr-un motiv, fie că e vorba de independență financiară sau libertatea de a decide, așa cum sunt înțelese azi aceste concepte prin intermediul cumulului de bani. Nu trebuie să uiți să faci acel lucru pe care ți l-ai propus și pentru care ajungi să zâmbești doar gândindu-te la el. Aici intervine și dimensiunea personală a fiecăruia: cât de determinat ești să atingi acel ceva.

Incertitudinea deciziei

Problema în fond este că nu știi dacă alegerea pe care o faci îți va satisface toate nevoile (financiare, psihologice, de dezvoltare etc.) sau așteptările pe care le ai de la propria ta persoană. Mai greu este până decizi, la intersecția de drumuri, dacă a sosit momentul pentru care ai așteptat și pentru care zâmbeai, sau mai trebuie să aștepți.

Și mulți oameni aflați în Arad și între 20 și 30 de ani pun în echilibru toate aceste lucruri la intersecția lor de drumuri profesionale și personale. Chiar și când ai încercat o idee, un drum pe care credeai că vei avea parte de acea stare de satisfacție lăuntrică (într-o stare perpetuă), dar care până la urmă s-a dovedit inoportună, nu ar trebui să renunți per total să ajungi la zâmbet. Tragi învățăminte și continui, te continui.

O altă situație ideală ar fi aceea în care activezi acolo unde ești apreciat și unde îți sunt recunoscute (nu numai financiar) contribuțiile. Unde există relații deschise de colaborare, așa cum ne sunt prezentate în multe dintre companiile din Uniune. Nu mă înțelegeți greșit, nimeni nu idolatrizează străinătatea. Deși Vlad spunea la un moment dat,”mă crezi că viitorul nu e aici?” Dar nu spune nimeni că în altă țară (din U.E.) decât România, totul este roz, iar toți (angajatori și angajați deopotrivă) sunt corecți și muncitori. Însă șansele ca lucrurile să meargă mai bine decât în țară sunt mai mari. Au mai multă experiență și mai multă flexibilitate, datorată în principal de deschiderea cu care au operat atâția ani în diferite domenii de activitate și între fiecare stat european în parte.

Depinde și de cât de mult (dorești ca) acea decizie (să aibă) impact în viitorul tău. Dacă la un moment dat ai mare nevoie de bani, spre exemplu, vei merge într-o direcție care îți va aduce acel lucru. Necesitatea determină greutatea deciziilor și durata incertitudinii. Mai apoi, poate ai avut o reflecție asupra ceea ce presupune un echilibru între bani, dorințe, relații și vise de îndeplinit. Decizia va cântări deci mai mult.

Diviziunea muncii

Mai există și calea prin care ai putea să faci și ceea ce îți place și ceea ce îți aduce bani. Dacă aștepți însă să nu te ”vinzi” ieftin, vei aștepta în van și nu vei acumula experiență (mai mult psihologică, decât oricare alta) necesară pentru a rezista ”în liga mare”. Dacă te împarți totuși în două dimensiuni (ceea ce îți place, ceea ce aduce bani) ai nevoie de mai multe supape. Iar atunci intervine în joc mediul în care ești. Acel Arad sterp de la început.

Într-un articol pe CriticAtac, Norbert Petrovici evidențiază realitatea în care ”categoriile s-au schimbat în mod cert. Narativul a rămas în urmă, intenționat sau nu.” Aici făcea referire la clasa de mijloc, greșit înțeleasă și mai ales eronat narată în toate mediile. Acel middle-class pe care toate manualele traduse din engleză vorbesc că s-ar fi construit modelul de succes și nivel de trai al S.U.A., model preluat antreprenorial-mente și de noi, limitându-ne efectiv direcțiile de ramificare și dezvoltare pe termen lung, aș adăuga. Situația din orașele pe care le prezintă se aplică și în Arad. Mai ales că și campania electorală a lui Claudiu Cristea s-ar fi putut încadra pe lista formulată de Norbert, alături de Nicușor Dan și Peter Ekstein-Kovacs; nu o zic eu, ci a afirmat-o chiar un om implicat în campania lui ”PEK” de la Cluj-Napoca. Merită așadar să acordăm interes unor concepte care au rezonat atât cu clujenii (o mică parte din ei) cât și cu bucureștenii (o mică parte din ei):

  • dreptul la un loc de muncă interesant
  • dreptul la oraș

Vrem să recunoaștem sau nu, blocul profesional și cel personal are strânse legături cu posibilitățile de exprimare a ceea ce numim ”timp liber”. Toți cei cu care am discutat în ultima perioadă nu pot să le disocieze, așa cum nu putem disocia timpul și banii în lumea adulților. Indiferent dacă vom alege, așadar, o slujbă în care ne place absolut tot, sau una în care suntem mulțumiți de performanțele noastre și mediul de dezvoltare, sau chiar una în care nu ne convine ce facem, dar suntem bine plătiți pentru ceva la care suntem talentați, trebuie să avem în vizor cele 2 drepturi de mai sus.

Spațiu de dezvoltare

Așadar, profesionalizarea nu ar fi un domeniu complet rupt de restul societății. Depinde de multe variabile, dar necesită multe calități din partea noastră. Resping ideea conform căreia ”multinaționala” și corporatismul în cele din urmă, te strangulează. Adevărul e la mijloc, ca întotdeauna. Poți să îți construiești și să influențezi mediul din firma sau instituția în care lucrezi. Ai nevoie, cum spuneam, de multă determinare.

Până la urmă, poți lua oricare dintre cele 21 de motive pentru care să activezi pe cont propriu. Indiferent de acestea, poți să îți și faci o carieră, mușchi, cultură generală și să(-ți) crești copii dacă ai un bun management al timpului și multă, multă disciplină.

Poți ajunge și la acel zâmbet profesional, care să așterne calea în cele din urmă și spre dezvoltarea blocului personal. Întrebare ce ar trebui să ți-o pui este:

vreau să zâmbesc?

 

Mulțumesc tuturor care au reprezentat o inspirație pentru acest articol!

Noua Românie

Această analiză a pornit de la articolul lui Gabriel Gorgan legat de clipul recent al celor care nu vor proiectul minier în Roșia Montană. Orice nemulțumire creată adresați-o acestuia pe blogul său.

Așadar, de ce Noua Românie ?

Nu de mult au avut loc alegeri pentru reprezentanții administrației locale și județene. Peisajul politic nu s-a schimbat prea mult față de ce se stabilea în anul 2008. PSD a obținut cele mai multe locuri de consilieri, primari și președinți de consilii județene (mai puțin în Arad), PNL a reușit în final să depășească cu foarte puțin însă PD-L în mandate, dar partidul prezidențial nu și-a pierdut din putere: chiar reprezentanți ai acestuia au declarat că un scor de peste 20% e optimist pentru sondajele care îi plasau în jurul a 11%. Rămâne ca acesta să se (re)organizeze înaintea alegerilor parlamentare *nu am omis PPDD, ating și acest subiect mai jos*. Continue reading “Noua Românie”

Pentru mine conteaza…

De câteva zile, tot amân publicarea unui articol care trece în revistă diversele modalități în care formațiunile politice din Arad și-au făcut campanie. Am prelungit momentul publicării pentru că mi-am pus întrebarea ”ce sens are?”…să încarc internetul cu jocul patetic-victimizant al lui Gh.Falcă de-a chiriașul creștinliberal (o mai mare contradicție în 2 termeni ideologici nici nu cred că există!) sau încurajările făcute arădenilor de către Lia Ardelean cum că ”alături de fiecare bunică, mamă, soție, fiică, noi femeile putem reuși” , de parcă bunicii, tații, bărbații și băieții nu contează pentru oraș? Continue reading “Pentru mine conteaza…”

Bloggeri pe tatami

După o săptămână plină de cursuri de specializare, încununată de un training marca Jim Bagnola, m-am așezat pe tatami (s.n. – covor gros, un fel de rogojină, pe care se practică unele lupte marțiale, ca judo, jiu-jitsu, karate), alături de 7 bloggeri cu reputație din Arad. Nu am practicat lupte marțiale, poate lupte în idei cel mult. Cu prilejul lansării paginii de facebook ARED, am avut plăcerea de a participa la un blogmeet organizat de Semper Excelsius la restaurantul cu specific japonez, Sakura.

Continue reading “Bloggeri pe tatami”