Furism, democratia romaneasca

Când ți se întrerupe curentul electric de la rețeaua centralizată ancorată doar de stâlpul de beton, conștientizezi că întreaga societate depinde, chiar dacă exagerat evocate, de o serie de instituții care îi asigură funcționalitatea: școala, spitalul, poliția, piața, barul, televizorul, dar și parlamentul, consiliul, judecătorii sau președinții.

Ce pățim când aceste cabluri de electricitate sunt furate? Peste noapte, sau în plină zi, te poți trezi că nu mai primești curent de la rețea. Și dintr-odată devii anarhist fără să înțelegi măcar originea conceptului sau ce presupune în mod concret acest lucru din partea ta.

Mi se pare că avem ceva specific nouă ca locuitori ai spațiului numit azi România. Așa cum fiecare om e diferit (în idealuri, intenții, comportamente și impact asupra celorlalți) și societățile sunt diferite. Nu putem să vedem în Coca-Cola ceea ce polonezii văd în acest produs; putem încerca să explicăm prin cuvinte, dar în adâncul fiecăruia dintre indivizii care compun societatea ca un ansamblu unitar, este ceva esențial diferit. Și prin urmare, oala de pe flacăra aragazului numit democrație occidentală, în care am adăugat instituțiile noastre, este un unicat.

Furism i-am spus.

Nu are vreo legătură cu futurismul lui Mannetti, deși am putea asista la o evocare a spiritului acestuia (a rejection of the past, and a celebration of speed, machinery, violence, youth and industry; an advocation of modernisation and cultural rejuvenation) odată cu construcția sumbrei Noi Românii.

Furismul este mai degrabă o descriere a stării de fapt, o constatare a ceea ce este în aceea oală înnegrită”de 20 de ani” de flacăra democrației European-Nord-Atlantică. Furism pentru că, spus în cei mai simpli termeni, ne furăm singuri. Și nici măcar nu e vorba de acei politicieni care în loc să distribuie veniturile și profitul administrației și Statului la membrii care îl compun (adică toți cetățenii), își alocă sieși și membrii familiei sale extinse toate poamele; o aristocrație de tip mariantoaneticean cu straie de secol 21.

E vorba de instituțiile de care depinde funcționalitatea societății

(atenție!) a societății, nu a Statului.

Și e foarte limpede că atunci când ne furăm instituțiile, înlocuindu-le cu persoane private (și interesele lor), furăm din autoritatea unei ordini. Aș putea spune că ar reprezenta chiar un act anarhist din partea acestor hoți instituționali dacă deturnarea ar avea ca destinatar înlocuirea caracterului autoritar cu unul consensual. Însă din păcate asistăm la deturnarea în scopuri și interese pur private. Asta presupune, de la sine, că atunci când va fi nevoie să înlocuiești persoana din instituție (că deh, democrația asta electivă sau reprezentativă are cicluri de schimbări de cadre), aceasta va duce la desființarea instituției: în ochii cetățenilor, în încrederea pe care aceștia o acordă funcției sale democratice, și nu în cele din urmă, în stabilitatea mecanismelor ce funcționau prin ea în societate.

Dar principiul ”dispar eu, dispare tot” sau mai clasicul ”după mine, potopul!” este element uzual al societății furiste. La noi până și președintele de asociație consideră că e veșnic în funcție. Ce să mai vorbim de alte instituții cu impact, precum Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul Federației Române de Fotbal, când Ion Crăciunescu declară că el mai are încă 2 ani de mandat chiar dacă a fost dat afară de cei care aleg managerul vremelnic al acestei instituții.

Nu însă toate dintre instituții sunt furate propriu-zis de persoanele private. Adică nu sunt băgate în buzunarul propriu, dar sunt furate de substanță prin atacuri fără noimă de care nu pot fi apărate, pentru că nu au un Șef reprezantativ, în principal datorită caracterului pluralist al instituției. Vezi Parlamentul, barul, spitalul.

Un alt efect al furtului instituțiilor este obstrucționarea informației relevante în societate. Exemplu clar și recent este următorul: cum s-a asigurat instituția ”celui mai suspendat președinte” că cele 7 și ceva de milioane de voturi împotriva sa vor fi măturate sau respectate cu vreo 2 săptămâni înainte de termenul stabilit inițial de o instituție pe bune – Curtea Constituțională – a dispărut și imixtiunea sa în fluxul informațional zilnic. Și-a asigurat (în concepția sa) netragerea la răspundere a furtului, așa că a mers prin Covasna în excursie și a eliberat astfel informația. Și încet, putem vedea lucruri cu adevărat importante într-o societate care nu este furistă:

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *