Democratia nu e libertate…

…e funcţionarea instituţiilor democratice.

—AVERTISMENT: urmează o postare lungă—

Nu judec nivelul de civilizaţie în care se află în acest moment România; nici nu cred că există o metodă de a stabili un standard de civilizaţie. Însă nu asta mă preocupă acum. Ceea ce mă deranjează este imaginea care se conturează la orizont. Dacă la nivel local începusem să mă obişnuiesc, un stadiu naţional asemănător mă dezgustă şi într-o mică măsură mă îngrozeşte.

Despre ce vorbesc?

Într-o situaţie de ilegalitate, mergi la poliţie. Menţionam mai sus localitatea. Acolo poliţia nu e neapărat echidistantă. Sigur, există excepţii, dar sunt excepţii care întăresc regula. Atunci când ai o problemă administrativă pe strada ta, te adresezi Administraţiei Locale. Sigur că în frunte e primarul care, deşi împarte aceeaşi stradă cu tine, nu îi pasă decât de poftele slugarnicilor săi şi a fanilor care îi mătură zăpada din faţa porţii. Când ţi se râde în faţă, mergi mai departe. Când dai faţă-n faţă cu nedreptatea apelezi la Justiţie. Dar atunci când acest ultim “partener” de viaţă într-o ţară normală se preface că îi pasă şi te amână din lună-n lună, până te saturi de tot şi renunţi la dreptate..atunci ce faci?

Citeam mai demult într-un post al lui Cristi Danileţ despre prima putere în stat. La acea vreme nu am dat prea multă importanţă. Cum naiba, şcoala îmi teoretizase cele 3 puteri în stat; iar vârsta şi experienţa nu mă ajuta deloc. Însă pe 14 decembrie 2009, această ultimă “putere” a decăzut complet. Curtea Constituţională s-a făcut de râs, nu din nou, ci pentru multă vreme de acum încolo. Acei oameni stimaţi (pentru că deh, sunt mai în vârstă şi cu experienţă de viaţă) care tremură când se ridică de pe acele scaune vechi demne de o instituţie odată bine-intenţionată, au făcut un joc curat-murdar când au decis să nu ia nicio decizie prin numărarea voturilor nule; şi-au asumat responsabilitatea pentru următorii 5 ani şi pentru uzura infantilei democraţii carpato-danubiano-pontice.

Am observat, faptic, în ultimul an şi jumătate, cum încet-încet, rând pe rând, acţiuni ale puterii (nu contează pentru această pledoarie ce culoare şi ce convingeri sau ce neconvingeri are aceasta) sunt NU uitate în negura memoriei după 1 săptămână de “dezbateri” în mass-media, CI neverificate de nimeni. Cui te poţi adresa: când media şi-a făcut partea şi te-a informat asupra unei probleme existente, când tu (opinie publică) ai făcut demersuri la organe de investigaţie şi când, începând cu Judecătoriile, Tribunalele, Curţile de Apel, Departamentul Naţional Anticorupţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi terminând cu Curtea Constituţională din 14 decembrie, se joacă de-a judecata. Într-adevăr Justiţia e oarbă. Dar doar pentru că aşa vrea. Şi nu acuz oamenii din aceste instituţii sau organe statale, căci cunosc exemple de persoane excepţionale care îşi fac treaba cum este Dan Ungureanu care a luat parte activ şi la Senat nu numai în Tribunal.

CONCLUZIA (acestei dezordonate expuneri de impresii):  Dacă instituţiile se corup unele pe celelalte, oprobiul public poate atinge limitele maxime potrivite unei revolte, căci mentalitatea (post-1989, parte a unei Uniuni “civilizate”) ajutată de un calm-matur imoral susţinut de media, mediatori şi intelectuali nu vor lăsa acest lucru să se întâmple . Căci este imoral să nu acţionezi când vezi că bunul mers de-a buşilea al unei ţări suferă de fracturi la ambele picioare.

Şi nu trebuie să funcţioneze toate puterile, e destul când una îşi face treaba şi şi-o face bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *