Turul 6

M-am trezit foarte devreme. Am destul timp – e fără 5. Nu ştiu însă dacă o să ajung, ar trebui să mă pregătesc cât mai repede. Am..plecat.

(după 5) Am..ajuns. Off! Ce-i cu atâta lume aici?! De ce suntem atât de mulţi? Trebuie să o fac, nu am de ales. Vreau să o duc mai bine. Deci, trebuie. “Mă scuzaţi!..Îmi cer scuze!..Pardon!” Priviri de dispreţ mă înconjoară. Nu au decât; oare ştiu şi ei că îmi va fi mai bine decât lor? Ha! Aşa..am completat biletul aşa cum trebuie. Nu mă pot opri din zâmbit. Ştiu că este cel câştigător. “Pardon!..Îmi cer scuze!..Mă scuzaţi!”. Trebuie să câştig!

Îi simt transpiraţia muncitorului de la apă-canal din faţa mea. Strâng din bilet mai tare. Îi simt respiraţia şi adulmec parfumul de vremuri vechi a femeii din spate direct pe şi în ceafă. Nu mă supăr, căci coada devine din ce în ce mai mică. Ajung primul. Sunt primul! Îi înmân la tanti de dincolo de gratii biletul completat ca-la-carte. Îmi ia banii. Hm. Cam mulţi tanti, cam mulţi.. Îmi fac loc printre plebea săracă, împing în faţă, dau din coate în stânga, mă aplec în dreapta, tuşesc politicos. În cele din urmă ajung afară.

Aştept rezultatele. Mai am puţin, e fără 5. Am emoţii. Am început să transpir. Ha ha, parcă îl simt pe muncitor. Ciudată mintea asta.

(“Turul 6 din 49 a ajuns la limite neimaginate. Potul a atins peste 5 milioane.De asemenea s-a înregistrat o participare naţională de 56,9% şi avem un câştigător.”)

da..da..da..haidee.da..da..încă unuuu..mmm..arhahaHA! Nu-mi vine să cred. Am câstigat! Am CÂŞTIGAT! Am Câştigat?!

Ce?…

Leave a Reply