Piata Universitatii din Consiliul Local Arad

„O altă încercare a consilierului de a veni în sprijinul persoanelor juridice din municipiu a fost tăiată din faşă de preşedintele de şedinţă, care a declarat întâlnirea terminată, înainte ca Ghilinţă să termine ce are de spus.” Fraza face parte din descrierea ultimei ședințe a Consiliului Local Arad (CLM) din această lună. Glasul Aradului titrează că mașinăria de vot din Consiliu funcționează și fără prezența mănuitorului acesteia, primarul actual Gh. Falcă (PDL). Ceea ce denotă atingerea unui nivel pagubos de cultura administrativa, în care nu mai contează prezența fizică a inițiatorului unor cutume negative, ci faptul că practica impusă și răspândită de acesta a fost preluată și diseminată ca un automatism de cei impregnați de-a lungul timpului. Continue reading “Piata Universitatii din Consiliul Local Arad”

Viktor Sabina Orban

sabina-bentita-isterie-tvÎn loc să întoarcem pe toate fețele (economice sau de alt fel) spusele politice a unui anume prim-ministru al Ungariei la o tabără de vară în România, la Tușnad, mai bine l-am integra pe acesta în peisajul politic din această parte de lume. Și cel mai potrivit ar fi sindromul Sabina.

Mai țineți minte isteria de acum ceva timp? În care cetățeni „patrioți” și-au prins într-o frenezie nu prea mult gândită o bentiță pe cap, în așa-zisa susținere a fetiței care a fost trimisă acasă de direcțiunea școlii în care se presupune că studia. Aveți în stânga o mostră fotografiată a prostiei (alt cuvânt nu găsesc momentan) de care au dat dovadă unele persoane afișându-se cu un asemenea articol de îmbrăcăminte(?), gândindu-se că astfel își demonstrează iubirea față de țară. La o scurtă căutare de fotografii cu bentițe (mai bine zis bandane, deoarece asta purta domnișoara Sabina), nu găsesc o comparație de stilul pe care îl afișa aceasta; decât în cazul unor extremiști sau fanatici din țări mai puțin membre ale unei Uniuni Europene!

sabina-bentita-normal

sabina-bentita-anormal-romania Continue reading “Viktor Sabina Orban”

Oferta politica se face nu se cere

Oferta face legea. Deși Gorgan se referă la mass-media, regula este valabilă și în politică. Ni se spune tot timpul, prin glasul și editorialele formatorilor de opinie, că trebuie să educăm, prin vot, ce fel de politicieni vrem să ocupe funcțiile publice și să administreze banii publici. Dar realitatea ne arată că, indiferent de vehemența cererii, adică a ștampilei aplicate periodic pe un buletin de vot, nu se pot „educa” politicienii. Această afirmație are valoarea de înregimentare a electoratului în afara politicii, și nu înăuntrul ei, unde ar putea produce… o ofertă mai valoroasă.

oferta-politica-se-face-nu-se-cere-jimm

Continue reading “Oferta politica se face nu se cere”

Poza pentru care Vadim Tudor a fost exclus din PRM

poza-vadim-tudor-prm-miscarea-populara

UPDATE: Pentru cei care nu recunosc personajele din fotografiile trucate, în imaginea de mai sus este suprapusă fața lui  C. V. Tudor, pe corpul lui Marian Preda, președintele fundației Mișcarea Populară. Fața celui din urmă poate fi văzută suprapusă pe corpul lui C. V. Tudor, în imaginea de mai jos.

Dincolo de glumă, înlocuirea lui Vadim Tudor de la fruntea Partidului România Mare (PRM) și excluderea lui ulterioară ar putea avea legătură cu strategia pe care este construită Mișcarea Populară. Continue reading “Poza pentru care Vadim Tudor a fost exclus din PRM”

Strandul Neptun, un subiect de dezbatere in Arad

strandul_neptun-aradȘtrandul Neptun a ocupat un loc central în oferta de agreement disponibilă în Arad din anii 70 și până în urmă cu câțiva ani. Merită atenția sociologilor și specialiștilor în politici publice modalitatea în care locul „de peste Mureș” s-a transformat dintr-un loc viu (subliniez decât acest aspect, nu și cel al ecologiei, moralității, sau divertismentului) 22 de ore din 24, într-un spațiu destinat aproape exclusiv plajei și bălăcelii în piscină până la lăsarea întunericului. În această vară însă, se scrie un nou capitol pentru Ștrand. Va fi transformat într-un club al intereselor politico economice de la vârful administrației locale? Își va modifica imaginea conform cu cerințele anumitor comercianți? Va deveni un loc al oricărui arădean? Orice s-ar întâmpla, acesta se întâmplă în această perioadă. Iată de ce trebuie să luăm în considerare câteva lucruri. Continue reading “Strandul Neptun, un subiect de dezbatere in Arad”

Weekend auto in politica

Politic vorbind, un weekend poate să fie mai plin de evenimente decât o întreagă săptămână „de lucru”. În acest sfârșit de săptămână, domeniul auto a ținut capul de afiș al activității media și PR politic.

ponta-raliul-sibiului-mediafax-sebastian-marcoviciPremierul Victor Ponta

și-a făcut prezența vineri, la Raliul Sibiului, unde nu a mai participat activ în competiție, cum a făcut-o în anii precedenți, ci doar demonstrativ, alături de campionul român de raliuri, Titi Aur, într-una dintre mașinile care deschid drumul în raliuri. Primul-ministru a felicitat Sibiul pentru că păstrează vie această tradiție în materie de raliu.

regele_mihai_masiniRegele Mihai I al României

În mod cert, conducerea TVR (vezi Claudiu Săftoiu) a găsit prilejul ideal de a redifuza emisiunea cu pasiunea lui Mihai I pentru automobile. Între raliul lui Victor Ponta (vineri) și test-drive-ul lui Traian Băsescu (duminică), Ora Regelui de sâmbătă a dat o formă mult mai elegantă comunicării politice din acest weekend. Continue reading “Weekend auto in politica”

Miscarea Populara in imagini

Despre înființarea Partidului Miscarea Populara (PMP) se pot scrie multe. Premierul Victor Ponta a caracterizat acțiunile din jurul evenimentului drept neserioase. La un moment dat, voi analiza mai în detaliu această Mișcare, cu tot cu efectele implicării politicienilor din Arad la construcția ei. Până atunci însă, câteva imagini pot fi mult mai relevante în comunicarea politica.

miscarea-populara

Continue reading “Miscarea Populara in imagini”

Saracii, nereprezentati politic

Cu cât Mișcarea Populară devine mai prezentă în cotidian, cu âtât este mai evident grupul-țintă al mesajelor politice. Dincolo de ipocrizia discursivă de care dau dovadă reprezentanții de top al formațiunii politice (mai toți angajați la Stat în funcții înalte – auto-declarați apărători ai statului minimal și ai liberalismului economic), direcția de comunicare politica este puțin mai clară. Problema stă în faptul că presupusul electorat, al clasei de jos și eventual pătura mijlocie-joasă, nu sunt cu adevărat reprezentați politic. Continue reading “Saracii, nereprezentati politic”

Cum sa iti pastrezi atentia concentrata

La „deschiderea ediției”, presa promova o știre: Omar Hayssam a fost predat Poliției Române. Informarea vine dinspre Președinția României, și este în mod evident – pentru cei care analizează știri, nu doar le consumă – o formulă de manipulare, mai exact de distragere a atenției dinspre subiectul ce începea să devină sinteza zilei: activitatea serviciilor secrete în România – dăunătoare sau folositoare? Continue reading “Cum sa iti pastrezi atentia concentrata”

Trofeul Calitatii PR in Arad

Despre informare și manipulare am tot scris. Cultura administrativa locală am descusut-o, deși mult de descusut nu a prea fost; lucrurile sunt simple, dacă ai răbdarea necesară să le privești analitic și cu rezerve. Ultimul exemplu vine din lumea PR, la intersecția cu politica. Și nici nu aș devoala subiectul și personajele dacă acestea nu ar face un mare deserviciu activității profesioniștilor în PR, administrație, sau lobby. Continue reading “Trofeul Calitatii PR in Arad”