„O altă încercare a consilierului de a veni în sprijinul persoanelor juridice din municipiu a fost tăiată din faşă de preşedintele de şedinţă, care a declarat întâlnirea terminată, înainte ca Ghilinţă să termine ce are de spus.” Fraza face parte din descrierea ultimei ședințe a Consiliului Local Arad (CLM) din această lună. Glasul Aradului titrează că mașinăria de vot din Consiliu funcționează și fără prezența mănuitorului acesteia, primarul actual Gh. Falcă (PDL). Ceea ce denotă atingerea unui nivel pagubos de cultura administrativa, în care nu mai contează prezența fizică a inițiatorului unor cutume negative, ci faptul că practica impusă și răspândită de acesta a fost preluată și diseminată ca un automatism de cei impregnați de-a lungul timpului.
Consilierul Gh. Ghilință (USL) cerea „să se găsească o soluţie pentru ca agenţii economici să nu plătească chirii de 20 de ori mai mari, pentru că rapoartele de reevaluare a unor spaţii nu au fost depuse până pe 31 decembrie 2012, aşa cum era normal”, iar pe masa aleșilor proiectul de legislație locală a ajuns cu 4 luni întârziere. Majoritatea PDL+UDMR+PPDD, prin vocea președintelui de ședință, a refuzat orice discuție pe marginea acestui subiect, preferând să ignore luarea de cuvânt a lui Ghilință și să declare ședința încheiată.
Citind deunăzi „Unde s-a dus Piața Universității când s-a dus?”, observ multe similarități între ce s-a întâmplat cu grupurile de protestatari din București și ce se întâmplă în Consiliul Local Arad; cultura administrativă este asemănătoare.
Răspunsul la întrebarea de mai sus este unul simplu: în mai multe locuri. Concluzia autorului, Andrei Tiut, ar fi că mobilizarea și în special coagularea acestor grupuri și cauze într-un singur bloc (Piața Universității – 2012) este imposibil de realizat într-o proporție semnificativă; cel mult s-ar aduna 100 de oameni cu 10 mesaje diferite. Un asemenea lucru se întâmplă și în Consiliul din Arad. Unde s-a dus Opoziția? De când au fost aleși și până astăzi, consilierii USL au fost nevoiți să părăsească sala de ședințe în mai multe rânduri, pentru că sunt ignorați de personalul administrativ, iar majoritatea fragilă (PDL are doar 1 consilier în plus față de reprezentanții USL) de la îndemâna primarului votează fără să dezbată măcar o clipă.
Spuneam că există o asemănare în cultura administrativă a celor din Piața Universității și Consiliul Local Arad. Singura măsură de forță pe care Opoziția o are la dispoziție este boicotarea acelor proiecte de hotărâre sau ședințe care necesită majorități calificate (față de majorități simple de 50% + 1, pe care „mașinăria” de vot a lui Gh. Falcă o poate susține). Aceeași măsură o are la dispoziție și Piața Universității. În ansamblu reprezintă o forță, capabilă de demiterea unui prim-ministru. În detaliu reprezintă o serie de voci, uneori independente unele de celelalte. În CLM, Uniunea Social Liberală nu votează tot timpul „în bloc” și nici nu au o voce unică. Unii protestatari de astăzi au mitinguri periodice și singulare (deși ținta lor este prea des aceeași – președintele Traian Băsescu).
Cultura care îi face să nu coaguleze cu adevărat este doar o altă fațetă a aceleași monezi. Nu mai contează prezența fizică a inițiatorului unor cutume negative, ci faptul că practica impusă și răspândită de acesta a fost preluată și diseminată ca un automatism de cei impregnați de-a lungul timpului. Totul se percepe acum de pe poziții de forță absolute. Spiritul `ciocul mic, noi suntem la putere acum`, manifestat prin celebra frază rostită de o deputată PDL proaspăt aleasă în Parlamentul României la sfârșitul anului 2008, rămâne încă viu. Dacă nu ai putere deplină, nu ai un cuvânt de spus. Consilierul Gheorghe Ghilință a tăcut după ce dreptul său la cuvânt în forul reprezentativ a municipiului Arad a fost ciuntit. Protestele masive au încetat după ce votul de la Referendumul din iulie 2012 a fost ciuntit birocratic. Singurii care „s-au dat cu fundul de pământ” când erau pe cale să piardă puterea, au fost cei de la PDL, cu a lor „lovitură de stat”. Și au păstrat puterea. Ceilalți, indiferent de vot, indiferent de părăsiri de sală (mă refer aici la acțiunile consilierilor USL din Arad), păstrează în picioare aparența unei democrații. Și legitimează, dacă vreți, o cultură administrativă nedemocratică în cele din urmă.