Obama, Romney, si caracterele

Am urmărit dezbaterile privind viitorul Președinte al SUA încă din 2008 când Bush a făcut aproape imposibilă pierderea cursei spre Casa Albă de către democrații lui Obama. Acum, în 2011 și 2012 am urmărit parcursul lui Mitt Romney de la un simplu candidat în mijlocul unor republicani de toate felurile, la prezidențiabil în luptă cu Obama pentru voturile americanilor. Continue reading “Obama, Romney, si caracterele”

Nu ma trata ca pe o cifra. Despre COMUNITATE

Am început periplul prin birocrația locală acum o săptămână. Chiar dacă sunt destui catalizatori ai schimbării în Arad, așa-zisul ”sistem” este încă închistat în a trata totul aritmetic, informatic, dezumanizat. De la prima ștampilă, ești transformat din cetățeanul Mihnea Iuga în 62484/8.10.2012. Nicio aplecare către a rezolva doleanța persoanei din spatele cifrei. Poate pentru că birocrația are de-a face în general cu foarte mulți oameni și nu le rezistă decât împărțindu-i în numere reci. Continue reading “Nu ma trata ca pe o cifra. Despre COMUNITATE”

Catalizatori

Am început procesul de interesare a mai mulți cetățeni din jurul meu. Cum scriam în „Administrația noastră”, urmez sfatul unui grup de activiști civici, și implic cât mai multe persoane într-un act concret de responsabilizare democratică locală. Nepompos, asta înseamnă că încerc să conving prieteni, amici și cunoscuți din Arad, să solicite municipalității eliberareea unor documente de interes public. Continue reading “Catalizatori”

Administratia noastra

Într-un fel am înțeles cum curge râul politicii în România: declarații fără fond, a căror mize sunt cuprinse între „ăialalți sunt mai răi” și „noi trebuie să guvernăm”. Recenziile de genul celei făcute duminică, sau celei de ieri, au rolul de studiu de caz pentru pasionații de comunicare (politică). În rest, implicațiile asupra cetățenilor, deși există foarte concret (ex: TVA 19 -> 24%), nu prea sunt de clintit; indiferent de cine ar fi acolo. Nu acum, nu în condițiile actuale. Continue reading “Administratia noastra”

Sfarsitul eternitatii – 12 septembrie

Toate zvonurile privind sfârșitul lumii pot avea o semnificație cât mai practică pentru europeni. În cadrul unui webinar -seminar derulat prin intermediul internetului- oportunitate exploatată datorită apartenenței mele la CELL, Stefan Auer, profesor Jean Monnet in studii europene interdisciplinare spunea că astăzi, 12 septembrie 2012, vom putea asista la ceea ce se numește sfârșitul eternității sau cum nu s-a terminat visul unei Uniuni Europene.

De ce sfârșitul eternității? În legislația germană, există 2 articole care aduc în discuție acest concept apocaliptic. Continue reading “Sfarsitul eternitatii – 12 septembrie”

Un om între sute

– March 27 at 10:46pm 

Domnilor colegi,

În legatură cu anunțul personal al profesorului Michael Shafir, o singură precizare am de făcut: eu, Andrei Marga, nu am cerut, în nici o formă, continuarea activității la Universitatea Babeș -Bolyai, având contract cu universități din alte țări.

Ca urmare, activitatea mea la Universitatea Babeș-Bolyai s-a încheiat, sub toate aspectele, deja în 13 martie 2012.

Prof.dr.Andrei Marga

Continue reading “Un om între sute”

Fericirea de a fi sub stapanire

Am auzit o cunoştiinţă zicând astăzi că a câştigat 50 de RON. Întrebarea logică ce urmează este: Cum? Răspuns: Nu am fost amendată pe RATB, yeey!

Hmm, poate peste ani şi ani o să ne bucurăm că am trecut peste o zi fără să luăm bătaie de la jandarmi, sau că am reuşit să trecem cu bucurie luna fără să fim sancţionaţi de cine ştie ce Inspector al cine ştie ce Gărzi Inchizitoare, cu reglementări inventate pe loc…

E SF. Dar e şi tragic într-un sens; sensul tragediei grecești, dacă o să ajungem acolo. Parcă organele există pentru interesul cetăţeanului, nu cetăţeanul pentru interesul organelor coercitive. De aceea le şi spune organe, că ajută la funcţionarea trupului (societăţii), nu invers.

Crestin Democrat

M-am trezit ieri din mâinile unei răceli bruște în sunetul germanofon al profesului Andrei Marga la ceremonia de decernare a titlului de Honoris Causa cancelarului Germaniei, Angela Merkel. Am ascultat cuvintele de laudă si lăudabile ale profesorilor (în majoritate de la Facultatea de Studii Europene) către doamna Merkel; pentru o scurtă perioadă am fost împăcat cu mine deoarece am avut șansa de a studia și a interacționa în instituția de la Cluj.

Realitatea zilei următoare (miercuri) mi-a reamintit că spațiul temporal al anului 2010 a fost eclipsat de evenimente pe care nu credeam (și nu doream) să le întâmpin în perioada mea de rezidență în această țară. Mi-am adus aminte de cuvintele dure ale lui Barack Obama “8 years…Enough!”. Privesc în biografia doamnei Merkel la apartenența sa ideologică: Creștin Democrat.

Astăzi, în Ateneul Român, pe urmele căruia au rămas pașii unui Iorga sau unui Brătianu, cineva îndrăznește să păteze numele unei ideologii și a unor credințe promovate de un Maniu sau un Coposu. Cum? Prin lansarea unei așa-numite “platforme creștin democrate”. Dar cum poate să creadă cineva că într-adevăr dorești o schimbare când te îmbibi cu șampanie împreună cu cei care au călcat în picioare instituțiile tradiționale ale Statului. Și mai mult, în timp ce la un Minister al Finanțelor scandează și se zbat pentru că li s-au luat bani din buzunar, nu mai mult nici mai puțin de câteva zeci de angajați (majoritatea femei) al aceleiași instituții. Așa spirit creștin și democrat nu am crezut că voi vedea. Într-adevăr “s-a ajuns la un moment inimaginabil” (Victor Ciorbea).

În oglinda unor oameni cu rezonanță istorică, reprezentanții României anului 2010 mă împing să caut și să mă agăț de fărâme din umbrele României de altădată. Oare 6 ani nu au fost de-ajuns?

Ca simplu cetățean (nu student, nu demnitar, nu angajat, nu mogul) al unui stat ce se dorește modern vă spun “Destul! Respectați-mi dreptul la demnitate!”