UPDATE: „97 de ONG-uri, printre care și CeRe, semnează o scrisoare deschisă ca replică la afirmațiile deputatului liberal Mihăiță Calimente potrivit cărora finanțările externe de care beneficiază organizațiile neguvernamentale din România sunt un pericol la adresa siguranței naționale.” În scrisoarea lor, aceste 97 de ONG-uri nu includ și întrebările manipulatorii ale angajatului de la Gândul. Credeam că protestele Roșia Montană din acest an sunt un pas în față spre cetățeni mai informați, mai atenți, mai implicați… Din păcate, realitatea îmi demonstrează contrariul.
Mai țineți minte scenele din filmele avocățești de la Hollywood, în care avocatul punea întrebări unui martor sub o formă în care răspunsul era deja formulat (leading question)? Practica nu este străină ziariștilor din România, care în lipsă de subiecte reale de presă, încearcă să bage vorbe în gura politicienilor. Spre deosebire de instanțe, unde acest lucru este respins ca formă valabilă de anchetă, în redacțiile unor ziare (chiar și online, cum este cazul Gândul), acest lucru este oarecum încurajat. Continue reading “Manipularea in media: influentarea raspunsului (Gandul vs. Calimente)”

Mass-media locală este de mult timp sub auspiciile politicului. Înainte de 2004, Statul putea finanța, prin publicitate directă, unele ziare, posturi radio sau de televiziune. Din momentul „guvernării de dreapta”, Statul nu mai finanțează direct, ci prin intermediari; traseul este simplu: firma abonată la contracte cu Statul câștigă licitații doar dacă sponsorizează anumite publicații media care fie scriu de bine despre politicianul cu putere de decizie, fie nu spun de rău despre acesta. A sosit însă timpul dezvoltării și modernizării civilizației în care politicienii dețin direct sau prin interpuși trusturi de presă. Câinele de pază al democrației are un nou stăpân.
După episodul de aseară al „salvării minerilor” de către primul-ministru Ponta, sunt tot mai convins că 


