De ce eutanasierea nu e buna – explicatie in 3 pasi FOTO

de-ce-eutanasierea-nu-e-buna

Pasul 1, 2 și 3 îi găsiți în imaginea de mai sus. Această imagine are o poveste, dar și o lecție pentru noi ca și comunitate.

În urmă cu ceva timp, Claudiu Iosim, reprezentantul asociației ANIMED, expunea public și pe larg, care este situația câinilor comunitari din municipiul Arad. În mod „normal”, în fiecare an se alocă bani din bugetul local pentru serviciul public care ar trebui să se ocupe de acest aspect. În această logică, cei din serviciul public respectiv trebuie să-și justifice activitatea și salariul, în cele din urmă. Așa că avem de-a face cu o suspiciune, confirmată de portarul adăpostului de animale sau și de unii șoferi, că angajații respectivi duc câini strânși într-o acțiune anterioară (și sterilizați – cel puțin așa spun actele lor justificative) în anumite puncte din oraș și le dau drumul.

Vina nu este în totalitate a lor. Cei care țin (prea) mult la animale, culmea, sunt responsabili pentru faptul că adună cât mai mulți câini sau pisici de care nu mai pot avea grijă la un moment dat. Mai există și cazuri în care aceste animale se înmulțesc, și „surplusul” ajunge tot pe străzi. În loc să avem parte de o educație pentru proprietarii de câini și pisici, ne batem (ca ONG-uri) cu pumnul în piept că autoritățile învârt banii numai în propriul lor interes.

Despre cazul din București, cel mai potrivit pas la momentul acesta este sancționarea reprezentanților organizației care trebuia să aibă grijă de acel animal, sancționarea serviciului de hingheri din acel sector din București și desigur legiferarea prevederii cu amendarea celor care dau de mâncare la câini în fața imobilelor.

Care este lecția imaginilor de mai sus, totuși?

Vlad Coste a pornit într-o acțiune caritabilă (spune el) în urma primirii unui premiu din competiția King of the Web. Unul dintre oamenii străzii, aflat în această condiție din anul 1985 (da, da, în sistemul comunist umbla pe străzile municipiului Oradea, un vagabond), îi arată interlocutorului său, după ce mulțumește pentru mâncarea primită, ce ascunde sub bluză: „Și mai am aci, un copil.”

Știu în fiecare seară cum este să te urmărească câinii pe stradă. Lătrând puternic și urmărindu-ți cu pași ascuțiți pe asfaltul plin de gropi, respirația agitată. Răspunsul nu este o injecție letală. Problema este una de responsabilitate. Nu putem omorî câinii fără adăpost. E doar primul pas spre dezumanizare. Ne vom trezi peste ani că vom discuta așa de vehement despre oamenii fără adăpost. Care va fi soluția atunci? Sterilizarea, stimabili cetățeni?

Animale fără adăpost vor fi tot `scoase de sub bluză` de către oameni. La fel cum procedează și piețele cu cei fără loc de muncă și proprietate privată. Sterilizarea e doar o altă manieră extremistă de a scăpa de „problema câinilor comunitari”. Avem și alte „probleme” în societate. Ce facem, apăsăm pe trăgaci și în acele cazuri? Există responsabili. Oameni cu nume și prenume. Care ori nu-și fac treaba de a păstra străzile fără haite de câini. Sau care nu-și măsoară bine capacitățile de a avea grijă de un anumit număr de câini. Trage-ți-i la răspundere. Faceți un protest de amploare acolo, nu numai în cazul Roșia Montană; acolo, nu știu să fi murit un copil din cauza RMGC.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *