Uneori, titlul unui articol vine pe măsură ce acesta este scris. Când am așezat bucățile de informație (aproape 7 pagini A4 de citate și referințe) într-o formă care să dea sens înșiruirii de idei, am exclus din titlu tehnicile de comunicare, strategiile politice, conspirațiile și țapii ispășitori. M-am concentrat în schimb pe ceea ce poate fi folositor în viitor.
Cum vă place realitatea, Trump-istă sau Soros-istă? Deși a colora realitatea în doar două culori este o metodă de control simplistă și învechită, ea este tot mai des folosită! Explicația nu vine din dezvoltarea tehnologiei (aceasta este pusă să lucreze în interesul celui care o controlează), ci din semiotică, adică relația dintre comunicare și semnificație. Rezultatul alegerilor din SUA îl fac pe sociologul Zygmunt Bauman să fie mai sigur că după aproape 40 de ani de hegemonie filosofică a politicii neo-liberale, democrația liberală occidentală a devenit sinonimă cu „Sistemul”. Aici intră și nefuncționalitățile democrațiilor moderne, cum este corupția sau inegalitățile sociale. Drept urmare, tot ceea ce contestă sistemul sau nefuncționalitățile sale este considerat alternativa. Folosindu-se în parte de teoria lui Umberto Eco privind construcția dușmanului, Bauman consideră poziționarea mai sus menționată ca determinantă pentru toate alegerile pe care le fac oamenii. Ca atare, tot ce este al „Sistemului” devine repulsiv, iar puternicii zilei (care vor să conducă astfel și oamenii care vor să fie conduși de astfel de oameni, într-o lume în care frica este propagată încontinuu de mass-media și politicieni) care se împotrivesc acestui „establishment” pregătiți să-l trimită la groapa de gunoi a istoriei, reprezintă schimbarea și sunt ghizii unui nou început.
În capcana acestui cadru al „inamicului Sistemului” au căzut perfect cei ce se declară de centru-stânga. Democrații încercau să explice că Republicanii au pierdut controlul partidului în defavoarea unui populist de extrema-dreaptă, Donald Trump. În loc să-i sperie pe votanții de dreapta, aceștia erau mai încrezători că Trump nu face parte din Sistem. Toată mass-media din SUA și nu numai, indiferent de orientarea ei ideologică, au propagat acest mesaj. Toate pledoariile pentru a împiedica o președinție Trump s-au axat pe acuzații de rasism, misoginism, homofobie, antisemitism, pe o comunicare în jurul ruso-fobiei, într-un cuvânt pe identity politics. Au ignorat complet teoria lui Eco dar și părerea unor specialiști pe istoria SUA, cum este Allan Lichtman, care a prognozat încă din septembrie că va câștiga Trump (acesta folosește un sistem bazat pe istoria fiecărei bătălii electorale din 1860 până în 1980, sitem verificat pe alegerile dintre 1984 și 2012). Din acest punct de vedere, campania de comunicare a unei tabere a Republicanilor a funcționat de minune: cu cât Trump era atacat că nu se comportă ca un politician „normal”, că nu respectă status-quo-ul (discursiv, comportamental etc.), cu cât îi creștea atractivitatea în fața electoratului alienat.
Pentru similaritate, vezi și campania lui Traian Basescu din 2004: cu toate că partidul său (PD, ulterior PD-L), fusese ca și continuator juridic al FSN, aceeași parte nocivă din Sistem și guvernare de-a lungul anilor post-comuniști (fostul marinar fusese din `89 până la acel moment de mai multe ori secretar de stat și ministru) cum era PSD în momentul alegerilor prezidențiale, Băsescu a atras simpatia alegătorilor tocmai prin stilul său non-conformist.
De altfel, ca și după 2004 în România, și în săptămânile de după ce Trump a câștigat președinția, nu a urmat o demantelare a Sistemului sau o prăbușire a Wall-Street (a fost o scurtă perioadă de scădere, apoi s-au stabilizat repede lucrurile), ci preluarea frâielor de către o parte a Sistemului. În fruntea echipei de tranziție de putere, cea care va umple toate pozițiile guvernamentale, a fost pus vicepreședintele Mike Pence. Deși a spus în timpul campaniei că se va lupta cu interesele speciale din Washington, în echipa guvernamentală intră tot mai multe grupuri de interese corporatiste. Și dacă ne uităm la cine va compune viitorul guvern al SUA, aceștia sunt în mare parte reprezentanți ai conservatorilor republicani; o tabără, e drept, dar tot establishment-ul republican cunoscut publicului american de la Bush încoace.
Cifrele ce zic… ?
O mare parte din discuțiile despre rezultatul votului au stat în jurul sondajelor. Ca și în cazul Brexit, sondorii de opinie nu au „prevestit” rezultatul. Asta a dat naștere la o serie de conspirații, cum că rezultatele ar fi stabilite dinaintea prezenței la urne sau că alegerile au fost rezultatul direct al influențelor exercitate de Rusia. În aceste acuzații se recunoaște totuși imixtiunea serviciilor secrete americane în țări ca Iran sau Chile din timpul Războiului Rece, dar și abordări mai noi cum a fost cea din Egipt (vezi documentar BBC despre administrația Obama, în care directorul CIA spune cu subiect și predicat că au preferat să susțină niște generali prieteni care să preia puterea din mâinile dictatorului Mubarak), așa că aceleași operațiuni din partea actualei Federații Ruse sunt de așteptat. Peste Oceanul Atlantic, Rusia este implicată activ în 3 țări importante din UE: Marea Britanie, Franța, Germania. Și își promovează interesele economice și politice, aici incluzând organizații sau facțiuni politice. Dar nu înseamnă că a adus atingere procesului electoral (fraudă electorală, agresiuni în timpul alegerilor etc.), rezultatul este în responsabilitatea acelor societăți (Sistemului), care NU s-au preocupat de teme sociale și economice pentru mase, iar prin urmare aceste facțiuni au avut pământ fertil să creascsă. În SUA, guvernul Rusiei este acuzat că a fost în spatele acțiunilor unor grupuri de hackeri ce au spart e-mailurile lui Hillary Clinton; dar dacă nu exista acel server personal folosit în timpul funcției publice, mai aveau ce sparge?
Cu toate acestea, un raport al CIA dezvăluit presei recent (deși el a fost emis de ceva vreme) spune clar că hackeri din Rusia au fost identificați ca autori ai spargerilor convențiilor ambelor partide din SUA, aceștia oferind doar informațiile despre Democrați publicității. Administrația Obama chiar a expulzat un număr mare de diplomați ruși. Este în mod cert un conflict rece devenit repede cald. Însă, spre comparație, interferanța Rusiei în rezultatul alegerilor este mult mai violentă când aceasta chiar are un astfel de plan în agendă; asta o spune cazul prezidențialelor din Muntenegru unde grupările politice naționaliste, presărate cu oameni inflitrați de Rusia urmau să organizeze o lovitură de stat. Toate aceste tentative de a prelua puterea în diverse state cu democrații liberale nu ar fi nici măcar plauzibile ca forme legitime DACĂ nu ar fi existat o nemulțumire reală față de ceea ce (mai) prezintă „sistemul hegemonic din ultimii 40 de ani”. Reformele politice și economice necesare pentru a ajunge dintr-o zonă gri, cum a fost majoritatea fostului bloc est-european, în cea prosperă, erau recompensate cu statutul de membru NATO și UE. Mai ales după criza din 2008, aceste recompense și promisiuni pentru un standard de viață mai bun, pălesc și încă nu se opresc din a păli!
Revenind la cifre, un lucru este cert: mai mulți oameni au votat cu Hillary Clinton decât cu Donald Trump. Aproape 1.000.000 mai mulți în primele zile de după ziua votului, iar acum s-au calculat un total de 2.500.000 MAI MULȚI.
Cifrele arată că teoria de mai sus nu este validă, mai mulți oameni votând cu Clinton. Ceea ce a contat a fost votul pe state, în ceea ce se numește colegiul electoral, un sistem pus la punct de fondatorii SUA tocmai pentru a împiedica un vot popular care ar fi fost în favoarea unui populist. Ceea ce teoria lui Eco poate susține în acest caz este legitimitatea unui astfel de câștig. Dacă Clinton (omul Sistemului) ar fi pierdut votul popular, dar Trump (omul anti-Sistem) ar fi fost împiedicat de către electori să acceadă la Casa Albă, cel mai probabil am fi văzut o mică revoltă civilă; Trump chiar a îndemnat la o astfel de mobilizare în eventualitatea în care pierde.
Culmea este că într-un mod ipocrit care l-a caracterizat de-a lungul timpului (în afacerile imobiliare, în emisiunile televizate) nu doar în campania electorală, Trump a pus la îndoială legitimitatea alegerilor pe care le-a câștigat grație colegiului electoral. Acesta spune că a câștigat și votul popular, DACĂ excludem cele câteva milioane de voturi ilegale pentru adversara sa. Neavând o bază reală, declarația sa vine abia DUPĂ aflarea rezultatului de mai sus. Dar orice ar spune nu poate acoperi realitatea, și cea a voturilor și a exit-poll-urile. Acestea din urmă sunt simulări ale unor scrutinuri electorale, nu preziceri științifice cum sunt abuziv considerate în mod curent. Exit-poll-urile din SUA, deși foarte detaliate și segmentate pe vârstă, educație, venit, rămân în ciuda acestei caracteristici ceea ce sunt: sondaje ȘI NU rezultate. Pentru că – în cele din urmă – votul este secret. Tocmai pentru a nu sigmatiza anumite persoane sau categorii de persoane. Despre ce s-a întâmplat în alegerile din SUA, poate fi spus cu siguranță și fără urme de îndoială că s-au prezentat mai puțini oameni la urne decât acum 4 ani:
Democrații nu au ținut cont de părerile (și masele tot mai mari de oameni) care spuneau că propunerea lor pentru președinție ar trebui să fie Bernie Sanders. Ca și Trump, acesta spunea lucruri anti-sistem care avea să atragă simpatiile cetățenilor alienați din SUA, și care avea să fie perceput ca un „outsider” al Administrației Obama. Doar că senatorul democrat nu avea o susținere în partid comparabilă cu cea a milionarului și celebrității de televiziune, Donald Trump, în rândul republicanilor. Mai mult decât atât, Hillary Clinton, prezentă în conștiința americană din timpul președinției lui Bill Clinton, și activă în timpul mandatului lui Obama, o făcea incalificabilă pentru segmentul anti-establishment.
The harder we make it for people to participate, the less representative our elections will be.
Teoria poziționării anti-sistem este despre legitimitate, la fel de mult cât este și prezența la vot. După înfrângerea democraților (nu cred că ar fi corect să vorbim despre victoria lui Trump pentru că mai mulți oameni au votat pentru Clinton), senatorul Sanders atacă exact această problemă, în timp ce are o abordare post identity politics: `not everybody who voted for Donald Trump is a racist, or a sexist, or a homophobe; there are a lot of people who are hurting very badly, they saw him a glimour of hope, that’s why they voted for him.` Sigur că Trump pare să apere mai degrabă interesele milionarilor, nu a oamenilor de rând, în ciuda multelor sale declarații.
Agenda lui Sanders este publică și transparentă, iar tot ceea ce prezintă în cartea “Our Revolution: A Future to Believe In” îi va mobiliza pe democrați în bătălia pentru câștigarea viitoarelor scrutinuri de alegeri (locale, statale, prezidențiale). Faptul că senatorul de Vermont ridică probleme din afara main-stream-ului politic – accesul la surse de apă curată, energii sustenabile, schimbarea climei – va ajuta viitoarea sa campanie. După cum arată cifrele (2012 Obama: 65.9m 2016 Clinton: 59.1m = -6.8m VS 2012 Romney: 60.9m 2016 Trump: 59m = -1.9m) democrații au pierdut mai multă susținere decât cel al republicanilor comparativ cu alegerile de acum 4 ani. Dar nu e destul să ai o astfel de abordare.
If the cabinet Trump appointed of billionaires & millionaires is anti-establishment, I would hate to see what the establishment looks like.
— Bernie Sanders (@SenSanders) December 14, 2016
Pentru că ceea ce a făcut posibilă înfrângerea lui Clinton nu a fost doar conducerea partidului ci și atitudinea pro-business a presei. Un exemplu grăitor este Super Tuesday, ziua în care marile trusturi TV au difuzat speech-urile candidaților în alegerile primare (de la Republicani și Democrați): au ajuns la „performanța” de a transmite telespectatorilor din SUA mai mult timp podiumul gol al lui Trump decât discursul lui Sanders care adunase mii de participanți în direct în Phoenix, Arizona. Mai mult, în primele 10 luni din 2015, știrile de seară de la ABC News au difuzat în total 20 de secunde despre Bernie Sanders. Și acesta era cel care era să fie candidatul Democraților, dacă conducerea acestui partid nu l-ar fi sabotat, după cum a evidențiat Wikileaks post-factum. Cu experiența luiTrump în show-business, televiziunile au preferat să dea injuriile și jigniriile în bandă rulantă pentru audiențe mari. Șeful CBS ar fi zis chiar că „maybe it’s bad for the country, but it’s good for us” adică pentru business-ul TV și în detrimentul informării publice. Mai contează acum pentru business că unii jurnaliști consideră alegerea lui Donald la Președinția SUA o tragedie pentru republică și pentru Constituție, o victorie a forțelor autoritarismului, nativismului, misoginismului și rasismului, care se va revărsa și în alte țări, nu va rămâne doar între granițele americane? Ca să-l parafrazez pe George W. Bush, cum vor putea oamenii să cumpere când vor fi terorizați de propriul lor președinte?
În ultimele 3 luni ale campaniei electorale din SUA, știrile false au fost mai răspândite pe Facebook decât cele reale.
Aici nu este vorba doar de știrile false, bulele de filtrare a informației, preconizată de Eli Pariser în 2011, și într-un fel parodiată de comedianții de la Saturday Night Live după alegeri. Ci de o problemă mult mai gravă. Un lucru aparte în SUA îl constituie ziarele. Nu o spune doar Tocqueville în urmă cu secole, ci și jurnaliști contemporani. În special în comunitățile mici de pe tot teritoriul Statelor Unite, ziarul este o instituție, un instrument prin care rămâi conectat cu ce se întâmplă în cartier, cu vecinii. Odată dispărute sau drastic reduse, ziarul a lăsat loc website-ului. De fapt, am avea de-a face cu insule digitale, cu izolare online care duce inevitabil la segregări și rupturi sociale în tabere divergente. The internet that helped elect Barack Obama in 2008 and was used during Arab spring in 2011 is different from the internet that led to Brexit and the election of Donald Trump.
Split country, split media?
Și acest lucru se simte cel mai mult printre tineri, cu 61% dintre mileniali folosind Facebook ca principală sursă de informare de știri politice. Compania lui Mark Zuckerberg refuză însă să recunoască public bulele de filtrare sau se supună regulilor (măcar formal, că am văzut cum „instituțiile” de presă au pus pe primul loc banii și audiența în locul echidistanței față de informațiile prezentate de către competitorii politici), neconsiderându-se site de știri. Site-ul din 2016 nu e însă același cu cel din 2012. Facebook a introdus sponsorizările pe Newsfeed abia în ianuarie 2012. Și a câștigat mult din această …inovație. Pe lângă știrile false se mai observă și o creștere a semnelor naziste cu mesajul `Heil Trump`, dar și reacții contrare: unii chiar inițiind o campanie de ardere a pantofilor New Balance pentru că această companie l-a susținut pe miliardarul american în campania electorală.
Cu toate acestea se văd semne de îndreptare. Dacă ai accesat Facebook-ul în ultima lună de după alegeri, ai putut observa că îți apar în „Newsfeed” oameni (profile) cu care nu ai mai interacționat de mult sau cu care nu ai prea interacționat. Același lucru l-au văzut și alți utilizatori ai platformei. Există acum chiar o opțiune de a raporta știrile false distribuite de către utilizatorii platformei. Ce s-a întâmplat? Cel mai probabil, algoritmii care fac Facebook să se învârtă au fost modificați după acuzațiile primite de companie. Mai mult, unele televiziuni au previzionat scindarea societății, au ținut cont de modelul de business (audiențe, return of investment) și au făcut ce ar trebui să facă mulți din domeniu – au inovat. Astfel s-a lansat o emisiune inedită în care Martha Stewart și Snoop Dogg pregătesc mâncare! Persoane care nu par a avea nimic în comun, apropiindu-se prin mâncare și muzică, asta are nevoie SUA să vadă în tot haosul mediatic cu un show-man ca Trump la Casa Albă.
Faptul că Trump este la Casa Albă reprezintă o etapă dureroasă, dar necesară, pentru ca o reformă reală să aibă loc. Democrații au crezut că e destul să pară interesați de democrație (demos kratos = conducerea de către popor) și problemele celor mulți, dar se pare că prezența scăzută și sistemul electorilor le-a dat o lecție cruntă: nu poți mima la nesfârșit. Reforma trebuie să fie reală. Fie că vorbim de cea din interiorul partidului democrat sau a societății americane în ansamblul ei. Republicanii nu au făcut-o și faptul că au reușit să-i păcălească pe destui acum cu Trump, sigur nu va mai merge și peste 4 ani.