În Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană 2014 – 2020 se precizează un aspect foarte grav, ignorat de presă și/sau organizații de tineret. „Dacă în momentul de faţă actorii economici reclamă insuficienţa și instabilitatea forţei de muncă, situaţia este dramatică pe termen mediu și lung: rata scăzută de ȋnlocuire a forţei de muncă 536‰ va conduce, ȋn lipsa unor strategii de atragere a forţei de muncă şi/sau de retenţie a populaţiei tinere, la o diminuare a volumului forţei de muncă cu până la 50% ȋn următorii 10 ani.”
Da, tinerii pleacă într-un ritm îngrijorător din Arad, iar în următorul deceniu impactul ar fi devastator pentru economia locală – înjumătătirea numărului de angajati!
- Soluția propusă de specialiști presupune un „Proiect de amenajare spațiu de creație și inovare pentru artiști, ONG-uri și start-up-uri dedicate tinerilor în clădirea Vechiului Cazino” alături de o altă acțiune îndreptată înspre sprijinirea antreprenoriatului: „Crearea unui Centru pentru sprijinirea antreprenoriatului: incubator de afaceri, centru de resurse pentru antreprenori şi spații pentru prototipare şi mică producție, în cadrul Zonei Industriale Nord”. Cei care au redactat documentul au spus în dezbaterea publică că au pus accent pe antreprenoriat, pentru că este cunoscut faptul că tinerii sunt preponderent mai atraşi de acest sector economic.
Pe când în Arad se vorbește încă la stadiul de idee, la doar 50 de kilometri distanță, în Timișoara, și-a deschis porțile un al 3-lea astfel de centru, chiar în februarie. Unul dintre centre este realizat din fonduri europene de către un organism privat, iar altul de către autorităţile locale, tot cu fonduri europene. Pe lângă Timișoara Start-Up Hub, INCUBOXX, și Cowork Timișoara, mai putem enumera și Minds Hub, ce ține de Universitatea de Vest, dar și AMBASADA, ce poate fi considerat un spațiu de inovare pentru tineri creativi și artiști, așa cum scrie în S.I.D.U.
- „Cu numai 536 de copii și tineri raportat la 1000 de persoane de vârstă activă, rata de înlocuire a forţei de muncă reprezintă o vulnerabilitate importantă a Municipiului Arad pe termen mediu și lung”. Trebuie așadar mai mult decât un spațiu concret unde tinerii să se dezvolte creativ, așa că Strategia propune elaborarea unei… Strategii. De atragere a forței de muncă.
Este nevoie de așa ceva. Mă îndoiesc însă că poate costa 30.000 EURO în mod real. Poate campania de promovare a aceste strategii, estimată la aceeași valoare, ar justifica suma, mai ales dacă s-ar desfășura pe mai mulți ani. La cum s-au făcut însă campanii publice de informare în Arad, mă îndoiesc că nu va fi mai mult o spoială, o acțiune de fațadă, făcută pentru a fi bifată.
- Apoi, cu surse de finanțare cum ar fi ANL sau parteneriat public-privat, pe lângă bugetul local, se mai propune ca măsură de combatere a exodului tinerilor construcția de „locuințe pentru tineri în Municipiul Arad (2 blocuri)”, „locuințe de serviciu și asigurare cu utilități (4 blocuri)” și alte locuințe pentru „atragerea forței de muncă”. Ce bine sună pe hârtie! Dar în realitate?
Păi Primăria anunța de curând că „legislația fiscală intrată în vigoare din 2016 nu ne permite acordarea de reduceri de taxe pentru investitori și nici investiții din bani publici (construirea de locuințe) pentru angajații companiilor”; sigur că fix acum când au vrut să se apuce de treabă, a dispărut și posibilitatea legală… Apoi ne uităm la repartizarea locuințelor sociale sau a celor A.N.L. din toți acești ani și sunt sigur că preponderent vom identifica sinecuri (din întâmplare, am găsit câteva pentru oamenii care sprijină partidul de la cârma orașului din 2004 încoace). Și după cum repartizarea se face în funcție de dispoziția politică de la vârful administrației locale și oportunitățile de a face imagine bună, nu putem să ne așteptăm la rezultate durabile.
„Șomajul este mai răspândit în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 – 24 de ani, respectiv al tinerilor absolvenţi, fapt ce poate indica la nivelul acestei categorii dificultăţi de integrare pe piaţa forţei de muncă, fiind o consecinţă a necorelării domeniilor de formare cu cerinţele investitorilor.”
Mă pun în locul specialiștilor care au întocmit documentul și au dat peste această problemă. Este logic să propui clasificarea tineretului ca obiectiv strategic. Îmi amintesc de articolul de pe Contributors când argumentam că regionalizarea poate fi un proces către o adevărată forță de muncă, încercând să fiu cât mai optimist. La fel au făcut și cei care au analizat statisticile unui oraș căruia nu îi cunosc dedesubturile și cotidienele. „Promovarea cetăţeniei active şi stimularea potenţialului creativ al tinerilor, prin încurajarea participării acestora la viaţa cetăţii, precum şi îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemelor de susţinere a activităţilor de şi pentru tineret” – o idee bună. Mai mult decât ce au propus deja (strategie unde să se formuleze o direcție, spații pentru dezvoltare, o plasă de siguranță materializată în locuințe), în timp ce erau presați de cei din Municipalitate să includă propria agendă, ce să fi făcut? O problemă de genul unui exod se adresează din timp, lucru pe care administrația ultimului deceniu nu a făcut-o!
Oameni de paie
De când eram pe băncile liceului, primarul și majoritățile pe care le-a controlat continuu în Consiliu au făcut în schimb altceva: au creat artificial un tineret de succes. Au construit cariere pentru niște tineri pe care îi puteau controla, au susținut anumite organizații înființate sau paravanate de acești tineri, au finanțat proiectele acestora, i-au lăudat în cercurile „înaltei societăți” ca și cum ar fi reușit performanța la care ajunseseră pe propriile picioare. Pe scurt au creat niște oameni de paie. Buni de controlat când sunt întoarse supapele finanțării și influenței de la partid.
Între timp unii ajung în funcții publice, medii sau înalte, dornici să fie lăudați în continuare, ceilalți își așteaptă rândul, continuând aceleași acțiuni penibile ca pe vremea UTC-ului, deturnând pe parcurs scopul proiectelor caritabile pe care le-au anunțat cu mare ipocrizie. Pe unii nici nu trebuie să îi cauți, îi poți vedea lângă primar, pozând în buni samariteni, oameni implicați și dornici de mai binele orașului, cât timp acest „bine” este formulat de către cei care le-au furnizat paiele necesare creșterii. Nu-și dau seama că simulând o deschidere a administrației fac rău pe termen lung, trezindu-se abia peste 5-10 ani în situația descrisă în Strategia de Dezvoltare.
„(raportul de dependenţă demografică), urmărind evoluţia indicatorului pentru regiunea Vest, judeţ și Municipiu, se observă o creștere constantă a acestuia în ultimii 3 ani, adică o presiune crescândă plasată pe grupele de vârstă active pentru a le susţine pe cele inactive, cel puţin din punct de vedere economic. Evoluţia este similară pentru regiune, judeţ și Municipiu, însă Municipiul Arad înregistrează valori mai mici ale indicatorului, deci atrage populaţie de vârstă activă mai mare în raport cu cea de vârstă inactivă.”
Au existat și unele răzvrătiri, dar au fost eliminate succint din prim planul public. Uneori înlocuiți chiar cu „adversarii” politici. Oamenii nu au murit de foame, dar capacitatea lor de a implica alți tineri spre dezvoltarea controlată de partid s-a diminuat, iar sistemul a continuat să îndepărteze tinerii neînregimentați în afara Aradului, acolo unde ar avea mai multe șanse reale de succes. Nu e vorba că în Timișoara, Cluj-Napoca, Iași sau București, n-ar exista o la fel de puternică pânză a politicului peste economic, în care tinerii sunt victime colaterale. Ci cantitativ sunt mai mulți oameni, iar ca atare, te poți „pierde” pe la o companie sau corporație fără să fi nevoit să te intersectezi cu politicul. Și în Arad poți face asta, doar că prognoza din S.I.D.U. spune că în ansamblu, numărul acestor tineri este tot mai mic și ne paște un mic dezastru socio-economic.
„Dat fiind că scăderea demografică şi îmbătrânirea populaţiei se vor manifesta şi pe viitor, aşa cum poate fi observat urmărind piramida vârstelor, este uşor de anticipat că va apărea o presiune crescândă asupra serviciilor de asistenţă socială pentru vârstnici, în timp ce serviciile destinate copiilor şi tinerilor se vor confrunta cu o scădere a numărului de beneficiari”
Nu trebuie să așteptăm încă 10 ani pentru a vedea transformată în realitate prognoza. Un exemplu ar fi „Absenţa totală a unor resurse pentru a demara lucrări de investiţii face ca școlile să fie dependente de autorităţile locale.” Astfel se prezintă și situația ultimului proiect (și scandal aferent) pe rețeaua școlară 2017 – 2018, unde unele școli nu au destul elevi și ca atare ar trebui desființate. Apoi avem și Timișoara și Clujul în apropiere relativă care atrage potențialul de tineri studenți, ceea ce va duce și la o dependență mai mare a celor două universități de politicul care dirijează administrația locală.
Tinerii actualei generatii nu se multumesc doar cu putin.
Un „loc călduț” și venituri mari lunare nu mai sunt suficiente, chiar dacă ar veni doar prin intermediul partidului dominant și nejustificat de vreo competență sau vreun merit. Aceștia doresc să fie parte a uneia sau mai multe comunități. Ies în stradă împotriva a ceea ce se spune în mondenitate că reprezintă coruptie și vor să fie în atenția publică. Râvnesc la consum cultural, chiar dacă asta înseamnă un concert cu renume național pe lună sau o dată la 3 luni. Și-au dat seama de acest lucru și specialiștii din S.I.D.U., propunând deja susținerea de activități culturale, sportive, și de divertisment. Nediscreționar, desigur.
Însă într-un oraș mai mic decât cele amintite anterior, o entitate privată nu poate susține în mod autentic asemenea lucruri, mai ales când concurența este Statul discreționar, care practică o competiție neloială. Iar prin asta înțeleg acapararea instituțională întru sprijinirea discreționară a oamenilor de paie, în acest sens stând exemplu numeroase festivale, baluri sau curse, dar și firme de arhitectură, de publicitate, de transport, ajungând până la mijloace mass-media. Apoi, primarul care consideră proprietățile publice drept propriile proprietăți a avut după alegerile prezidențiale un moment de deschidere a bugetului cultural către alți doritori decât cei conectați la rețeaua de partid. Momentul sugerat la un eveniment al Centrului Municipal de Cultură de către unii dintre comunicatorii politici ai lui Iohannis a fost exact asta: un moment. După ce președintele de Partid Falcă și-a dat seama că cei cărora le-a acordat bani din bugetul public local (inclusiv foștilor adversari cum ar fi Cristea și apropiații acestuia) sau le-au facilitat accesul la diverse spații și oportunități (vezi povestea creativă Teba devenită istorie), încă îl jignesc pe Facebook sau nu vor să intre în rețeaua de Partid, a pus punct „deschiderii”.
Și tocmai că această deschidere depinde de un om și rețeaua nelegitimă pe care și-a construit-o de-a lungul timpului, Aradul devine tot mai mic. Cum pretențiile noii generații cresc, Arad devine prea mic pentru a oferi – prin cadrul păienjenișului politic-economic-administrativ – un loc de muncă și stabil și foarte bine-plătit, fie că este oferit direct de la membrul de partid sau contribuitor, fie firmă intermediară a politicienilor, care poate câștiga contracte „ca afară”, dar și firme PIScotare, sau fel de fel de SRL-uri de transportatori sau centre comerciale care întăresc rândul doi. Peste care se mai adaugă și „adversarii” lor politici, care așteaptă doar să înlocuiască oamenii din rețea, nu să o destructureze, care când au avut ocazia s-au înfruptat la fel de mult (vezi cazul Caprar-PSD-Clubul Sportiv Municipal Arad).
Pe scurt, nu este destul de mare bugetul pentru apetitul tuturor acestor oameni cu tendințe de hiene. Citiți în această cheie ieșirea halucinantă a primarului Falcă în halat palton alb, din recenta campanie electorală: „Anul trecut, pentru că la Arad nu mai erau locuri de muncă, am bătut țara și am adus la Arad 1.500 de oameni din Vaslui, Gorj și Teleorman. I-am privit în ochi și plângeau. Plângeau. Le-am dat șansa la viață. Îmi vine să plâng de plânsul lor.” Alte dovezi: numărul în scădere al susținătorilor primarului (PNL); apartenența în prezent a celor care l-au susținut pe Falcă, în barca celor care se presupunea că l-ar înlocui (PSD); disperarea primarului de a face uz de expropriere a unor proprietăți private în favoarea unor proiecte mai mult sau mai puțin private (depozitul de carburanți OMV și fosta fabrică Tricoul Roșu). În urmă cu ani de zile, în regiunea de Vest a României se propunea un organism viu care să preia aceste responsabilități de dezvoltare, dincolo de interesul politic, și care să deschidă și să implice cu adevărat comunitatea. Fiind o propunere din-afara mediului politic, a rămas și acum la același stadiu de propunere.
Respectul se castiga, nu se cumpara.
O încercare de răspuns la exodul tinerilor, în special al celor cu studii superioare, vine și de la Academia Română. Instituția propune în “Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani” „pentru a reduce pierderile de capital uman cu pregătire superioară, prin părăsirea ţării, credem că se impune ca orice absolvent de învăţământ superior, beneficiar al subvenţiei de la buget, să fie obligat să lucreze în ţară un interval de timp egal cu durata studiilor subvenţionate sau să deconteze cheltuielile cu pregătirea profesională ”. Asta în timp ce închidem porțile în fața „invaziei” inventate a refugiaților și imigranților din afara Uniunii Europene. În contextul mai larg în care toate țările europene fost comuniste care au aderat la U.E. după 2004 și-au văzut forța de muncă plecând în țările Europei Centrale sau de Vest.
Proverbul din subtitlu este mai vechi, dar readus în atenția publică (internautică) de către un profesor care dă astfel o replică simplă propunerii Academiei. Același lucru le poate fi spus și celor de la nivel local, care încă încearcă să modifice realitatea cumpărând-o, om cu om. Ignorarea realității și a prognozelor evidente celor care nu trăiesc doar într-o lume iluzorie, merge mână în mână cu ignoranța.
Partidul te vrea prost.
Întreaga situație din Arad descrisă aici vine și ca urmare a faptului că politicienii actuali ne cred proști. Fie că vorbim de un senator plimbăreț al PSD sau de un deputat tânăr și incompatibil al PNL; primul crede că nu știm că aceleași metehne de care este acuzat PNL prin gura proprie se aplică foarte bine colegilor arădeni șoferi, pădurari, brutari sau pizzeri, din propriul său partid, pe când al doilea crede că dacă oferă zacuscă și concerte doritorilor nu știe nimeni uită lumea că este unul dintre acei oameni de paie al cărui succes local a depins ombilical de partid.