Calea dialogului aranjat

Cine spune că USL și PDL sunt eminamente opozanți, își poate pune întrebări? Iată o notă explicativă care privește jocul discursurilor în care atât social-liberalii cât și pedeliștii se implică, ca de la egal la egal.

Premierul Ponta a fost, pe 30 noiembrie, alături de co-președinții USL, Antonescu și Constantin, la o serbare în Piața Avram Iancu, cu ocazia Zilei Naționale. Însă, pe lângă joc și voie bună, președintele PSD aduce la Arad documente care demonstrează că acuzele lui Gheorghe Falcă sunt eronate, iar Guvernul condus de social-democrat nu a tăiat niciun fond de la pasajul rutier din Micălaca. Cu alte cuvinte, îi furnizează material pentru ultima săptămână de campanie, în care președintele de-facto al PDL Arad poate să se victimizeze, să acuze și probabil să-și mai taie chipul din bannere, așa cum a făcut-o în campania de la locale. Este dispus să folosească orice metodă pentru capital politic, inclusiv un referendum local pentru Cetate (?!), astfel că o nouă victimizare creativă nu iese din calcule.

Ca de la Premier la Primar

Dacă mai punem în balanță și dorința colonelului (sau maiorului?) Falcă de a avea o dezbatere directă cu Ponta încă din mai 2011, este și mai evidentă momeala; pe fondul renunțării la funcția din organizația locală PDL, nu știu din ce considerente dorea asemenea lucru cu un președinte de partid, care nu era încă prim-ministru la acea vreme. Iată cum acum, omul-din-spatele campaniei lui MRU, primește ocazia din partea Premierului să aibă cu cine să se lupte; politic. Eu am auzit mai demult un sfat: cu bețivul (de putere) nu discuți, îl lași să vorbească de unul singur.

Având deja un asemenea caz la Cotroceni, de ce să faci aceeași greșeală cu încă un asemenea personaj politic, mai ales când aici candidează principalul contra-candidat al USL și a funcției de prim-ministru pe care o ocupă Victor Ponta, Mihai Răzvan Ungureanu.Poate a fost informat și de faptul că în cazul unui eșec în alegeri, Vasile Blaga (președintele din acte al PDL) se va îndrepta în primul rând împotriva lui Falcă.

Leave a Reply