Campania VIDEO in Arad

Pe lângă afișele, anunțurile, declarațiile ș.a.m.d. ale partidelor în campanie, au apărut și videoclipurile electorale în Arad. Puțin mai târziu decât în alte zone ale României, dar nu mai puțin… ciudate.

Astăzi putem viziona câteva manifestări video a candidaților PDLARD din Arad. În afară de Gh.Seculici, care are o oarecare statură în a vorbi și a prezenta o situație, parlamentarii (atenție, ei sunt în funcție azi, ei iau decizii în materie de legislație națională) Cionca și Igaș sunt crispați, pierduți și aș spune chiar confuzi. În primul rând că limbajul trădează o enormă lipsă de naturalețe în a vorbi sincer și deschis despre ceva în care se presupune că acești oameni cred sau cu care se mândresc. Apoi, se pare că cei 2 au o problemă în a rosti numele Alianței din care fac parte: Alianța…România…Dreaptă. Performanța fostului ministru Traian Igaș nu putem s-o criticăm prea dur, știind că dânsul a reușit să obțină Bacalaureatul la vârsta de 24 de ani. Putem doar observa o greșeală(?) în pronunție, când spune că „Valea Mureșului și Lunca Mureșului N-AU nevoie de investiții”.

Pe lângă tot aspectul vizual sau de performanță, nu putem face abstracție de faptul că toate prezentările lor aduc în prim plan realizările administrațiilor locale și județene. Conceptul pe care încearcă să ni-l vândă acești politicieni, practică începută odată cu implementarea sistemului de vot așa-zis uninominal, este unul în care parlamentarii sunt transformați literalmente în instrumente de lobby nereglementat, pentru primari și președinți de ConsiliI Județene.

Doar că realitatea nu este aceasta. Parlamentarii influențează întreg teritoriul României prin deciziile lor. După cum spune chiar domnul Igaș în clipul său electoral: arădenii au simțit că au avut miniștrii la București. Așa că, vă invit să decidem cui dăm votul în aceste alegeri, aducându-ne aminte de disponibilizările din Ministerul de Interne, de creșterea TVA-ului legiferată de acești reprezentanți ai Aradului în Parlament, dar și de eliminarea tichetelor de masă și de cadou din categoria deducerilor fiscale. Ca să votăm pentru ce au făcut cu adevărat, nu pentru ce portretizează că ar fi făcut.

http://www.youtube.com/watch?v=HwAvUt4Wma4

http://www.youtube.com/watch?v=iY9xN1M6fN4

http://www.youtube.com/watch?v=mq2tIu7UUq0

 

Leave a Reply