De la Front la Uniune, cam prea multa fictiune

Dacă v-ați trezit puțin din delirul PR-istic al lui Cioloș, bazat pe schimbul său de replici cu Dragnea din Parlament, aveți posibilitatea să analizați scena politică în ansamblul ei, departe de atributele imaginate asupra celor implicați. Că și Dragnea și Cioloș au mințit asupra cifrelor s-a subliniat deja. Despre lipsa de sens a „declarației virale” făcută de premier s-a scris deja. Chiar dacă fapte lăudabile există de ambele părți (ex: pe listele PSD la alegerile parlamentare se vor regăsi şi persoane cu dizabilităţi), PR-ul actualului prim-ministru excelează. Ca să spui după acest episod că Cioloș este cel mai bun premier al României nu este doar exagerat, este pură ficțiune fabricată pe o reacție emoțională; poate doar în cazul în care ai fi vrut să-l parafrazezi pe Băsescu și al său Petre ești cel mai bun. Oricum, de la o vreme este destul de clar că PSD-ul lui Dragnea a făcut un fel de înțelegere cu Cioloș, de bătălie de fațadă cu Guvernul – vezi moțiunea de cenzură care nu mai vine cu toate că Cioloș anunța încă din vară destul de clar că a depășit mandatul pe care i l-a dat majoritatea din Parlament în 2015. Dacă până și „matrafoxatul” Băsescu a acuzat blatul, ceilalți comentatori ai fenomenului politic autohton nu au nicio scuză. Până și lipsa de propunere a unui premier din partea marelui PSD se poate citi în exact această notă. Cu alte cuvinte, de la începutul toamnei, pentru funcția de premier candidează… doar Cioloș.

jandarm-cioban-ciolos-2015

Dacă te ștergi puțin la ochi, poți vedea că nu e foarte diferită guvernarea tehnocrată actuală de cele anterioare (tehnocrate sau altfel). Protestele organizate de transportatori, greva în penitenciare și anunțatul protest al medicilor ar trebui să fie doar câteva dintre probe, Federația Sanitas declarând chiar că măsurile luate de Guvernul Cioloș (OUG 22 și 43) „nu doar ca nu au rezolvat inechitatile din sistemul sanitar si de asistenta sociala, dar chiar au bulversat nivelele salariale”! Cum credeți că ar fi arătat un protest al judecătorilor în vremea unui Guvern PSD? Aflați că de ceva vreme există un protest al judecătorilor în România, doar că sub Guvernul Cioloș „atacul la Justiție” are doar valoare de PR politic îndreptat asupra adversarului care tot e pe primul loc în sondaje. În acest context, și odată cu apropierea grabnică a iernii alegerilor pentru Parlament, apele vor fi agitate și mai mult decât de obicei.

În ciuda a ceea ce cred mulți, chiar și arhitecții procuraturii speciale subiective, politica nu este o zonă pe care unii o lasă pur și simplu liberă. Fiind mobilizați de diverse motive (de la supraviețuirea financiară până la idealismul unei alternative autentice), oamenii se întorc către politică și e normal să facă asta până la urmă, pentru că prin aceasta democratia își asigură legitimitatea constant – tehnocrația este o formă de avarie până când partidele își refac (re)sursele de legitimitate în fața alegătorilor. După cum acest lucru nu s-a întâmplat, chiar din contră – marele partid de stânga PSD a schimbat un inculpat de la vârful său cu un condamnat, iar cei din dreapta, adică PNL, care blocaseră orice proces decizional, în frunte cu președintele Iohannis, până la înlăturarea inculpatului, își continuă viața (politică) liniștiți colaborând cu un condamnat *chiar dacă fondul amânduror acuzații este unul politic*, e de așteptat ca tehnocrația să fie încă la modă peste două luni. Campania de PR demarată de premierul Cioloș la începutul lunii ajută acest lucru.

iohannis-ciolos

În 11 decembrie cetățenii României își vor exprima preferințele pentru unii sau alții. Care se regăsesc în partide sau după caz, independenți, însă nicidecum în structuri ale Statului, în special cele de forță cum este procuratura, cum crede din păcate actualul Ministru al Fondurilor Europene, autor al culegerii de interviuri „Eu votez DNA” (dintre care câțiva intervievați au fost arestați tocmai de DNA). Așadar, pe lângă partidele mai sus menționate și câteva formațiuni noi cu lideri de notorietate cum este ALDE sau PMP, încotro se vor împărți preferințele alegătorilor?

Nicusor Dan si Erwin Albu la Arad
Nicusor Dan si Erwin Albu la Arad

Unii vor opta pentru USR – Uniunea pentru Salvarea României. Această uniune s-a transformat dintr-una axată exclusiv pe București în una axată pe România. Liderul formațiunii, Nicușor Dan, a afirmat că pentru a conta mai departe în politică (și să câștige Primăria București în 2020) are nevoie să fie pe scena națională, ceea ce o prezență în Parlament i-o poate oferi. Cu alte cuvinte, nu are în vedere „salvarea României” propriu-zisă, ci doar pe cea a Bucureștiului. Pasul spre USR e ceea ce poate menține (azi fostul) USB în rândul celor care contează pentru câștigarea Primăriei București. Omul nici nu a ascuns asta, recunoscând în întâlnirile pe care le-a avut în țară cât și în comunicarea publică. Singurul proiect la nivel național enunțat de el este depolitizarea administrației publice locale și a sistemului de achiziții publice precum și dez-monopolizarea sistemului electoral din brațele PSD-PNL. Dacă se ține de acest lucru, formațiunea ar avea ce să caute în Parlament.

Dar daca te uiti putin la peisajul politic autohton, pui in balanta ce va presupune totudi aceasta prezenta in Parlament a USR.

Domnul Dan –ce ironic că speranțele unor oameni se pun tot în persoana unui Dan: Voiculescu în 2004 (deși aici era vorba de oamenii politici care vroiau un guvern „de dreapta”), Diaconescu în 2012 (platforma politică economică exprimată la OTV rămâne cea mai de stânga până în prezent), Nicușor în 2016– ne spune că dorește să condiționeze viitorul guvern de voturile USR. Adică să impună pe agenda guvernului proiectul mai-sus menționat dacă acesta va căuta susținerea partidului său. Ceea ce nu e un lucru rău. Dar nici nu cred că e ceva ce are nevoie Romania. Sperietori au fost și Vadim Tudor cu al său PRM… dar parcă depășisem acest moment. Obiectiv, se vede însă că PSD are în ALDE o „balama” pentru a-și asigura o majoritate în parlament, iar PNL… nu. Tatonările cu PMP nu țin din două motive: 1) ar înlătura electoratul care ar vota neo-liberalii (vezi recenta dezbăsificare a eventualilor candidați) și 2) Băsescu ar fi prea periculos pentru partidul lui Iohannis pentru că ar submina autoritatea și stabilitatea Guvernului, din interior (la fel cum a făcut cu succes cu PNȚ în perioada guvernării CDR).

Așadar, nevoia de un aer proaspăt la PNLiști -chiar dacă doar prin asociere într-o coaliție de guvernare- nu este doar benefică pentru imaginea lor, ci și pentru calcul politic, adică în ideea asigurării noului guvern de după alegeri. Pentru că și Iohannis a declarat pe 12 septembrie că își dorește un guvern politic după alegeri. Iată ce declară în consecință Nicușor Dan pe 15 septembrie: „Este posibilă o situație în care un același premier să fie susținut și de noi, și de PNL, și de – eventual – alții ”. Calculele mult mai complexe se pot vedea și în Germania, unde în Berlin cele 6 partide vor trebui să se înțeleagă cumva, și ca urmare a recentelor alegeri, „marea Coaliție” dintre echivalentele PSD și PNL de la ei, nu obține nici majoritatea simplă (ele obținând cele mai mic procent din istoria postbelică; SPD 21,6% și CDU 17,6%). În cazul României, ultimele sondaje indică o puțină erodare a partidelor clasice, iar ca urmare orice formațiune nouă – fie că este ALDE, PMP sau USR – va beneficia de o simpatie mai mare din partea alegătorilor; nu foarte mare, ci destul cât să ajute la formarea unei majorități și să închidă ușa altora devenind o balama foarte eficientă. Apropierea de PNL și Iohannis este dată și de opțiunea USR pentru un viitor prim-ministru: Dacian Cioloș, cel pus în funcție după demisia lui Ponta. Apoi vehemența anti-PSD este mult mai clară decât cea anti-PNL, cu care ar fi încercat o înțelegere „dacă vor ca PSD-ul să nu câștige”.

Dupa un Front al salvarii (FSN) am mari dubii legate de autenticitatea unei Uniuni a salvarii (USR).

N-am nicio problemă cu aceste construcții imaginare. Sunt interesante din punct de vedere antropologic. La fel cum în trecut o foarte bună parte a cetățenilor credea că FSN este o construcție autentică care îi salvează de dictatură (e drept totuși că l-au eliminat pe Ceaușescu) și de sărăcie, așa și acum sunt destui (5% după ultimele sondaje) care consideră că USR este o construcție care îi salvează de actuala Românie coruptă și nedezvoltată. Cum o să reușească acest lucru dacă nu vor schimbarea status-quo-ului (își doresc același premier ca azi, aceleași politici ale acestuia, nici vorbă de alte măsuri economice, sau de o alternativă la președinție etc.), rămâne un mister pentru politologi și oamenii care votează rațional. Singurul mobil prin care vor aduce schimbarea, spune ei, sunt „oamenii noi” pe care îi aduc în politică.

usr-nicusor-dan-blat

Astfel, pe seama unui mit de nou vom vedea cel mai probabil la sfârșitul toamnei o competiție politică și de PR între „tehnocrați vs condamnați”. Chiar dacă faptele, la fel cum arătam la început, sunt diferite de miturile create. La o analiză mai calmă, mai rece (că tot nu mai avem temperaturi ridicate prin țară), campania pornită de USR are erori: „din enunțul `Decât blaturi între aceleași partide, mai bine oameni noi`, eu înțeleg că blaturile sunt condamnabile doar pentru că se desfășoară între aceleași partide, nu pentru că există. Iar alternativa este ca blaturile să se desfășoare între oameni noi.” Oameni noi, dar metehne vechi, după cum s-a demonstrat deja. „Pentru a avea succes în acest tip de lume în care trăim, este nevoie de bani și de prieteni” – a declarat Nicușor Dan unui intervivator în Arad. Ar putea totuși să învețe din exemplul altora. În momentul în care Bernie Sanders a încercat să ducă mișcarea politică pe care o crescuse în SUA într-o zonă de compromis pentru susținătorii ei, aceștia s-au revoltat. Dacă mitul salvării se disipă, s-ar putea ca Nicușor Dan să se uite în jur și să nu găsească prea multă lume. Începutul campaniei îi indică ceva în acest sens: „În prima săptămână ar fi trebuit să strângem 30.000 de semnături și am strâns doar 5.000. Tocmai din cauză că oamenii nu conștientizează.

Că nu se declară în vreun fel ideologici ar fi oarecum acceptabil, pentru că s-au făcut cunoscuți ca dorind depolitizarea administrației locale din București. Dar faptul că Nicușor Dan face sau dorește să facă politică la nivel național dar spune încontinuu că nu face –vorba Cațavencilor– devine însă ridicolă. Iar în cazul candidaturii pentru Parlament devine neproductivă. Pentru că dacă la nivel local poți vorbi de administrație și soluții de achiziții publice, la nivel de parlament trebuie să vorbești de educație, de sănătate, „despre impozitarea pe muncă și impozitarea pe proprietăți, despre Codul Fiscal și Codul Penal, dincolo de partea tehnică a problemei, e nevoie de o atitudine care este politică”. USR nu are o astfel de poziționare și astfel de propuneri. Comparativ grupul Demos, recent lansat la București pe o platformă de democrație și solidaritate, are mai multe proiecte de substanță decât partidul lui Nicușor Dan. Dar cei care activează în grupul menționat se declară explicit de stânga. Fiind în același timp anti-PSD. Și unii dintre ei susținători ai USR.

„Publicitatea ne minte cat vrem noi sa fim mintiti”

În asemenea manieră în care se vinde tradiția de către publicitari sau cântăreți, la fel se vinde, pe lângă tradiție (vezi sintagma lui Cioloș „eu sunt un om crescut la țară”) și orice alt mit în politică. Florin Dumitrescu explică: „Dacă golul nu se hrăneşte cu informaţii, publicitatea îl ocupă cu senzaţii, mitologii, cu voluptate.” Recitiți acum începutul articolului din această prismă. Degeaba încearcă Uniunea Europeană (și forma ei anterioară) să promoveze conceptul și practica unui consumator informat încă din 1975! În materie de politică, consumatorii nu se informează. Nu e cazul României, nu suntem speciali. Iar Brexit a demonstrat asta cu vârf și îndesat. Cazul referendumului din Marea Britanie ne poate servi drept model de construcții imaginare privind trecutul glorios al regatului și prezentul îngenuncheat de Uniunea Europeană. Tot timpul sunt sâmburi de adevăr pe care se cresc și se inflamează frici de multe feluri. E drept că mulți dintre noi suntem și producători de mituri nu doar consumatori. Astfel, de multe ori avem de-a face cu prosumatori care inventează apriori anumite atribute ale unor politicieni – cel mai elocvent mit dezumflat din această zonă este cel al „neamțului harnic”, președintele Iohannis scăzând în încredere foarte mult, fiind depășit chiar de Victor Ponta!

Dacă tot vorbim de mituri, uniuni și partide-balama, un alt exemplu, dar unul ucis din fașă, ar fi PRU. Deși scenariul unui premier care s-a întors în forță la putere nu e ceva inventat de Victor Ponta (acesta a mai fost aplicat cu succes de către Victor Orban și al său Fidesz), Partidul România Unită este menținut în atenția publică doar ca și mijloc de negociere. Dacă tot construim ficțiuni am putea să-l bănuim pe fostul premier al României că urmează sfatul lui Javier Solana și se sacrifică personal pentru a potoli valul populist. Din acest punct de vedere aș fi văzut plecarea lui Ponta la „partidul lui Țepeș” drept „o reformare din punct de vedere ideologic” reală, pentru că orice îl poate caracteriza pe fostul lider al PSD, dar nu și extremismul nici chiar radicalismul – vezi și „pisicul”. E mai degrabă foarte pragmatic. S-a văzut și în reacția lui la „punctele” trimise de Barosso, președintele Comisiei Europene, în vara lui 2012 și de fapt toată raportarea lui din prezent față de acele evenimente cât și coabitarea cu Băsescu de după parlamentare: „nu am vrut să zicem noi USL să se facă tot după cum vrem noi”.

Dar după cum sugerează subtitlul de mai sus, dacă oamenii vor dori să fie mințiți, poate să spună Ponta cât dorește că „eu vreau să ajut PSD să facă un scor mare”, cei care se simt mai români decât alții și își imaginează că țara nu este într-atât de unită pe cât li se pare lor, vor vota cu PRU! Și vor dori să revină Ponta premier. Vor face dintr-un partid care are drept siglă un portret al voievodului medieval Vlad Țepeș o alternativă anti-sistemică prin care România se poate moderniza. Doar că lumea și cu atât mai mult politica nu este atât de segregată după cum tind și vor unii să o imagineze.

„In realitate, dupa cum se vede din hartile de mai jos, amestecul celor doua culori este mult mai nuantat. Chiar daca exista o dominatie a PSD in Moldova si Muntenia, si una a PNL in Transilvania, aceste dominatii nu sunt atat de categorice. Exista multe zone cu primari PNL si in sud (Calarasi, Braila, Constanta, Vlacea, Prahova), dar si in Moldova (Suceava, Botosani etc). La fel, PSD este prezent si in judete din Ardeal, precum Timis, Caras, Bihor sau Satu Mare, pe langa Bistrita si Maramures.” (sursa)

În zona comercială, ficțiunea ne ajută să ne simțim bine când vine vorba de un produs, iar dacă am fost înșelați asupra calității și/sau eficenței produsului, costurile se trag din buzunar. În cazul democrației și politicii, costurile pot fi și de ordin medical (vezi cazul Hexi Pharma), educațional (vezi cazurile școlilor insalubre și periculoase structural), nu doar monetar; în concsecință ne costă viitorul. Dar dacă în cazul comercial poți aborda metoda de protest prin boicot, în cazul democrației nu există așa ceva; indiferent de prezența la alegeri, primarii tot vor ocupa funcțiile, iar parlamentarii tot își vor începe mandatul.

Avem mai multe chestiuni de dezbătut, viralizat și promovat în apropierea unor alegeri pentru Parlament. Sunt indicii de abuz in serviciu în magistratură, ignorate de președintele Iohannis, există anumite suspiciuni privind Registrul Electoral pentru votul din afara României, DNA se află în tot mai multe probleme judiciare magistrații declarând că au fost făcute „interceptări ilegale, încălcarea dreptului la apărare și acte de urmărire penală făcute de polițiștii judiciari fără mandat”, iar în plan comunitar Italia critică celolalte țări cu greutate (în special Germania și Franța) privind lipsa unor măsuri la nivelul întregii Uniuni. Acum se pare că degeaba avem și acțiuni mai concrete decât un discurs în Parlament, că PR-ul și ficțiunea atrage.

Poate că sfatul lui Cristian Pârvulescu se potrivește nu numai contextului internațional evidențiat de rezultatul Brexit, ci și în plan intern: să auzim și să privim dincolo de zgomot și să ne păstrăm speranța că democrația și valorile democratice vor rezista și persista, indiferent de PR.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *