Imaturi politic?

Pot fi oamenii din România mai imaturi politic decât în 2018? Mă uit la comentariile și reacțiile pline de surprindere cu care oamenii au perceput „criza” numirii și desemnării noului Prim-Ministru din Romania. Mirarea mea este legată de imaturitatea cu care se cataloghează evenimentele, de la exagerările apocaliptice și conspirațiile ruso-euro-chino-americano-fobe la supralicitarea unor politicieni.

Febra Galbenă” este conectată ombilical și își justifică existența âtât timp cât „ciuma roșie” rămâne relevantă în societate.

Continue reading “Imaturi politic?”

De la Front la Uniune, cam prea multa fictiune

Dacă v-ați trezit puțin din delirul PR-istic al lui Cioloș, bazat pe schimbul său de replici cu Dragnea din Parlament, aveți posibilitatea să analizați scena politică în ansamblul ei, departe de atributele imaginate asupra celor implicați. Că și Dragnea și Cioloș au mințit asupra cifrelor s-a subliniat deja. Despre lipsa de sens a „declarației virale” făcută de premier s-a scris deja. Chiar dacă fapte lăudabile există de ambele părți (ex: pe listele PSD la alegerile parlamentare se vor regăsi şi persoane cu dizabilităţi), PR-ul actualului prim-ministru excelează. Ca să spui după acest episod că Cioloș este cel mai bun premier al României nu este doar exagerat, este pură ficțiune fabricată pe o reacție emoțională; poate doar în cazul în care ai fi vrut să-l parafrazezi pe Băsescu și al său Petre ești cel mai bun. Oricum, de la o vreme este destul de clar că PSD-ul lui Dragnea a făcut un fel de înțelegere cu Cioloș, de bătălie de fațadă cu Guvernul – vezi moțiunea de cenzură care nu mai vine cu toate că Cioloș anunța încă din vară destul de clar că a depășit mandatul pe care i l-a dat majoritatea din Parlament în 2015. Dacă până și „matrafoxatul” Băsescu a acuzat blatul, ceilalți comentatori ai fenomenului politic autohton nu au nicio scuză. Până și lipsa de propunere a unui premier din partea marelui PSD se poate citi în exact această notă. Cu alte cuvinte, de la începutul toamnei, pentru funcția de premier candidează… doar Cioloș.

jandarm-cioban-ciolos-2015

Dacă te ștergi puțin la ochi, poți vedea că nu e foarte diferită guvernarea tehnocrată actuală de cele anterioare (tehnocrate sau altfel). Protestele organizate de transportatori, greva în penitenciare și anunțatul protest al medicilor ar trebui să fie doar câteva dintre probe, Federația Sanitas declarând chiar că măsurile luate de Guvernul Cioloș (OUG 22 și 43) „nu doar ca nu au rezolvat inechitatile din sistemul sanitar si de asistenta sociala, dar chiar au bulversat nivelele salariale”! Cum credeți că ar fi arătat un protest al judecătorilor în vremea unui Guvern PSD? Aflați că de ceva vreme există un protest al judecătorilor în România, doar că sub Guvernul Cioloș „atacul la Justiție” are doar valoare de PR politic îndreptat asupra adversarului care tot e pe primul loc în sondaje. În acest context, și odată cu apropierea grabnică a iernii alegerilor pentru Parlament, apele vor fi agitate și mai mult decât de obicei.

Continue reading “De la Front la Uniune, cam prea multa fictiune”

Mania diplomelor si Capitala Cult-rurala

Nu e un secret faptul că primarul actual al municipiului Arad, Gheorghe Falca, a fost mână de mână cu actualul președinte al României, Klaus Iohannis, pentru a cere voturi în campanie electorală. Dacă s-a dovedit că fostul primar (al Sibiului) Iohannis are o manie pentru vacanțe, nu pentru chirii la 6 case, el lucrând de fapt puțin peste 60% din zilele lucrătoare în ultimele 9 luni de când și-a început mandatul, iată că Falcă a fost atins de altă manie, mania diplomelor.

falca bognar diploma

Ultimul exemplu îl regăsim în diploma de susținere a orașului Pecs în demersul pentru câștigarea titlului de Capitala Culturala Europeana 2021. Se pare că păcăleala cu Capitala nu se oprește, chiar dacă unii din municipalitate au ridicat semne de suspiciune, iar foaia cu nici o valoare în competiția reală (nu cea din mințile politicienilor) este însușită de Falcă care îi dă o interpretare complet subiectivă.

Continue reading “Mania diplomelor si Capitala Cult-rurala”

Coruptia si (din) mediul de afaceri: Nicolae Iotcu si judetul Arad

Cazul de coruptie al președintelui Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu (PNL), arată nu degradarea morală la care au ajuns politicienii – așa cum ar crede toată lumea – ci practicile la care recurg cei din mediul de afaceri. Zilele acestea au fost trimiși în judecată fostul „șef” peste administratia locala județeană, Nicolae Ioțcu, directorul executiv al Direcţiei Tehnice Investiţii din cadrul CJA, Adrian Nedelciu, şi administratorul societăţii Medicare Technics SA, Alin Mircea Pătrașcu.

iotcu la dna a&n

Pentru cei care nu sunt la curent, ca și în alte situații, denunțătorii în cazurile de corupție cu care DNA face o adevărată campanie de PR sau „pompează dosare de incriminare” (apud Emil Hurezeau) sunt cei care au dat sau au intermediat mita. Avocatul lui Ioțcu, celebrul Gheorghiță Mateuț, spune că în cazul lui Ioțcu este vorba de denunţul „unei persoane care este, de fapt, colaborator autorizat al procurorului”, fiind astfel o provocare, acesta neregăsindu-se în lista inculpaților de mai sus, anume fostul administrator al județului (anterior fost vicepreședinte al CJA tot din partea PNL), Adrian Drăgan. Sursele din presa locală mai scriu că unele nume vehiculate în dosar vor deveni martori, chiar dacă au făptuit anumite infracțiuni.

Continue reading “Coruptia si (din) mediul de afaceri: Nicolae Iotcu si judetul Arad”