Mania diplomelor si Capitala Cult-rurala

Nu e un secret faptul că primarul actual al municipiului Arad, Gheorghe Falca, a fost mână de mână cu actualul președinte al României, Klaus Iohannis, pentru a cere voturi în campanie electorală. Dacă s-a dovedit că fostul primar (al Sibiului) Iohannis are o manie pentru vacanțe, nu pentru chirii la 6 case, el lucrând de fapt puțin peste 60% din zilele lucrătoare în ultimele 9 luni de când și-a început mandatul, iată că Falcă a fost atins de altă manie, mania diplomelor.

falca bognar diploma

Ultimul exemplu îl regăsim în diploma de susținere a orașului Pecs în demersul pentru câștigarea titlului de Capitala Culturala Europeana 2021. Se pare că păcăleala cu Capitala nu se oprește, chiar dacă unii din municipalitate au ridicat semne de suspiciune, iar foaia cu nici o valoare în competiția reală (nu cea din mințile politicienilor) este însușită de Falcă care îi dă o interpretare complet subiectivă.

Politicianul din Arad nu este la prima diplomă însușită. În anul 2013 a simțit nevoia să își procure o diplomă (de la o revistă din Banat), apoi un premiu de la o firmă de PR, și (ca să potolească mania) încă o diplomă de revistă, toate având o interpretare unică: fie valorificau demersurile sale de politician (fără succes, dar cu strategie), fie arătau celorlalți că nu există un oraș mai bine administrat ca Aradul sub mandatul lui. Culmea e că în acești ultimi 10 ani, serviciul public de încălzire centralizată a fost pusă pe butuci și nici măcar un viaduct nu a fost „modernizat”. Iar Capitala Cult-rurală (Copyright – specialarad) este lesne de înțeles cel mai apropiat de realitate titlu pe care ar putea să-l obțină municipiul gospodărit de politicianul mai sus-numit.

Pentru a întregi spectacolul maniei, ignorând realități ca cele ale președintelui Consiliului Județean arestat pentru fapte de corupție, primarul actual a mai participat la o înmânare de diplome. Dacă ar fi fost după el, toate titlurile și distincțiile i s-ar fi cuvenit lui. Dar pregătindu-se de un alt tur de alegeri, cu sau fără mâna lui Iohannis, Falcă a îngăduit altora să beneficieze de o diplomă. Destinatarii nu l-au dezamăgit: „Pentru un asemenea moment, merită să trăieşti!”, a spus, cu lacrimi în ochi, Horvath Tunde, de la Colegiul Naţional Csiki Gergely. Iar ca mania diplomelor să fie completă, iată cum ar fi trebuit să arate de fapt decernarea titlurilor și diplomelor pentru care doamna profesoară mai sus amintită a lăsat liberă o lacrimă.

titluri si distinctii zilele aradului - cetateni de onoare T

 

 

Leave a Reply