Pulsul strazii politice

Pe frontul politic național, titlurile sunt ațintite asupra lui Dan Diaconescu. Mda, SENZAȚIONAL… Și nu pentru discursul sociologic sau ideologia partidului acestuia, platforma electorală sau declarațiile de avere, ci pentru manevra electorală prin care ar ”salva” Oltchim de la faliment, preluând de fapt rolul de licitator al unui om de afaceri care a înaintat o ofertă Statului pentru preluarea fabricii, în procesul acesteia de privatizare.

La nivel local însă, nicio mișcare reală în tranșee. USL, adică Alianța de Centru Stânga și Alianța de Centru Dreapta și-au împărțit colegiile parlamentare în mod egal. Mai exact, 5 la 5. Dacă la PSD+UNPR, candidații sunt fixați, la PNL+PC încă nu e totul aranjat, mai puțin faptul că fostul candidat la Primărie, Lia Ardelean, va candida într-un colegiu din municipiu. La PDL misterul (sau confuzia) sunt încă promovate, iar listele finale sunt sub lupa interesantei comisii de etică. PPDD spre exemplu nu suflă un cuvânt despre candidați; se pare că Dan Diaconescu va candida iarăși.

Dar spuneam de (lipsa de) mișcări reale. Pentru că real este ceea ce percepem noi, alegătorii, după ce parlamentarii se instalează în Casa Poporului. Adică legile foarte fructuoase pentru anumite grupuri de interese mai puțin legitime, și contra-productive pentru beneficiarii finali, consumatorii simpli sau popular spus, plebe.

Dacă la nivel național (București în mod special), au loc tot felul de… întâmplări, cum ar fi faptul că jurnalista Gabriela Firea a intrat în PSD, provocând o serie de cel puțin 6 articole privind opiniile altor persoane publice privind acest lucru și ce presupune asta pe centura politicii, în Arad nu e nimic nou (decât declarații sterile din biroul Primarului; măcar e bine că nu mai avem parte de aberații de la Prefect). Mai avem din când o comemorare (ex:bătălia din septembrie 1944 de la Păuliș), dar atât. Prea puține acțiuni sau idei constructive, mult prea multe vorbe și acuzații sterile. În Arad, strada politicii nu are nici măcar un sens; este închisă pentru ”modernizări”.

P.S. : Personal cred că toată tevatura cu Dan Diaconescu a fost o capcană, după cum declară și prim-ministrul Victor Ponta: câştigătorul licitaţiei de la Oltchim va răspunde penal dacă face o înşelăciune. Doar că cel care a licitat nu este nicidecum DD ci un om de afaceri. Dar în felul acesta, omul din garsonieră se poate victimiza în voie, în timp ce Judecătoria sectorului 1 Bucureşti reia astăzi dezbaterile în procesul în care patronul OTV alături de Doru Pârv şi Ghezea Mitruş vor apărea în fața instanței pentru acuzații de şantajare a unor persoane.

3 Replies to “Pulsul strazii politice”

Leave a Reply