Ne ducem pe vot

Un nou Guvern a fost instalat.

Și spun instalat, pentru că această guvernare (Ponta) nu a fost produsă de un Parlament curățat prin vot de trădătorii electorali care până deunăzi susțineau ”reformele” intereselor economice ale lui Băsescu. Guvernul USL(?) nu s-a născut reîmprospătat prin votul cetățenilor. Sunt aceeași oameni care în urmă cu 2 ani tăiau salarii (doar provizoriu pe 1 an era vorba,nu? au mințit) ca să pună intereselor lor de partid și trans-partinice un ban deoparte în vremuri de recesiune.

De când a fost învestit, Prim-ministrul se ocupă cu auditul tuturor instituțiilor în care pedeliștii au făcut prăpăd. Era de așteptat să facă acest lucru. Ce mai răsare în materie de informație nouă este Legea Ponta-Antonescu.

Toți dintr-un singur vot

Un nou ”prim tur”, dar de data asta în alegerile parlamentare? Am mai spus-o: nici PSD, nici PNL, nici PC nu s-au împotrivit din cale-afară modificării legilative a PDL prin care primarii se aleg într-un singur tur de scrutin; pentru că îi avantajează electoral și pe ei. Ce mai conteză democrația atunci?!

La fel se pune problema și în propunerea de vot ”uninominal pur”. Este un pic cam nedemocratic. Dar fiind USL, (nu-i așa?) cei care se opun regimului nedemocratic al lui Băsescu (nu-i așa?), motivele lor pentru a promova legislație nedemocratică este unul… justificat?!

România rămâne în urmă

Pe lângă deficitul clar de democrație care pare să nu deranjeze USL-ul, aceștia nici nu se concentrează pe realitățile economice de azi din Uniunea Europeană. În schimb se ceartă pe cine merge la summit-ul NATO: Băsescu sau Ponta. Peste 2 ani, vom afla cum România a pierdut din nou startul reformelor, dar cele adevărate, nu doar discursive. Iar de data aceasta nu o să fie de vină ignoranța electorală (vă amintiți de ”Sunt semne că ieșim din Criză, hă hă hă”?), ci din ignoranță democratică. Ne vom trezi cu o majoritate de 70% (vedeți ce se întâmplă în Ungaria) care va uita de libertate, egalitate în drepturi, justiție democratică, principii ideologice, și vor sacrifica normalitatea pentru voturi și interese. Au făcut-o PDL cu UDMR și nu aveau 70%.

pre-UPDATE

Înainte să public articolul, am dat peste acest interviu cu Cristian Pârvulescu. Președintele Pro-Democrația detaliază mai mult decât aș fi putut eu detalia viciile sistemului de vot propus de USL, dar și cel existent (primarii și președinții de județ aleși într-un singur tur). Mă bucură să văd că și unul dintre oamenii cei mai preocupați din România de democrație este îngrijorat de deficiența democratică de care încă suferă țara noastră și care pare să nu aibă vreun remediu…nici cu USL.

Foto: Mihai Barbu / REUTERS

2 Replies to “Ne ducem pe vot”

Leave a Reply