Efectele statistice si reale ale scaderii TVA la alimente

A trecut o lună de la momentul scaderii TVA pentru alimente cu 15%. De atunci, articole apărute în presă încercau să convingă ba că măsura guvernamentală a fost de prisos, ba că unii comercianți onești au scăzut și chiar au mulțumit Guvernului.

taxa TVA

Până la urmă, ceea ce contează este ce experimentăm fiecare. Adică, ce vedem cu ochii noștri. Într-adevăr, pot spune că unele societăți comerciale nu au scăzut prețul, chiar l-au crescut – ex: Euphoria Pub Arad – dar sunt și altele care l-au scăzut – ex: Brutăria Seneville. Ce contează cu adevărat din acest exercițiu, dincolo de cei câțiva bani sau lei scăzuți sau adăugați la preț, este să vedem dacă funcționează cu adevărat, în plan practic, „mâna invizibilă” teoretizată de Adam Smith. Cu alte cuvinte, dacă piața poate reglementa și recompensa pe cei care au scăzut prețul, cum este alimentara ABC din colț, și sancționa pe cei care au păstrat sau mărit prețul, cum este lanțul de supermarket Billa.

Vă rog să verficați la amici sau cunoscuți dacă ei vor boicota un local care nu a scăzut sau chiar a mărit prețurile pe fondul reducerii TVA și dacă au început prin comportamentul lor de consumatori conștienți să recompenseze comerțul sau serviciile oneste cu ei, asta în timp ce politicienii locali spun că nu se simte creșterea economică (pe care au combătut-o de la începtul anului și căreia efectiv i-au aplicat o lovitură crâncenă în 2010) în buzunarul cetățenilor de rând. Până să vedem cum ne afectează economia și buzunarele reducerea TVA la 19% din 2016, cifrele cele mai recente arată că reducerea TVA la alimente are încet efecte pozitive:

● preţurile au scăzut în medie cu 11% – sursa

● consumul de alimente a crescut în primele două săptămâni ale lunii iunie cu 12% faţă de intervalul 18-31 mai 2015 – sursa

● în iunie, au intrat în buget din TVA 5,1 miliarde de lei, faţă de 4,4 miliarde de lei în luna mai – sursa

● la bugetul de stat s-au înregistrat încasări mai mari cu 13,5% faţă de primul semestru al anului trecut (+7,8 mld. lei) – sursa

 

One Reply to “Efectele statistice si reale ale scaderii TVA la alimente”

  1. Nu stiu daca e mana invizibila cat e jugul invizibil in cazul poporului roman. Oare ce ne tine asa la pamant de nu suntem capabili sa ne dezrobim, sa ne eliberam? Tu ai cunostinte care boicoteaza un magazin sau altul bazandu-se pe aceste criterii? Pentru ca eu am intrebat si nici nu stiau ca Billa a pastrat sau ridicat preturile. In ce lume traiesc, nu imi pot explica. Nu exista niciun dram de revolta, zici ca nu suntem daci..

Leave a Reply