Primarul Timisoarei vrea sa arate ca populismul infrange legea

Nicolae Robu Primarul Timisoarei vrea sa arate ca populismul infrange legeaNu de puține ori, politicienii încearcă să se facă plăcuți chiar cu prețul ridicolului. Fie că este vorba de niște fotografii în costumul de plajă „scurse” în presa tabloidă, fie că este un interviu inventat despre notele obținute la școala primară de politicianul sau politiciana aflată în foame de voturi. Dar în aceste cazuri, chiar dacă ating derizoriul, ele nu au împins legea la groapa de gunoi; așa cum dorește să o facă primarul actual al Timișoarei, Nicoale Robu (PNL).

Nu este politicianul cel mai plăcut. Dar nici cel mai urât din Timișoara. Pe măsură ce trece timpul însă, din poziția de primar, Nicoale Robu oferă ocazii celor care locuiesc în `orașul de pe Bega` să-l catalogheze corespunzător (vezi cazul palmierilor). Iar strategia și campaniile sale de comunicare politica pot să aibă exact efectul de bumerang pe care nu și-l dorește niciun politician sau om de imagine.

Democrația pe Facebook

În mediile specializate, facebook-ul nu mai este demult o metodă inovativă de a interacționa. Dar în politica din România, în afara cazurilor celebre (Băsescu, Badea, Maroti etc.), modalitatea aceasta este o raritate. Iar practica „sondajelor” instituite de primarul actual al Timișoarei (sau echipa sa de comunicare) este defectuoasă; chiar dacă ignorăm faptul că acele 2 – 3 conturi inventate au putut lua ființă la inițiativa adversarilor politici din PDL, a sonda opinia prin facebook este mai mult îngrăditoare decât revelatoare. Cu alte cuvinte, scopul acțiunii este îndreptat către imagine și PR politic, nu către administrație și soluții de politici. Explicația se încadrează în termeni de prieteni și simpatizanți vs. cititori și cetățeni.

Populismul înfrânge legea

Pe fondul unor (așa-zise) încălcări ale normelor de liniște publică, mai multe cluburi de pe malul râului Bega, dar și din alte zone, au fost sancționate de cei din administratia timișoreană, cu suspendarea activității cluburilor respective pentru o perioadă de 30 de zile. Spun însă că este vorba de populism, deoarece Nicolae Robu, din postura de primar prezent pe facebook, demarează un sondaj (foto jos) prin care cere, nu mai mult nici mai puțin decât aplicarea preferențială a regulamentelor instituite de municipalitate (acele norme de liniște publică). Aceasta este o situație gravă.

Nu e vorba de încălcările de lege sau abuzurile la care se pretează controlorii companiilor de transport public. Ci de aplicarea unei legi în funcție de „votul” oamenilor. Sigur, se oferă argumentul unor contribuții la bugetul local. Nu ar fi o problemă că se instituie o practică a „celui care plătește mai mult scăpă de amenzi” (?!), ci că nu se oferă informații despre acele contribuții și care este legătura dintre aceasta și normele de liniște publică. Subiectul deschis în acest sfârșit de săptămână este relatat de presa locala dintr-un unghi politic, ca o luptă de simpatii între primar și viceprimar și alegători (într-o altă parte din presă, mai conservatoare -cum este Renașterea Bănățeană-, cluburile respective sunt catalogate drept `cluburi de noapte`, deși multe din ele funcționează și în timpul zilei). În opinia mea, toată întâmplarea ar trebui să fie subiect pentru juriști și/sau judecători.

Primarul Timisoarei vrea sa arate ca populismul infrange legea

 

Leave a Reply