Somn uşor şi speranţe plăcute!

Teorii care, pe zi ce trece, se transformă în date faptice, desigur pentru cei care vor să vadă, şi ale cărâor pleoape nu se pot atinge în negare. Idei, planuri, evenimente care, calculate cu minuţiozitate mult mult mult înainte ca eu să fi primit ideea materializării. Astfel:

+ încercarea de a stabili o nevoie de reducere a numărului de oameni pe planetă prin:
               – inducerea sentimentului de vinovăţie privind suprapopularea în mentalitatea ecologică a oamenilor responsabili,
               – oameni responsabili a căror spirit civic şi raţional, îi “îndrumă” spre concluzia elementară ca planeta are de suferit de pe urma numărului în creştere a populaţiei, cum se bine relevă în cercetări acreditate, cifra poate menţinută mare tocmai din această cauză,
              – studii şi articole, lucrări şi cărţi, citite de către persoane intelectuale, oameni documentaţi care pot ajunge la o concluzie “logică”, datorită educaţiei oferite, indiferent de vârstă sau gen şi obligatorie până la un anumit nivel,
                – concluzie care le spune că situaţia economico-financiară vine pe primul loc, căci poate asigura fericirea şi viitorul urmaşilor,
                – urmaşi care proabil nu vor apuca să se nască, şi chiar dacă o vor face, vor ateriza într-o lume plină de vlăstarii celor mai..proşti
               – SAU PRIN

+ infectarea unui număr cât mai mare de suflete cu virusuri mortale, nu “prea rapide şi brutale” (ebola), dar nici “prea lente şi suferinde” (sida), ci altceva nemaiîntâlnit, poate o mutaţie a mai multe virusuri

+ răspândite în mâncare şi lichide, de pe urma cărora corporaţii farmaceutice, financiare, industriale să aibă numai de câştigat, atât în monetar cât şi în putere, ceea ce le va uşura calea spre preluarea făţişă a frâielor administrative mondiale,

+ instaurarea legi marţiale în toate “statele libere” pentru a “administra mai eficient” panica instaurată de o criză financiară, o pandemie mortală sau, de ce nu, o vizită extra-terestră

Cu cât mai puţini şi mai puţin strălucitori mintal, cu atât mai uşor controlabili, cu atât mai uşor de..ajuns la stele. Căci şi Enterprise îşi reprezenta Terra în galaxie sub stindardul tradus în Compania. Fie prin instaurarea graduală a unei Noi Ordini Mondiale, fie prin lovitură militară, alianţă conspirativă cu extratereştri, continuarea Reichului nazist, eradicarea populaţiei, sfârşitul timpului etc etc etc…..

“when the struggle seems to be drifting definitely towards a world social democracy, there may still be very great delays and disappointments before it becomes an efficient and beneficent world system. Countless people … will hate the new world order … and will die protesting against it. When we attempt to evaluate its promise, we [must] bear in mind the distress of a generation or so of malcontents, many of them quite gallant and graceful-looking people.” (H.G.WELLS)

..trăim generaţia noului sistem, şi vom urî acest lucru şi vom muri protestând împotriva lui. Dar poate că in the struggle between life and death, sometimes survival is not the only way to win.

Somn uşor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *