.. și înarmați
Trăiască România! Potrivit Constitutiei din 1991, articolul 12, alineatul 2, ziua de 1 decembrie este Ziua Națională a României. Asta pentru că în această zi, la 1918, se marchează finalul luptei duse de români pentru întregirea statală. Ca să fim corecți, la 1 decembrie s-a semnat alipirea Transilvaniei la Regat. Asta după ce Bucovina și Basarabia au trecut prin același proces. Că ulterior am pierdut multe din părțile alipite de această Unire post-Primul Război Mondial, se pare că nu contează.
Și totuși ce contează în Ziua Națională ? N-am înțeles de ce (sau am înțeles dar n-am reușit să înțeleg de ce alții nu văd lucrul ăsta), avem parade militare și dansuri populare ?!
- Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene – 20 iulie
- Ziua Marinei – 15 august
- Ziua Armatei – 25 octombrie
Așadar, ne cinstim forțele armate în aceste 3 zile. De ce în această zi (Națională) trebuie să vedem forța de care dispune România? Rulăm cu tancurile, ne arătăm rachetele și defilăm cu blindatele și soldații patriei. Poate pentru că, în ciuda tuturor eurofililor, Europa rămâne una a națiunilor.
Chiar mai mult de atât, poate că fudulirea cu pumnalele și pistoalele nu e îndreptată neapărat împotriva adversarilor externi ai altor națiuni.
Câtă lume știe că pentru a opri anarhia militară din Basarabia anului 1918, Consiliul Directorilor Generali din Chișinău apelează la guvernul român, care trimite trupe, restabilind ordinea. Pe modelul ”peace-keeping” al O.N.U., forțele militare ale Regatului poate au forțat și uniunea politică. Iar fiecare dintre teritoriile românești ce s-au alipit (Bucovina, Basarabia, Transilvania) putând fi puse în situația de a-și pierde autonomia în fața unor alte entități mai îndepărtate cultural și identitar decât Regatul României – cum ar fi Ucraina sau Ungaria, se aflau în aceeași situație. Iar dacă ne luăm după declarația Adunării Naționale de la Alba Iulia, ”Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său ” – are mai mult valențe confederative, decât subordonarea guvernării de la București.
Chiar rolul lui Iuliu Maniu de după Unire, cel de guvernator (președinte al Consiliului Dirigent) al Transilvaniei, arată o dorință de autoguvernare și nu una de centralizare. Din păcate, cred eu, am avut parte exact de contrariul.
Iar dacă stai să te uiți azi la ce arătăm cetățenilor de Ziua Națională (în primul și primul rând, pentru că dansuri populare și specificul cultural și meșteșugăresc zonal îl întâlnim și la grătarele cu țuică din cadrul Zilelor Orașului, Comunei sau Cartierului – mai nou), este forța, puterea și înarmarea guvernării centralizate.
P.S.
Poate și de aceea în zona cea mai îndepărtată de București – Aradul – avem 4 zile de ”sărbătoare” armată, sub ”genericul Aradul, Întîiul Oraş al Unirii”
Trăiască libertatea, trăiască România,
Trăiască X-escu, partidul şi poporul,
Trăiască România, trăiască tricolorul.
