Despre ce vorbim ?!

Despre un nivel de trai mai bun? Despre o mai mare libertate? Despre reguli, luptă pentru supravieţuire, sau pentru afirmare, pentru îmogăţire, pentru salvare de la colaps? Despre regionalizare, reorganizare sau procentaje din X multiplicat cu Z la puterea a portocalie?

Când ajungi să manageriezi ceva direcţionat doar de aritmetică sau când totul se reduce la un singur număr, la o singură persoană, am greşit undeva pe parcurs. Puterea pierde majoritatea dimineaţa, puterea preia din nou majoritatea la prânz, unii oscilează între 299 şi 325 de parlamentari, 1 preşedinte pune la negociere 2 ani de mandat ca să se împartă ţară după cum vrea el, guvernul aplică Ţ decizii ale lui B. Despre ce vorbim aici? Un meci de fotbal? Poker sau barbut?

Dezbaterea există în vocabular dar nu şi în practică. “E clar că nu se pot înţelege!” De ce?! Scopul dezbaterii raţionale este acela de a vedea toate punctele de vedere şi a stabili un consens bun pentru toată lumea. În România noastră, cineva vine cu un plan, restul reacţionează, şi apoi se pun la bătaie numerele. Care dă dubla mai mare, cine are cei mai mulţi aşi şi cine poate pierde cei mai mulţi pioni… Aşa se decid lucrurile. Aţi auzit de vreun parlamentar care să aibă întâlniri cu electoratul, în afara perioadei campaniei electorale. E dezgustător.

Până şi şcolarii ar urî aritmetica dacă ar cunoaşte cum e folosită. “Au fost aleşi!” mi se spune. Că n-am de ce să fac observaţii. Trebuie respectată alegerea oamenilor. “Oamenii i-au ales pe acei oameni.” Da şi nu.

Sigur, oamenii i-au ales pe acei oameni, nu partidul din care făceau parte. Dacă dorim să ne găsim scuze. Uninominalul a fost scuza perfectă pentru legitimarea în fața electoratului a migrației/prostituției parlamentarilor. Însă întrebați pe oricine care s-a prezentat la votul pentru Parlament, pe cine a votat? De cele mai multe ori primul răspuns pe care o să-l auziți e partidul și, poate, apoi omul.

Iar atunci când niște oameni selectați de niște alți oameni care nu mai reprezintă adevărată dorință a cetățenilor (pentru că, la fel ca proxenetismul PD-L/Cotroceni sau înființarea unui partid în Parlament după vot, orice alianță de partide DUPĂ alegeri ar trebui să anuleze voturile exprimate înainte) vor să modifice și să organizeze țara după propria viziune propriul interes, mai vorbim de democrație sau de ocupație ?

Şi nu numai România. Cine crede că peste graniţe, în acel spaţiu paradisiac Schengen, totul e roz, să se mai gândescă o dată. Tot numere şi tot lipsă de libertăţi. Tot zbatere între democraţie şi ocupaţie.

E o linie fină între democrație și dictatură. Hai să ne hotărâm unde vrem să fim ? Ca să ştim despre ce vorbim.

 

Tocilarul Rece

A fi sau a nu fi Geek? E întrebarea care mi-am pus-o mai demult când m-am intersectat cu tineri dintr-o țară mai occidentalizată decât România. Încet încet însă, valul occidental american a acoperit și România. Nu vorbesc de organizații sau instituții, geopolitică sau comportamente instituționalizate; ci de cultura occidentală la care am aderat mulți dintre tineri pentru simplul fapt că este…cool.

Deși Geek nu are traducere directă în limba română, am încercat una: tocilarul cool. Mai pe româneasca limbă română: Tocilarul Rece. A devenit cu atât mai rece (nu voi folosi cool pentru a nu jigni memoria domnului Pruteanu), cu cât au apărut diverse producții cinematografice al cărui rol central este Geek-ul. Exemplu remarcant: Michael Cera (Superbad (2007), Juno (2007), Nick and Norah’s Infinite Playlist (2008), Scott Pilgrim vs. the World (2010) ). Readucerea eroului geek în centrul atenției (cu The Social Network) și revitalizarea generației Star Trek cu un nou film Star Trek în 2009, au contribuit (poate nu la fel de mult ca serialul The Big Bang Theory dar totuși cu o greutate mare) la ”răceala” tot mai intensă a Geek-ului în cultura occidentală.

Întrebat recent de fratele meu cât de Geek sunt am decis să fac testul celor 10 păcate ale Tocilarului Rece, peste care și-așa dădusem în urmă cu 6 luni, dar nu avusesem curajul să îl dau. Acum e mult mai rece să faci teste, mai puțin sau mult mai puțin cu răspunsuri științifice.  Așadar, mai jos sunt afirmațiile în urma cărora îți dai seama cât de tocilar rece ești. Decalogul tocilarilor reci:

1) Să nu îți placă iTunes din cauza sistemului de manageriere a librăriilor media.

Hmm, nu folosesc iTunes. Not a friend of ”i”Stuffs așa că nu mă pot pronunța. Zero geek points for me.

2) Să știi diferența dintre sistemul binar și hexadecimal.

Da, o știu. ”Mulțumită” domnului profesor Cameniță de la Ghiba.

3) Să cunoști semnificația inițialelor MMORPG.

Sigur. Massive Multiplayer Online Role Playing Game.

4) Să nu-ți iubești compania (providerul) de internet.

Ha ha, clar ! No way, no how. Rivali până la Tribunal. Bun, majoritatea spune tocilar rece până acum.

5) Să nu știi numele cărții pe care s-a bazat filmul Blade Runner.

Nici nu am văzut filmul.

6) Să cunoști diferența între Star Wars și Star Trek.

Nu știu cum poate cineva să le confunde!!!

7) Să nu crezi că termenul ”liber” (”free”) din open source se referă la modul de achiziție.

Nu cred, nu am crezut și nici nu voi crede.

8 ) Să nu aperi Facebook pentru încălcărle regulilor de confidențialitate.

De ce aș face contrariul? Facebook e…facebook. Nu mă așteptam să fie perfect. Dar e interesant.

9) Să nu mergi la Geek Squad să-ți repari ceva.

Compania încă nu am cunoscut-o. Deci, pas.

10) Să nu-ți cumperi cărți/manuale despre aplicații software sau componente hardware din librărie.

Am făcut asta când eram mai mic și internetul în România era pentru cei bogați. În 2011, a greși în felul acesta…e inadmisibil.

 

Am primit rezultatele…Decalogul a decis. Urnele de vot s-au închis. La Paris s-a înregistrat o viteză de 3 voturi pe secundă. Mihaela, dragostea mea…sunt 70% un tocilar rece. Sper să nu-mi fure Băsescu peste noapte rezultatul votului.

 

Republica – Lucrurile publice

___În ultimele 2 zile, orice informație despre actualitatea din România atingea sau era atinsă de alegerile din PDL. Blaga latră, Boc în poante, Băse plânge. Dacă a avut cineva aceeași lehamite de toate ”agențiile de presă” românești din acest weekend, simpatizez cu ei. Dar în același timp, cu toată greața pe care am simțit-o majoritatea consumatorilor de presă față de acest eveniment, el a constituit o problemă de interes public.

___Așa-zisa maturizare a scenei politice (tinzând spre modelul bipartinic nord american) ne va duce față în față cu realitatea crudă a situației guvernării lucrurilor publice: trebuie să alegem pe cineva! Și astfel treburile publice (res publica) implică politicul. Sigur că res publica nu mai poate fi sinonim de mult la noi cu common wealth (bogăția comună). Parcă și politicul nu prea aduce a bogăție comună ci mai degrabă a bogăție clientelară. Iar când politicul interferează primejdios de mult cu Statul, bogăția comună devine bogăția partidului. Deși sună foarte comunistoid, Statul este ansamblul de instituții care guvernează bogăția unei națiunii. NU o entitate care calcă pe demnitatea și buzunarele celor care contribuie. Că practica nu se potrivește cu teoria reprezintă o problemă cu cei care pun în practică teoria, nu teoria însăși.

 

De ce sunt importante alegerile în PDL ?

Simplu. Pentru că toți președinții de partide mari din România sunt, mai devreme sau mai târziu candidați la președinție sau numiți în fruntea Guvernului. Așadar, un Boc reales este un premier și un prezidențiabil pe viitor. O alegere în partidele mari este importantă pentru că ne arată de unde putem alege. (Mai vorbim aici de alegere sau de fapt de selecție?) Mai devreme sau mai târziu, ei ne vor reprezenta, Și cum opțiunea NICIO VARIANTĂ DE MAI SUS nu există în buletinele de vot, cam tristă realitatea …

Lecții de bună guvernare

O lecție în materie de guvernare și alegeri o putem învăța de la Wikipedia (Wikimedia de fapt). Board of Trustees, sau cea mai mare autoritate corporativă în Fundația Wikimedia, este compusă din utilizatori simpli ai Wikipedia care dau dovadă de un comportament activ și în conformitate cu principiile de deschidere a Wikimedia. Astfel că, aproape în fiecare an, utilizatorii ai serviciilor Wikimedia sunt chemați să participe la alegerile acestui Consiliu, atât prin cadidaturi cât și prin alegeri.  Destul de simplu. Mult mai simplu ca în cazul guvernării bogăției comune.

Oare bogăția să fie motivul principal pentru această depărtare a beneficiarului de prestatorul de serviciu ?

La ani mai independenți !

Astăzi se sărbătorește Ziua Europei. Din păcate s-a uitat a se sărbători Ziua Independenței României. În 1877 , pe fondul situației politico-economice din regiune, aproape toate națiunile Imperiului Otoman se răscoală, rând pe rând, împotriva Înaltei Porți. Era mai favorabil atunci decât altcândva să luăm ca exemplu Serbia, Muntenegru sau Bulgaria și să intrăm în conflict cu Turcia; și am făcut-o. Cu ajutor rusesc țarist și cu ajutor european (tânărul Principat România nu avea o industrie de armament dezvoltată – apelăm astfel la armament străin). Dar mai cu seamă, cu dorință românească.

 

E trist să nu mai auzi vorbindu-se de ”țara noastră”, ci de ”țara asta”…

 

Nu doresc să scriu despre o lecție de istorie. Devine mult prea dureros să observi cum istoria nu ne învață nimic. Aș vrea ca postarea să aducă aminte de ceva ce am pierdut noi, românii: independența.

 

Dacă în 1877 era relativ ușor să găsești aliați împotriva Imperiului Otoman, astăzi este mai greu să lupți cu un inamic care are aceeași țară ca și tine. Sărbătorim Ziua Europei, dar nu suntem dependenți de Uniunea Europeană. Cazul Ungariei (anti libertatea presei, Constituție anti-democratică) și al Italiei de ani buni încoace, arată poate cel mai bine că U.E. nu are o forță coercitivă asupra statelor membre. În situații de derapaj democratic și economic, cred că ne-am dori să fim mai dependenți de Uniune.

 

Însă nu suntem nici independenți. Singuri nu tăiem cordul dependenței de guvernanții României ! Tot noi suntem cei care parcă dorim un stăpân, sau stăpâni în general, să ne insulte, să ne scuipe și ”să ne pună la muncă”.. să simțim biciul zilnic pe spatele leneș. Noi înșine ! Unde mai găsești aliați pentru a redeveni independenți de o stăpânire națională, o stăpânire dintre noi peste noi?

 

România este o țară pentru toți românii, nu pentru unii români. În 1877 oamenii nu erau mai bogați sau mai săraci decât acum. Nu erau mai români decât sunt acum românii. Așa-zisele compromisuri pentru mai binele națiunii pe criterii economice, cum le întâlnim azi la tot pasul și care fac obiectul atâtor dezbinări, cred că au apărut odată cu național socialismul (nazismul). Și atunci a fost ușor să se modeleze conștiința identitară a unui întreg popor. Aș exagera să compar situațiile cu prezenta realitate, dar e sigur că independenți nu suntem – economia Statului pare că nu mai face nimic, deși zilnic atâția oameni văd mergând la muncă și uitându-și chiar și ziua nașterii de la cât au muncit în acea zi. – România nu mai e văzută ca patrie ci ca țara din care pot pleca spre o viață mai bună, dacă pot ”scăpa” de aici.

Captura (video) a secolului

Stat, iei această poliție să-ți fie supusă și la bine și la rău? – DA.

Poliție, juri să nu slujești alți stăpâni decât Statul? – DA

Vă pronunț stat polițienesc ! Puteți satura uzul de violență legală.

      Da, da. Știu că nunta lui William cu Kate a fost evenimentul monden din acest sfârșit de week-end. Nici 1 Mai, mai puțin muncitoresc, nu s-a lăsat mai prejos și și-a făcut loc pe calendar. Parcă nu atât de ”grătăresc” ca și anii trecuți, dar s-a ținut sus pe podium. Nu am avut probleme cu aceste 2 mondenități. 

      Frustrarea a constat în amendarea domnului Ion O., care a strigat împotriva lui Boc la Mehedinți acum câteva zile. Mint. Nu amendarea lui, deoarece acest ”mic” abuz al tulburării fără drept al liniștii publice atinge minunata performanță de a-și găsi tot mai mulți contestatari în fiecare lună. Fraparea vine de la pliciul Boc. Întrebat dacă omul acela a fost arestat din cauză că a strigat la sosia unui prim-ministru adevărat, acest individ pierdut de 2 ani prin Palatul Victoria a declarat că nu a dat vreo dispoziție în acest sens. Hmm, ciudat..nu știam că Prim Ministrul poate da dispoziții de amendare sau arestare. Poate nu știu atât de bine prerogativele premierului. Să fie de la goarnă totuși? Băsescu Traian să îi fi insuflat aspirații dictatoriale mai micului Boc Emil?!

     Domnul Ion e doar un alt caz printre sute. Dacă se miră cineva de ce ”lumea civilizată” nu se ultragiază de cazurile acestea de abuzuri, există o explicație simplă: lumea civilizată face aceleași abuzuri. Poate chiar mai grave. În Marea Britanie există un fel de arestare preventivă românească, dar mai ușor de aplicat: dacă poliția te suspectează că o infracțiune va avea loc, te poate reține pentru o perioadă de timp. Breach of the Peace se numește și aduce foarte mult cu subiectul filmului Minority Report. Ultimul caz de abuz este legat de Charlie Veitch – capetele de arestare: conspiracy to cause public nuissance + suspicion of aggravated tresspasing.

     DE FAPT, nu înțeleg de ce vorbim uneori de civilizație și lipsă de civilizație în cazurile de abuz. Fie cei arestați/amendați se comportă necivilizat (strigând și făcând gălăgie) nerespectând regulile. Fie cei care abuzează sunt civilizați că păstrează ordinea. Cazul felicitării administrației de la Washington pentru uciderea lui Osama, din partea liderilor lumii occidentale se adaugă viitoarei spânzurări a lui Mubarak (urmând exemplul lui Hussein), pentru a face completă imaginea ipocriziei la nivel înalt.

     Nu ar fi corect să credem că am avansat în ultimul jumătate de mileniu. Tot aceeași lachei care fac treburile murdare pentru a intra în grațiile stăpânului (vezi jandarmii de la Mehedinți, vezi Boc, vezi liderii lumii ”civilizate”). Tot aceleași practici, puțin mai umanizate azi, de a abuza pe cei care nu sunt autorizați să folosească forța. Aceeași sete de răzbunare și autoritarism ca în anii 1600. Ne învârtim într-o buclă a timpului pe care ipocrizia chiar și a unor oameni care ”doar” urmează ordinele, nu ne permite să o depășim. Ajung să cred că specific Omului nu este rațiunea, comunicarea, învățarea, modul de stocare al informației, sau orice altă caracteristă romantic științifică…ci Răzbunarea.

Obama si administratia SUA urmărind în direct uciderea lui Osama bin Laden – sursa: gândul.info

Auto-cratie

      Vreau să trăiesc ziua în care știrile nu vor mai conține cazuri despre accidentele rutiere. Și nu pentru că nu ar fi în interesul publicului larg, ci pentru că nu va mai exista fenomenul acesta. De când eram copil, în fiecare zi auzeam despre încă un accident în județ în care au murit oameni. Aflam aceste informații în mare parte și pentru că tatăl meu lucra la Poliția Rutieră, dar și pentru că puținele surse de informare țineau să precizeze cu tot dinadinsul acest ”fenomen”.

     Era un fenomen nou, deoarece autoturismele personale nu erau atât de numeroase și populare în ”epoca de aur”. Sau poate pentru că Timpul nu era un produs pe care să îl poți schimba cu Banul, iar prin urmare trenul sau chiar avionul erau accesibile din toate punctele de vedere. Cu timpul, numerele parcă erau tot mai multe, iar oamenii accidentați mortal păreau să nu se mai termine; mașinile păreau să nu se mai termine. Drumul din Arad spre Deva sau cel spre Timișoara purtau doliu la fiecare 2 zile. Parcă ar fi fost o atracție spre suspansul unui accident mortal – sau comoditatea ieșită din limitele îmbâcsite ale trenului – sau atitudinea (zic eu egocentrică) de ”mie nu mi se poate întâmpla” care duce viteza dincolo de triplul limitei legale.

     Tocmai că interesul personal trebuia să ducă oamenii la concluzia că dacă nu încetinesc pe raza localităților, pun viața lor în pericol și a locuitorilor din localitate. Sau dacă nu construiesc încă 1 bandă pe sens în porțiunile foarte aglomerate, oamenii își vor pierde cumpătul stând la încă o coadă după ce au stat la atâtea pentru pâine sau carne și vor intra în depășiri nesăbuite.

     În 2010, conform AVAC, numărul deceselor din accidente rutiere a depăşit cifra de 2.300 persoane ! O medie de 6 decese / zi. Sau  prima cauză a morţii, în România, în cazul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 ani. Numere ce pot fi evitate, dacă nu din proprie inițiativă de jos pe orizonatală, de sus în jos. Adică, nu am înțeles nici atunci când eram asaltat de cazurile astea în copilărie, nici acum: de ce nu este responsabil cineva pentru un drum? De ce nu pot posibilele victime (deoarece asta e caracteristica oricărui șofer acum) să le fie asigurată o siguranță decentă? Și nu mă refer doar la România, ci peste tot. 

     Ca în cazul unei întreprinderi de genul Parc de Distracții, proprietarul este responsabil în fața legii pentru siguranța aparatelor în care se urcă oamenii. Sigur că au instalat avertismente mari cât un adult în care scrie mic și citeț ”fiecare se urcă în aparat pe propria răspundere”. De asemenea, pe vreun contract ascuns între hârțogăriile din birou, este o clauză pentru firmea de mentenanță și reparații că ei răspund de siguranța aparatelor, iar firma are propria clauză pitită înainte de semnătura proprietarului Parcului de Distracții cum că orice defecțiune survenită în afara termenilor reparațiilor periodice nu este responsabilitatea lor. 

     Vroiam să spun că drumul privat ar asigura o responsabilitate mai mare asupra accidentelor, însă la o mai atentă investigație … tot omul e responsabil. Dacă cei care primesc bani de drumuri ar face drumuri, sau ar face autostrăzi pe bune nu doar pe hârtie și cu hârtii în buzunar, sau chiar dacă ar face călătoria cu trenul mai atractivă nu contrariul. Dar dacă ar fi pur și simplu mai responsabili. Toți: cel cu banii, cel cu drumul, cel cu votul, cel cu mașina, cel cu viteza, cel cu timpul, cel cu radarul. Nu degeaba există povestea aia cu un măr, un bărbat și o femeie; pentru a ne arăta că fără asumarea responsabilității pierdem paradisul în fiecare zi.

Minte-mă frumos

Îmi petrec un timp considerabil răsfoind electronic paginile publicaţiilor internaţionale. Întâmplător am dat peste o ştire mai veche despre România din Wall Street Journal – o prestigioasă publicaţie americană, care de multe ori, întruchipează vocea oficială pe anumite subiecte în Statele Unite. Mă gândesc că un asemenea articol despre situaţia politică-economică trebuie să fi fost publicată şi în România..dar unde? De ce nu auzisem la timpul ei de ea – dezbătută cu atâta fervoare ca Moni și Iri?

      Prima poziţie în căutare: Hot News. Citind articolul citat din WSJ în traducerea sa în română, după ce îl trecusem în revistă în limba sa originală, am avut o surpriză. Deşi este citat WSJ şi aproape că întregul articol se doreşte a fi o traducere a jurnaliştilor americani, părţi din cuvintele americanilor au fost modificate. Sau alterate mai bine spus, deoarece schimbările sunt foarte uşor de trecut cu vederea, însă întregul sens al paragrafelor şi mesajul acestora este alterat. Care erau intenţiile din spatele acestor subtilităţi? Subtilităţi sinonime cu minciună aș spune eu. O dezinformare, hai să-i spunem “coincidentală”.

Chiar şi cu englez mea de C plus, pot observa o diferență între mai multe cuvinte ”traduse”. În titlu, ~bad~ poate însemna dur, numai că în cu totul alt context. Cum spune și definiția cuvântului, neplăcut ar fi fost mai potrivit. Poate e vorba doar de perspectivă și sunt eu inutil de critic.

OK, mai departe găsesc ~crying fraud~ —> strigă fraudă. Păi stimate R.P. (deoarece, ca multe articole ale Hot News, ”jurnalistul” nu are numele întreg afișat), cine v-a ajutat la traducere nu a trecut de primul an de limba engleză în care se învață expresii uzuale. Crying fraud se poate traduce cel mult în semnalează o nedreptate strigătoare/țipătoare, nu strigă fraudă — sună ca..nuca în perete.

      De asemenea, de când ~squeaker~ are o transpunere așa de puternică ca în articolul copy-change-paste ? Vocal emană totuși o convingere, o atitudine consecventă. Pe când squeaker este o persoană care țipă sau care are o voce ascuțită poate.

Bun. Dacă cititorii nu știu (poate la fel ca jurnalistul-traducător), ~we’re told~ este formularea jurnalistică pentru a semnala informații aflate din surse confidențiale. De acolo și formularea we are told = ni se spune. Intenționat sau nu, articolul românesc uită de pronumele personal în formă neaccentuată. Rezultă un se spune, ca și cum lumea de la piață spune asta, nu surse informate dar confidențiale.

Lupta cuvintelor merge mai departe într-un articol ce se vrea preluat de la americani. Apărător: Băsescu Traian. Ce apără? Cota unică de 16%. Dar dacă apără, înseamnă că e atacat. Pe când în varianta hot-românească președintele este un susținător. Chiar dacă pe același site de știri, declară că ar trebui scăzută la 14 sau 12 %.  Nuanțele dintre apărător și susținător există, iar oricine cu un DEX poate verifica asta.

Lăsând la o parte natura tendenţioasă sau părtinitoare a articolului , poate doresc să văd probleme acolo unde ele nu există de fapt.  Am eu o frustrare paranoică când văd semn de egalitate între ~withstood the ire of animal rights activists~ = (și) = a rămas neclintit în fața activiștilor pentru drepturile animalelor. Poate din cauză că a rezista furiei nu e la fel de nobil ca și neclinitit, ci mai de mahala, de bătaie de cartier sau de perversă de pe Târgu Ocna — ceea ce nu se poate sinonimiza cu T.Băsescu, nu?

Poate caut probleme care nu există, dar știu că ceva nu există cu siguranță. Și anume o parte din articolul Wall Street Journal. Publicația americană nu este sfântă nici ea. De multe ori se pronunță pe teme care nu au legătură cu Wall Street (au mai rămas câteva cred pe dinafară..sper). Și este cunoscută ca părtinitoare cu o anumită doctrină americană. Însă Hot News se face (mai) vinovată pentru că nu publică/traduce tot.

1) Partea din frază în care despre Băsescu se scrie că a lichidat și omorât câinii vagabonzi.

2) Un întreg paragraf este scos, poate pentru că americanii îi făceau un portret lui Mr.Băsescu care nu corespundea cu realitatea din România. Și credibilitatea articolului dispărea într-o singură frază de final. Neplăcut într-adevăr.

      Mai neplăcut este că, netocând informația la fel ca subiectul alegerilor din PDL spre exemplu, pe toate mediile din presă, scopul ”jurnaliștilor” cotrocenofili a fost atins. Americanii ziceau de comunism și ziceau de relele acestuia, mai mare decât o mică criză acolo. Iar cei care își aduc aminte de noiembrie 2009, Stalin era practic la vamă, își punea viza de intrare în România. Mulțumită propagandei însă, am scăpat cu toții în decembrie de ciuma roșie comunist-pesedistă. Am înlocuit-o cu cea portocaliu-pedelistă. Că au mințit frumos cei de la Hot News nu îi disculpă cu nimic – rămân politrucii anilor 40.

Comisia Națională de Propagandă

 

      Comisia Națională de Prognoză a emis zilele trecute ultimul său studiu. BANG! Țara a ieșit din recesiune. O parte din ea, cel puțin. Întocmai cum spunea Emil Boc acum 1 săptămână. Nici nu e de mirare rezultatul comisiei, având în vedere că CNP este o ”instituţie subordonată Primului Ministru, cu rol în elaborarea de prognoze privind dezvoltarea economico-socială la nivel naţional.

      De regulă, am încredere în oameni. Că își fac treaba sau încearcă să și-o facă în limite normale și productive. Doar sub presiuni, comportamentul lor poate suferi unele schimbări. Însă această Comisie este mai mult decât suspectă. Nu zic că ar fi mințiți românii pe date conomice. Deși nu ar fi prima oară, după cum o declara și domnu fost-ministru Vlădescu.

      Prognozele Comisiei intră în categoria optimiștilor fără de capăt și a erorilor constante. Luând un document al acestora la întâmplare din trecut și comparându-l cu situația reală a anilor din așa zisele prognoze, se poate observa că situația a fost tocmai contrară. Nici măcar statisticile din acel an nu mai erau aceleași câțiva ani mai târziu.

EURO — În primăvara lui 2008 (21 aprilie 2008) comisia vedea anul 2011 cu un euro la 3,40 lei.

Pe 4 aprilie, acesta a fost înregistrat la 4,13 ron.

Câștigul Salarial Mediu Brut Lunar În februarie 2011, salariul brut a fost 1944, iar cel net mediu 1414.

Comisia îl vedea la 2228, respectiv 1646. Eronat.

Rata Șomajului BIMÎn anul 2011, acesta a urcat la 7,3 față de ultimul semestru a lui 2010 când a fost cotat la 6,3.

Opinia CNP din 2008: 5,7.

      Dar dacă nu au luat în calcul, atunci  în 2008, minunatele reforme ale lui Băsescu via Boc?  Oricine poate vedea documentele ”științifice” din toamna lui 2010: EURO este 4,21 si tot scade in viitor. Rata Șomajului BIM: 7,4 — Și, ghiciți ce? Tot scade în viitor. Ca în toate capitolele care sunt pe minus sau care stagnează. Ele apar pe viitor ca fiind ”de bine”.

      În toamna lui 2010 se recunoaște scăderea din anii anteriori și viitorul ne așteaptă cu…o creștere! Urale! Glorie salvatorilor de criză ! Comisia Națională de Propagandă anunță propășirea neamului după Imperialista Criză.

      Aaa, doar o clipă virtuală. Dacă la toți bugetarii le-au fost tăiate salariile cu 25%, printr-o măsură de dreaptă portocalie, de ce Ionescu Liliana
are o creștere de la 23696 în 2010 la 28586 ron pe an în veniturile salariale de la aceeași Comisie?

 

Sau domnul Rus Ștefan, care este binecuvântat și cu o promovare, rezultând o creștere totală în venitul anual – 32925 în 2011, de la 25138 în 2010.

 

      Nu am nicio problemă cu salariile oamenilor. Nu am vreo tendință comunistoidă de a înfiera pe cei care lucrează și primesc bani mulți. Dar poate că acei bugetari chiar nu simt criza din rândul plebei neafiliate la robinetele PDL. I’m just saying. Este posibil să trăim realități diferite.

(C) imagine: JIMM.RO

Moguliada

 ANUL 2011: Mogulii atacă interesul național, instituțiile și democrația României.

ANUL 1938: Un mogul amenință parcursul democratic al României ”de aur”. Cel puțin așa susține revista HISTORIA, portretizându-l pe Carol al 2-lea ca, ”vezi doamne”, Mogul. Chiar așa domnu Cristoiu? Ce ar spune Rupert Murdoch, Ted Turner, Michael Bloomberg sau chiar Hugh Hefner când ar putea constata că în România mileniului 3 ar putea fi considerați dictatori?

 .

      N-am avut inima să cedez 9 lei acestei reviste senzaționaliste. Așa că am intrat pe website-ul publicației. Atât timp cât mai este permis accesul la internet, să-l utilizăm la maxim. Interviul luat de Ion M. Ioniță domnilor Cristoiu și Cioroianu este unul interesant; și mult mai relevant decât vreun dosar Historia.

      În primul rând, și în cel mai simplu mod, dai o fugă până la manualele de istorie (offline sau online) și vezi că domnul Carol al 2-lea instituise dictatura în anul de grație 1938. Cum poți vorbi de Carol al 2-lea ca mogul când el era dictator, liderul suprem impus; plebiscitul avea doar valoare formală. În februarie 1938 a scos în afara legii partidele politice. Cum poți vorbi de un mogul care să desființeze partidele, așa cum o făcuse Carol în februarie ’38 ?! Nu, nici nu voi intra în absurditatea intenționată a celui care a ”cercetat” acest aspect al dictatorului Carol al 2-lea.

      În al doilea rând, interviul scoate la iveală adevăratul inamic al domnului Cristoiu. Acesta merge mai departe și îl compară pe Ion Iliescu cu Carol și Ceaușescu. Când cel care se aseamănă mai mult, prin practica numirii unui prim minstru clujean de la un partid care nu reprezintă majoritatea în parlament (Boc 2), este nimeni altul decât idolul domnului Cristoiu, Băsescu Traian. (( În 1937 partidul prim ministrului numit de Carol al 2-lea, Octavian Goga, Partidul Național-Creștin obținuse 1,8 procente pe când PNL atinsese 23%, PNȚ 18, iar Legionarii 16 procente.)) Dar ei vorbeau de cultul personalității… Păcat că nu se pot vedea domnii aceia din afară, dintr-o perspectivă obiectivă, a celor care nu slujesc un cult al personalității negativ ci unul pozitiv.

I.M. IONIȚĂ: Se construieste un cult al personalitatii inverse. Al celor care injura, cum spuneam noi in presa, si acum aceasta tema a mogulilor folosita de Traian Basescu este tocmai indreapta impotriva unui cult al personalitatii negativ, pentru care T. Basescu il acuza.

Dar de ce mă agit? Cine are ochi să vadă, cine are urechi să audă. Și aș adăuga, cine are logică să o folosească.

A.CIOROIANU: …Carol al 2-lea, el n-a apucat decât 2 ani să experimenteze o practică de guvernare .. Franța a pierdut războiul și de monarhia română s-a ales praful, mă rog, a venit generalul Antonescu și Mihai, tânărul Mihai. Dar el (Carol) n-a avut timp să se bucure de ceea ce încerca să facă, că era deraiat, că nu era pe linia democrației românești, asta o știm. Dar pe de altă parte, revin la proiectul lui cultural. Domle, când l-au numit voievodul culturii române, bun, sigur sună ciudat, dar noi îl judecăm acuma pe Carol din perspectiva a ceea ce știm că s-a întâmplat cu Ceaușescu. Dar dacă Ceaușescu n-ar fi existat în istoria noastră, credeți-mă că Carol al 2-lea ar fi reconsiderat din perspectiva faptului că, vrem nu vrem, în ’38, la indicatorii acelui an culturali și economici ne raportăm noi astăzi și închei spunându-vă că în 1989, în cultura română de la ultimul an al lui Ceausescu stiți că apăreau mai puține titluri ca în 1938?

 

 

Cosa RCS-RDS

Războiul comunicațiilor este în toi. Dacă până nu demult aveam posibilitatea de a alege dacă vreau sau nu decodorul oferit de RDS, de aproape 1 lună, sunt obligat. În spiritul ”șmecheriilor” cu valoare de biznis, operatorii call-center-urilor RCS-RDS spun că vor trimite un echipaj, că se fac verificări, că este o problemă într-adevăr, că nu vreau totuși un decodor? NU! 

Ce s-a întâmplat?

Programul de bază din contractul semnat în urmă cu 5-6 ani prevedea anumite posturi. Între timp, în oferta RCS-RDS au fost incluse alte posturi în grila de programe. Și au funcționat bine mersi timp de 2-3 ani. La începutul lui 2011, prestatorul de servicii a înlăturat posturile pe care le ofertase până la acel moment în grila de programe modificată, dar conformă cu contractul. La fața locului (Piața Spitalului), angajații RCS-RDS îți sugerează că dacă iei decodorul minune se rezolvă problema. Că acel decodor va face totul mai limpede și ca prin magie va aduce înapoi posturile lipsă.

NU. Că supraîncarcă factura de telefon a vecinei, că limitează viteza de trafic pe internet la anumite ore, putem trece cu vederea. Sunt mici găinării cu care toți operatorii de servicii ”ciupesc” din buzunarul cetățenilor. Poate se lecuiesc în timp. Dar să recurgă la un soi de taxe de protecție, deoarece în fond, astea sunt, e prea mult !

Viitor sumbru..

.. deoarece compania cu tendințe mafiote dorește TOT ! Vrea să cumpere UPC, deoarece nu-i așa, monopolul este faza supremă a Dezvoltării în capitalism ? Norii sunt negri și pentru RCS-RDS: Guvernul dorește să închidă emisia TV analogică și să treacă la cea digitală. Licențele se dau deja, totul e programat pentru 2015. Din nou, pentru Dezvoltare. Uraaa !

Se luptă guvernul cu mamutul RCS-RDS-UPC. Dar cum? Pentru cine? Vom urmări pe TVR 1 (acea televiziune imparțială, fără interes și cu manageri independenți care relatează toate evenimentele – mai puțin vizita președintelui la Gaddafi) cum vor evolua lucrurile.

Din războiul mafioților, doar populația are de câștigat. Sau ?