2 Romanii sau 20 milioane de Romanii?

Astăzi au fost publicate rezultatele finale ale primului tur al alegerilor pentru presedinte: Victor Ponta (3.836.093 voturi) și Klaus Iohannis (2.881.406 voturi) se clasifică pentru turul doi. Am așteptat cifrele pentru a comenta o situație nu numai deranjantă, dar chiar periculoasă. Graficul dat de televiziuni și website-uri deopotrivă arată opțiunile de pe primele 2 locuri din fiecare județ. De ce au făcut așa ceva? Eu cred că din ignoranță. Au văzut la alegerile din S.U.A. cum colorează mass-media harta statelor și au copiat întocmai, uitând că (1) vorbim de o federație și că (2) sistemul electorilor nu se aplică la noi. Cu alte cuvinte, degeaba au colorat județele deoarece circumscripția e întreaga Românie, iar numărul de voturi se iau ca atare și nu în funcție de fiecare județ. La alegerile parlamentare uninominale aș fi înțeles rostul, pentru că fiecare județ este împărțit în (fix!) colegii uninominale și atunci trebuie menționat unde și ce parlamentari au câștigat voturile. Altfel, doar partidelor le este folositor acest grafic, să cunoască unde trebuie să insiste să atragă mai mulți votanți. Dar cum cele 20 de milioane de cetățeni ai României nu sunt toți într-un partid, neglijența din mass-media lasă loc ignoranței cetățenilor să-și facă de cap.

harta alegeri presedinte 2014   harta alegeri procente rezultate vot ponta iohannis

O parte din populație a folosit, atât în social media, pe stradă sau în formă bloggeristică, aceste grafice ale alegerilor ca un prilej de a-și afișa disprețul față de conaționali și a sublinia regionalismul tâmp. De ce tâmp? Pentru că nu există nici o bază reală de a spune că „moldoveanul prost a votat cu PSD” așa cum nu sunt dovezi concludente că „Transilvania europeană și frumoasă” a votat cu PDL-PNL. Mai mult, nu poți face astfel de afirmații pentru simplul fapt că în fiecare din județele respective au existat și voturi pentru Victor Ponta, nu doar pentru Klaus Iohannis și invers (cum se poate observa ușor mai sus), anulându-ți complet „teoria grafică”. De fapt, în unele județe din Nord-Vest, cum este Maramureș sau Satu Mare, diferența a fost de 0,09% respectiv 0,74%. Cazuri similare găsim și în județe din Sud sau din Est, unde voturile nu au fost 100% înspre candidatul unei tabere politice. Și e bine așa, am depășit vremurile când se câșgtigau „alegeri” cu 99%, dar unii parcă vor să aibă unanimitate. Degeaba încearcă Moise Guran să transmită exact această diviziune, din graficele sale (care au fost bazate pe ce studii? aaa, pe sondajul IRES care nu intră în nicio analiză serioasă a sondorilor, și publicat de Hotnews, site-ul clar anti-Ponta? în regulă atunci, adio obiectivitate) vedem că diferența nu este îngrozitor de mare, cum încearcă să deseneze unii conaționali realitatea. Ambii candidați au din toate bazinele electorale (educate) niște proporții mari de oameni. Sute de mii de votanți cu 10 clase, cu studii medii sau postliceală, și chiar și cu studii superioare în ambele tabere. La alegerile parlamentare avem sistemul redistribuirilor, pentru ca per total, adică pe toată țara, chiar dacă circumscripțiile sunt pe județ, cei ce au votat cu locurile 2 sau 3 să poate fi în final reprezentați. Dacă nu exista așa ceva, toată România era colorată în „USL”! Atunci cum rămânea cu „bănățenii frumoși” și „oltenii leneși”? Așadar, putem să facem glume pe marginea acestor grafice, chiar și să stigmatizăm țara dând apă la moară xenofobilor cum a făcut diaspora cu votul îngreunat (lucru mult exagerat, după cum se dovedește aici), dar mai mult sădim dezbinare inutilă.

Cunosc persoane din Moldova mult mai ospitaliere decât orice clujean cu care am strâns mâna. Am întâlnit oameni mai pregătiți în Galați decât orice student bilingv din Bihor. Oameni mai deschiși la minte în Ploiești decât mulți homofobi și ultra conservatori din Timișoara „creștină”. Tineri cu o viziune mai clară asupra realității în Suceava decât adolescenți pierduți (și drogați) în Arad. Exemplele pot continua, iar oricine poate să facă o diviziune în funcție de scopul lor. Eu cred că n-are nici un sens. Votați? Bine! Dar nu dați foc unei țări întregi doar pentru că nu vă place părerea celorlalți. Există viață și după alegeri. Iar mai jos puteți găsi un grafic demn de prezentat, unde se regăsesc opțiunile tuturor românilor și nu putem emite judecăți absolute.

alegeri 1996 t2

Leave a Reply