iNvolutia (1989-2011)

      Faptul că Aradul a devenit mai mult decât servil Bucureștiului, atât prin gradele de rudenie a reprezentanților administrației locale și celei centrale (Falcă-Băsescu), cât și prin activități comemorative. Pe principiul ”aducem fonduri de la București”, am vrut să devenim surogați ai unor fonduri (fictiv) centrale sau naționale. Cum se arată într-un mic studiu al Mișcării Arădene din vara trecută, procentul de bani luați prin taxe arădenilor care revin înapoi urbei nu este cu deloc mai mare (sau mai special) decât în cazul altor județe importante.

      În loc să vrem să ne dezvoltăm prin forțe proprii, pare că alegem să trăim o viață întreagă legați de cordonul ombilical al Bucureștiului. Acest aspect îl vedem nu numai în finanțe sau politica locală ci și în cultură:

      Am discutat un pic despre manifestațiile de 1 Decembrie în Arad. Deranjant totuși că nici acum, 5 ianuarie 2012, meshurile, acele postere uriașe de pe câteva clădiri din oraș nu au fost date jos !

      Mai intrigant totuși, cred că au fost manifestațiile pentru Revoluția din 1989. Adică lipsa lor. Ca în fiecare an, rudele, apropiații și camarazii celor decedați în decembrie acum mai bine de 20 de ani, au comemorat actul de curaj al unor oameni care au înfruntat un regim dictatorial și opresiv. Administrația, acei oameni plătiți din banii arădenilor să reprezinte interesele celor care locuiesc în Arad, a uitat de Revoluție.

      Așa-zisul primar a fluierat pe lângă coroanele depuse la Monumentul Revoluționarilor din 1989. Probabil cum a făcut în acel an și pe lângă cei care au căzut de căldura și greutatea gloanțelor. Și dacă ar fi mimat un minim interes ar fi fost mai bine pentru cei îndurerați azi. Doar știm cu toții cum Băsescu a stors o lacrimă pentru Stolojan când acesta a căzut ”bolnav” de la nominalizarea pentru președinție a Alianței D.A. Actoria e printre fortele familiei lor. Mai mare e suferința (chiar și pentru cineva care nu a fost parte a acelor evenimente și cunoaște cele întâmplate din poveștile unora care au fost acolo) când vezi cum încearcă unii să ascundă, să bage sub preș un moment istoric, un eveniment poate mai important pentru prezent și viitor decât ”unirea” cu Bucureștiul. Poate voit vor să uităm de revolta împotriva dictaturii și a privării de libertăți și drepturi. Până la urmă, cei care ne ”conduc” astăzi sunt cei care pe timpul lui Ceaușescu -conform cu propriile lor declarații- au dus-o bine și nu au avut motive să se revolte.

      În 2011, NU au ținut măcar un moment de solemnitate (așa cum s-a întâmplat la Timișoara sau la București). Nu au pus măcar un poster sau vreun simbol de amintire (tricolorul cu stema tăiată). Nu au avut măcar un mesaj în ziare (de Paști, Crăciun și Anul Nou erau arhipline de binețuri ale politicienilor). Nu au avut decența de a pomeni acest eveniment în conferințele lor de presă de sfârșit de an.

      În schimb, ”s-a ales” de către grupul care ocupă momentan Palatul Administrativ, alocarea a zeci de mii de EURO pentru un studiu și eventual construcția unui monument care să celebreze acel moment în care Aradul s-a legat, alături de toată Transilvania, la jugul Bucureștiului – 1 decembrie 1918.

      Am involuat …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *