Joc șah. Unii ar spune că prea mult. Din când în când, harta lumii, ce stă suspendată deasupra tablei de șah, îmi aruncă o privire rece. Mă simt nevoit să îi acord puțină atenție. Nu pot să nu observ un lucru; dacă ești amator de jocuri de strategie nu poți să nu observi și tu. Șahul geopolitic practicat de S.U.A. este unul dezgustător. Să vă schițez un pic imaginea..
Din 1979, Iran reprezintă pentru sistemele politice un nou model, sau mai bine zis un alt model. Revoluția Iraniană a dus după sine instalarea Republicii Islamice, o teocrație condusă după legile Coranului. Având o Chină comunistă ce se dezvoltă exponențial în est, rețeta democratică pare tot mai expirată mergând înspre realitatea din afara cărții de bucate a Occidentului. Corelația mult promisă dintre dezvoltare și democrație își pierde din gust în fața unor exemple asiatice sau arabe. Autocrațiile Orientului Mijlociu însă nu deranjează atunci când se supun intereselor SUA. Cu Republica Islamică însă este o problemă.
Dacă Republica Populară Chineză cooperează pe piața de producție cu SUA încă din perioada Războiului Rece, cu toate că regimul nu este unul democratic, Republica Islamică a Iranului nu o face. Iar acest lucru deranjează. Totul a mers ”bine” (pentru SUA, nu pentru poporul iranian) până ce Șahul Iranului a fost înlăturat de la putere în 1979. Peste ani și ani se prezintă ca încă un model care poate avea succes în propria parte din lume, fără a fi fost preparat pe aragazul democrației occidentale. Mămăliga stă să explodeze! Iranul și-a arătat declarativ repulsia față de SUA și aliații săi din zonă (în principal Israel) de decenii.
AFGANISTAN. IRAK
Pe tabla de joc sadică a administrațiilor politice ale SUA, aceste două țări, invadate și cucerite de Armata SUA (cu ajutor NATO), au trecut în barca ”prietenilor”. Nu contează că fiecare dintre aceste națiuni este destabilizată, că violențele sunt la ordinul zilei sau că viitorul este încă sub spectrul incertitudinii siguranței personale. Contează că resursele pot fi controlate, iar inamicii sunt în retragere și numărul lor în diminuare.
TURCIA
Turcia se află pe ”drumul cel bun” al unei democrații moderne (sau vestice mai bine zis). Pe lângă demersurile făcute înspre aderare la U.E., încă din ianuarie 2009 primul ministrul Erdogan se întâlnește cu Președintele Obama și alți înalți reprezentanți ai SUA pe diverse subiecte de interes.
AZERBAIJAN
Statele Unite și Azerbaijan au semnat un acord bilateral de comerț încă din 1995, dar și un tratat de investiții mai recent din 2008. Companiile americane sunt implicate în extracția petrolului și în proiecte de dezvoltare energetică și de comunicații. Democrația prezentă doar cu numele și cu încălcări ale drepturilor umane, nu este un impediment pentru bussiness.
ARMENIA
Status: prieten. În ultimii ani, S.U.A. a oferit asistență Armeniei printr-o serie de programe de dezvoltare economică, guvernanță democratică, protecție socială, sistem sanitar, securitate…pace… Rețeta unei ”democrații emergente”.
GEORGIA
Statul tampon în fața pretențiilor rusești. Statul unde ciorba democrației este încă prea fierbinte pentru un atac bussiness ca la carte. Anul 2008 a arătat nevoia unui stat gata să lupte pentru ”independență” în eventualitatea unor situații delicate și deranjante pentru zonă. Independență de ce fel totuși, ne putem întreba.
TURKMENISTAN
O țară cam ”rebelă” pentru doleanțele americane. Comportamentul răzleț intră totuși în limite ”normale” (a se citit acceptabile S.U.A.). Președintele Berdimuhamedov readuce în prim plan ideea unei conducte de gaz Trans-Caspice. Se văd primii pași în privința unei prietenii mai deschise: 2 câmpuri petroliere sunt concesionate în august 2010 către SUA.
Dar nu numai atât, Turkmenistanul colaborează cu Statele Unite în aria securității granițelor, a programelor de educație și schimburilor de experiență. O prezență durabilă o au și Trupele de Menținere a Păcii. Toate suprapuse unui sistem politic autoritar, unde existența legală a unui singur partid asigură un proces de dezvoltare esențial pentru dictator și apropiații săi, dar și pentru economia S.U.A. se pare.
ARABIA SAUDITĂ
Sunt cunoscute relațiile apropiate (de afaceri, de prietenie) între familia prezidențială Bush și familia regală Saud. Printre altele Bin Laden și mulți dintre teroriștii din 11 septembrie erau de naționalitate arabă, iar colaborarea apropiată a Regelui Abdullah cu clerici wahabiți a dus la dezvoltarea unor grupuri militare ca al-Qaeda. Consultările dintre cele două state despărțite de un ocean dar reunite sub semnul petrolului și al banilor s-a dezvoltat pe subiecte economice și internaționale comune, cum este procesul de pace din Golful Persic. Mai mult, Wikileaks ne informează că Arabia Saudită îndeamnă SUA să atace Iranul pentru a ”stabiliza” zona.
De ce nu are Arabia (gazdă a teroriștilor) soarta regretabilă a Irakului sau Afganistanului?
EMIRATELE UNITE ARABE
Pe scurt, U.A.E reprezintă cea mai mare piață de export a S.U.A. în Orientul Mijlociu și Africa de Nord cu 15 miliarde de $ exporturi în 2008 și peste 750 de firme americane operând local.
PAKISTAN
Criza ostaticilor din Islamabad din 1989 pare o întâmplare nefericită în relațiile cu S.U.A. Acestea s-au schimbat odată cu susținerea campaniei din Afganistan și luptei împotriva terorismului. Încă din 2001, Pakistanul s-a dovedit un partener de nădejde în asistența informațională oferită, ce a ajutat la capturarea a peste 600 de membrii al-Qaeda.
În 2004, Pakistan a fost desemnat un Aliat Major Non-NATO, Statele Unite recunoscând astfel legăturile strânse între cele 2 state. La cutremurul din 2005, asistența din partea S.U.A. a fost esențială victimelor dezastrului natural. Octombrie 2009, Congresul S.U.A. a autorizat (Legea Kerry-Lugar-Berman) oferirea unei asistențe non-militare în valoare de 1,5 miliarde $ anual pentru o perioadă de 5 ani. Sprijin este oferit și pentru dezvoltarea sistemului educațional.
Și totuși, dezbaterea în S.U.A. este centrată pe Pakistan ca inamic. Doamna Clinton îl vede ca o amenințare mortală pentru lume. Rapoarte STRATFOR văd statul din estul Iranului ca un loc instabil și în pericol de izbucniri civile violente. Raiduri fatale pentru pakistanezi din partea americanilor au loc în anul 2010, dar Pakistanul nu poate să facă ceva împotriva acestui lucru. Privind încă o dată harta, și ținând în minte că Iranul este actor principal pe Axa Răului formulată de Bush Jr., nu pot să nu observ că S.U.A. sunt la un pas de a-i da (un) Șah Iranului. A mai făcut-o odată prin anii 53 cu Mohammad Reza Pahlavi. Acum pare că vor merge până la șah-mat.
Avem de-a face cu un Sistem Dominant, Agresiv și Cuceritor. Avem dovezi și ale unor Sisteme Alternative: China funcționează. Iran de ce nu ar funcționa? Datele de mai sus arată progresul, separat de regimul mai puțin democratic-occidental. Ca toate celelalte sisteme, aceste ”alternative” rămân perfectibile. Dar ele există. Suntem prinși în subiectivitatea și încăpățânarea unui model ce numai democratic nu mai poate fi numit. Unii ar spune imperialist, dar aceștia sunt catalogați la rândul lor – comuniști. Și care e ideea, totuși?
Dominarea totalitară a sistemului de valori și de comportamente occidental-americane este o relicvă pentru o lume ce dorește să devină deschisă la minte, să respecte multiculturalitatea ideilor, să aducă pace pe lume – să evolueze pe scurt.Referințe:
http://www.state.gov/r/pa/ei/bgn/index.htm
Dialog strategic cu Pakistan: http://www.state.gov/documents/organization/150292.pdf
http://www.stratfor.com/weekly/20110216-threat-civil-unrest-pakistan-and-davis-case
https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/tx.html
Nu m-ar mira ca “miscarile” din nordul Africii sa fie orchestrate tot de americani… ca o preparare a unei “actiuni” asupra Iranului.
Mihnea, acele sisteme nu sunt “alternative”. China nu funcționează. Boomul economic este tocmai rezultatul “democratizării” și globalizării comerțului – fenomen generat de cultura democratic-occidentală. Iranul nici atât… ambele țări sunt dictaturi în care sunt încălcate cele mai elementare drepturi umane. Cum putem numi alternativă la sistemul occidental o țară în care se practică lapidarea femeilor pentru adulter?
Corect! Americanii tratează diferit țări care ar trebui cântărite cu aceeași măsură (a legii „morale” pe care o invocă în politica externă). Dubla măsură nu aș atribui-o cantității de țiței sau mărimii pieței de desfacere de care SUA beneficiază, ci mai degrabă obsesiei (justificate după mine) a americanilor pentru ca fiecare posibilă amenințare la adresa păcii să fie controlabilă prin sistemul de securitate colectivă globală (ONU, NPT, NATO, etc). Cu alte cuvinte SUA alege răul cel mai mic: de exemplu se aliază cu o dictatură dacă acest lucru împiedică acea țară să alunece în afara sistemului colectiv de securitate – lucru infinit mai periculos în opinia americanilor.
SUA se află prinsă în capcana de a fi devenit cea mai importantă putere la nivel global. Combinația între putere și principii i-a aruncat pe americani într-o politică externă ambivalentă: a idealismului american și a geopoliticii reci pe care a încercat să le împace.
Rămâne un adevăr: Nu există deocamdată alternativă la sistemul de valori occidentale care să genereze un sistem de securitate globală. Istoria nu a consemnat încă un război între două democrații. Asta înseamnă că democrația e bună… oricum mai aproape de ideea de pace. Nu e un sistem perfect, însă e un sistem perfectibil. În timp ce tirania nu e nici perfectă, nici buăn nici perfectibilă.
Florin, Orientul Mijlociu cuprinde, culmea, și Nordul Africii. Nu ar trebui să ne surprindă mișcările de ”eliberare” a popoarelor din acea zonă.
Claudiu, we agree to disagree 🙂
Celelalte modele nedemocratice care performează economic și dpdv al dezvoltării, au într-adevăr numeroase elemente care le influențează, nu numai sistemul politic intern.
E o linie fină între dictatură și democrație astăzi. Depinde la ce ne uităm:
– Patriot Act invadează libertatea fiecărui cetățean american, cu motivarea protejării siguranței. Dezbaterea e lungă pe acest subiect.
– Lapidarea femeilor pentru adulter e barbară. La fel și pedeapsa cu moartea, cea pe care statul american Texas o practică de cel puțin 2 ori într-un an.
Până la urmă, dacă beneficiarul direct al dezvoltării și ”libertăților„ economice nu este cetățeanul de rând, nu vorbim de o oligarhie mascată?
La asta mă refer în ultimă instanță: Onestitatea sistemului democratic. Degeaba ne îndeamnă democrațiile să mâncăm bomboane și dulciuri, dacă mai târziu tot la dentist cu dinții în piuneze ajungem. Aa, și între timp am putea să ne spălăm de 3 ori pe zi cu pastă de dinți. S-ar putea să ne ajute. Dar tot așa de bine s-ar putea să nu.
Realizez că sistemul de relații internaționale diferă de politica internă, dar dacă tot vorbește (SUA) de dreptul la autodeterminare, să nu fie ipocrită. Sigur, securitatea internațională este ”în pericol”, dar securitatea regiunii pentru locuitorii regiunii respective este pusă în pericol și de S.U.A., nu numai de dictaturi, autocrații sau teocrații.
Spiritul Wikileaks începe să înflorească. 😉
Se-nțelege cred, din ce am spus, că democrația nu este “albă”. În zona asta nimic nu e vopsit în alb și negru. Eu nu idealizez democrația dar nici nu o satanizez. Cu toate astea linia de demarcație între democrație și dictatură nu e fină. Deloc.
Tocmai asta e, democrația nu te îndeamnă să mănânci și nici să nu mănânci dulciuri. Democrația îți lasă libertatea să o faci sau nu. Asta e esențial. Pe când dictatura te poate obliga să nu mănânci dulciuri (vezi România anii ’80), sau te poate obliga să mănânci r***t – dacă vrea tiranul.
Democrația luptă și va reuși ca în Texas să fie eliminată pedeapsa cu moartea (așa cum a eliminat-o în majoritatea statelor unite și în Europa), dictatura trebuie forțată (prin agresiune adeseori) să o facă. “Patriot Act” – well, nu cunosc multe… știu doar că în numele unei credințe sunt omorâți copii, femei și civili; sunt deturnate avioane, aruncate în aer metrouri… după WTC 2001 putem considera SUA în război cu aceia care fac treaba asta?
Nu am vorbit de dreptul la autodeterminare, vorbeam în general de politica externă americană care trăiește acest echilibru între putere și principii și care sunt de acord că are nevoie de remodelare.
Legat de securitatea regiunii fac un calcul care poate părea cinic: Cele 3 războaie purtate de SUA au cauzat aproximativ 143.000 de victime – 110.000 doar în războiul din Irak din care aproximativ 100.000 civilii, victime ale atentatelor cu bombe capcană. Regretabil. Spre comparație invazia sovietică (URSS a fost și ea o alternativă la occident timp de 60 de ani) în Afganistan a însemnat 1-2 milioane (!) de afgani uciși. Războiul dintre Iranul Islamic (alternativă la occident) și Irak a costat 1,5 milioane morți. Nu vreau să pun aici sutele de mii sau milioanele de morți și deținuți politici pe care dictaturile barbare din aceste state le-au generat.
Nu ai cum să compari sistemul occidental cu aceste sisteme. Te poți revolta, pe bună dreptate, pe geopolitica Americii. Simți că deseori iau decizii subiective. Simți de multe ori interesul economic… Și tot nu se poate compara. Categoric nu e o linie fină între democrație și dictatură.
Spiritul Wikileaks? Nu știu. Prea devreme să simt vreun „spirit”. Deocamdată sunt doar niște „scurgeri”. Nu văd nici un proiect pentru o nouă ordine mondială. Nu văd nici o soluție pentru problemele globale: mediu, hrană, alfabetizare, sănătate și – în special – securitate (pace).
Nu contează ce este “democratic” sau nu,important este că se apropie mega-războiul cu Iranul care va degenera rapid în WW3,cuprinzând tot mapamondul,iar efectele sale vor fi inimaginabile în acest moment când încă suntem fericiţi iar WW3 pare la 1000 de ani de noi…