IRAF e si intelectual

Oficial, Ziua 2 la IRAF s-a încheiat cu DJ No Sikiriki începând să mixeze febril pe balkan beats. Dar am să-i refuz invitaţia DJ-ului elveţian ca să vă spun ce evenimente au mai avut loc astăzi.

Pentru început, trebuie să vă spun că IRAF-ul are şi o bogată componentă intelectuală. După-masa a început cu lansarea cărţii “Spectrum: Cercetări sociale despre romi” şi a continuat cu masa rotundă “Sensul spaţiului – conţinut social”. Eu unul am fost foarte captivat de discuţia la care, printre alţii, s-au înscris Norbert Petrovici, Maria Celac, Cristina Rat. Deşi am filmat o mică parte din cuvintele ale invitaţiilor IRAF, nu am putut deloc să redau vizual nivelul revelatoriu al problemelor sociale în contextul român urban, abordate în L’Atelier. Aşa că am să încerc succint în scris. Dar consideraţi-vă avertizaţi: nu poţi să redai la valoarea lui reală, un event aşa de fain.

Prezenţa sărăciei în spaţiul urban, oraşul “formal” şi oraşul informal, ineficienţa fondurilor şi programelor europene, a căror standarde NU ţin legătura cu realitatea de la faţa locului. Nevoia unui corp de inovaţie în materie de infrastructură, cu totul altul decât cel care întreţine oraşul “formal”. Norbert Petrovici a atins subiectul zilei şi printr-o prismă economistă. Caracteristică a oraşelor “studenţeşti” este că Noii locuitori (studenţii,imigranţii,internaţionalii) generează veniturile, iar cei vechi reprezintă un risc (asistenţă socială,pensii). Ceea ce duce la condiţionarea cetăţeniei în cele mai rudimentare moduri.

A fost atins şi subiectul parteneriatului public privat (PPP). Cu toate că Alexandra Martin, coordonator de proiect la Fundaţia Dinu Patriciu, şi spectator al mesei rotunde, le-a sugerat acest instrument pentru combaterea sărăciei, Norbert Petrovici a venit cu cazuri din Cluj-Napoca în care aceste parteneriate nu au făcut decât să privatizeze spaţiile publice (ex: cazul Parcului Feroviarilor). Fără să rezolve problema iniţială. În aceeaşi manieră, numărul Universităţilor publice este 0, ele fiind de fapt subvenţionate de stat. Dar, poate cel mai important lucru subliniat, a fost necesitatea dezasamblării imaginarului în care populaţia este la bază, societatea civilă în mijloc, iar Statul deasupra lor. Construct în afara căruia nu se poate opera, conform cu mentalitatea de astăzi.

Folosirea politică a “dependenţei de fonduri/dependenţei de Stat” pentru a criminaliza pe cei care ar folosi aceste servicii. Dorinţa existenţei unor comunităţi politice în care publicul accesează cu succes serviciile destinate lor.

Spaţiul virtual nu permite redarea nici a un sfert din cele discutate. Trebuia să fii aici ca să absorbi toate ideile care au fost jonglate. Poţi fi într-un fel: WWMP NEWS.

Raiul şi Iadul la IRAF

LIVE-ul s-a transformat într-un articol. Pur şi simplu nu puteai să pierzi o clipă din lectura – teatru al Ellei Veres. “Raiul şi Iadul pre pământ” a fost unul din acele evenimente la care nu aşteptai o audienţă foarte mare. Şi asta poate să o confirme o sală pe un sfert plină din Irish Music & Pub. Dar aşteptarea a fost pe deplin nefondată.

“Raiul şi Iadul pre pământ” a fost de fapt o serie de monologuri, adunate din cazuri reale şi puse pe foaie de Ella Veres începând cu anul 2008. Demersul vrea să demitizeze imaginea ţiganului migrator, multicolor vestimentat, vrăjitor şi ciorditor. grupului etnic, dar din care ei nu fac niciodată parte. Vă spun din start că a reuşit.

“Încâlceala” interpretată de Teodora Toma, “Groapa de gunoi” pusă în scenă de Daniel Zbanca şi “Regina telefoanelor” în persoana Roxanei Ionescu, au fost cele 3 monologuri pe care ora dedicată părţii sociale din IRAF le-a putut susţine.

Prin umorul, sinceritatea şi simplitatea poveştilor, problemele pe care, uneori, conştienţi sau nu, le atribuim romilor, sunt pur şi simplu desfiinţate. Aflăm în faţa personajelor reale sau fictive că, reduşi la motivaţii, toţi ne asemănăm. Încâlceala vorbeşte nu de “tabere ilegale” ci de “acasă” şi de supravieţuire. Groapa de gunoi e o afacere pentru care viitoarea generaţie va putea să aibă un trai mai bun, şi care e mai mult decât un biznis, e “sistemul social de la groapă”, în care cei defavorizaţi sunt ajutaţi. Regina telefoanelor îi întrece pe toţi; ne repetă că nu e ţigancă, e româncă şi duce o viaţă pe care mulţi am asemăna-o cu cea a romilor şi care îi duce pe mulţi acolo unde întâlnim şi personajul Roxanei: după gratii. În finalul textului, ne lasă pe toţi cei puţini din sală cu gura căscată. Când ne previne că va cânta o manea şi toţi tresărim să ne închidem urechile, auzim de fapt o serenadă dintre cele mai sincere. Despre ce “stiluri” de viaţă mai vorbim?

Ella Veres încheie cu o scrisoare satirică swiftiană, scrisă de o româncă stabilită în America, autorităţilor din Cluj. Ea doreşte să facă din ciori-peşti şi din romi, fiinţe subacvatice. Atenţie că ciorile sunt păsările şi nu o referinţă rasistă. Ne-o spune chiar filfizoana doamnă Mlaştină în “Înhămând un stol de ciori”.

Iadul unora e Raiul altora. Disperarea unora e speranţa altora. Problemele astea, spune Ella Veres făcând referire la problemele de discriminare, nu se rezolvă pentru că oamenii nu dorescă să se rezolve, degeaba sunt proiecte peste proiecte europene şi naţionale.

Moment educativ cu adevărat. Se va continua.

Vă las. Dubioza a urcat pe scenă.