Legea 0

În Anglia lui William Cuceritorul, pădurarii făceau legea în ţinuturile din afara satelor sau castelelor medievale. Codrii nu reprezentau neapărat pădurea ci şi orice altă zonă (ex: câmpie) care era declarată de rege ca atare. Iar pădurarii erau cei care credeau de cuvinţă cine se conformează sau cine nu respectă cuvintele conducătorului. Dacă făceai ceva împotrivă, deveneai un outlaw, un om în afara cuvântului conducătorului, în afara legii. Şi obţineai numele de wolveshedes sau wolf’s head, pentru că, asemeni unui lup din codru, dacă îi luai capul, nu păţeai nimic.

Parcă îi şi văd pe adepţii cretinismului chelios ce conduce ţara, cum peste 6 luni, vor râde în nas Ungariei pentru neîndrăzneala cu care pe de altă parte înţelepciunile lor au „scăpat” ţara de la necazul care bântuie de 20 de ani această ţară, dar nu şi de 9 luni când România a mai fătat o dată un brav conducător.

Nici nu voi mai intra în polemica „ideologică” (ahahahaha) pentru că, pur şi simplu nu (există) contează. Dintr-un mare şi singur motiv: nu există Lege. Sigur că defecaţiile cu înveliş de poziţii oficiale prezidenţiale sau pseudo guvernamentale sunt luate de unii drept legi, dar baza unui stat post-medieval constă dintr-un set de legi stabilite de comun acord (sau majoritar simplu, calificat, cum o fi), nu bâjbăieli de genul mai votăm o dată că nu ne-am aranjat bine din prima.

Punctul dintre şansele egale şi egalitatea de şanse a dat naştere unei situaţii în care decizia legislativă este influențată de culoarea politică, avocatul poporului nu se implică de “teama” de a nu fi părtinitor, iar acestea NU par a deranja pe nimeni. Mai mult, totul NU se năruie, nimeni NU e scandalizat în cale-afară (cu excepţia mogulilor avizi de bani, putere și, cred eu, sufletele oamenilor păcătoși), ci parada continuă: o hotărâre de guvern legiferează ilegal într-un domeniu în care nu are voie să facă acest lucru, iar tâmpenia brută duce la situaţii ilogice unde trebuie să concediezi oameni, dar ai prea puţini deja (că deh, oamenii nu înghit rahat decât până sunt plini) aşa că ai nevoie să umpli spaţiile goale (aşa ca la un dig găurit, că tot sunt la modă), însă nu, o lege „reformatoare” îţi interzice să faci acest lucru. Și îți rămân două opțiuni: opțiunea 1 sau opțiunea 2.

Să-mi spună cineva dacă nu capii de lup sunt cei care sună din trâmbiţa pădurarilor, care sunt la rândul lor doar nişte capi de lup. Aşa că, nici o grijă William, Regele meu, totul e în regulă peste pământurile tale. În România pute însă rău, dar nu ar trebui să te îngrijoreze. Domneşte în pace, Regele meu! Prima lege, Legea 0: Retragerea din codru. Amendament 0.1: cui îi taie capul cui?

Istoria trebuie s-o înveţi, nu s-o repeţi

Compania Indiilor de Est sau East India Company şi-a început activitatea pentru a înlesni operaţiunile de negoţ cu India. Dacă în spaţiul românesc, 1757 asista la redactarea primei gramatici de utilizare în şcoli în India, compania mai sus numită a început a-şi exercita puterea militară şi a-şi asuma funcţii administrative, toate acestea cu consimţământul Coroanei, “uitând” de scopul pentru care fusese înfiinţată. Şi nu a fost vreo eroare a birocraţiei sau gândirii administrative britanice. Controlul Companiei asupra unei bune părţi din ceea ce recunoaştem azi ca India a durat 101 ani, până în 1858.

Ce vreau să spun prin asta?  Încă mai putem vedea această metodă de “administrare” prin unele părţi ale lumii. Cine credea că fenomenul corporaţiilor din secolul nostru de a avea din ce în ce mai multă putere a chiulit de la lecţia “Company Raj”. Aşa că, din punct de vedere istoric, Halliburton, RAND, Blackwater sau Monsanto (în aceeaşi dimensiune), nu reprezintă ceva nou sau unic, sunt doar de actualitate.

“Mda. 4! Treci înapoi în bancă!”

P.S. Pentru un roman lejer pe acest subiect citiţi “Legea celor puternici” de Steve Făinaru