Cand au trecut anii peste tine si tu peste ei ca intr-un joc stupid de lapte gros, in care pana la urma tot pe jos ai ajuns? Si iti dai seama de acest lucru in timp ce stai la coada in supermarket. Sigur ca atunci observi la altii entuziasmul tau de alta data, indiferent inspre ce era indreptat atunci. Imbracamintea e primul lucru care iti atrage atentia; normal, e primul lucru care il vezi intr-o mare de oameni. Apoi le vezi mimica feței. Ochii iti aluneca in cosul lor. Vezi articole familiare. Si realtionezi mental cu propria experienta.

AhA moment! Realizezi ca a trecut, totusi, ceva timp de cand ai fost si tu in acel loc. Te tre..Ma trezesc intr-o coordonata spatialo-temporala unica. Trag linie la ce am experimentat? Adica accept si imi insusesc tot ce a fost? Da, ce naiba! Sunt capabil de a-mi analiza trecutul, cu bune si rele, a le ordona pe categorii si a face cateva rezumate, pentru orientare in viitor. E posibil asa ceva. Nu e greu. Now, partea a doua: hit reboot? Avem, daca nu, am tendinta de a atribui noi inceputuri la “epoci” ce nu au nicio substanta diferita unele de celelalte. Doar o mica relevanta temporala pentru mine.

Atat. In rest e aceasi epoca, doar o mica parte dintr-un proces continuu. Asadar, trag linie?

Şi nu dintr-un impuls egoist sau egotist încerc să las o amprentă. Căci nisipul tot îmi va şterge urmele pe care le-aş lăsa. Oricât de adânc aş apăsa. Dar nu doresc să apăs cât pot de tare din cauza lumii, căci amprenta nu este lăsată asupra lumii, ci asupra mea. Cum şi cât de mult voi înţelege mai bine lumea, oamenii, natura, divinul şi la urmă şi la început, pe mine, depinde de răsăriturile şi apusurile ce urmează.