N-am înțeles de ce ”nu are sens să te opui, că nu schimbi nimic”. Mă gândesc că există o percepție mentală destul de generalizată la noi cum că totul este în afara propriilor noastre decizii; poate provenită din nivelul mare de religiozitate al arădenilor. Dar nu cred că acest lucru ar trebui să (mă) împiedice în a face ceva izvorât din convingeri și proiecții proprii asupra viitorului.

Am distribuit pe mediile sociale afirmația din imagine. Mă regăsesc în ea și urmând-o, am decis să mă implic complet în campania electorală locală din iunie. Ce înseamnă acest lucru?

Forța civică

Am fost printre primii care s-au alăturat echipei lui Claudiu Cristea. De-a lungul timpului, am înțeles că nu o să avem parte de o schimbare reală dacă nu arătăm (fiecare reprezentant al societății) că ne dorim, prin propriul exemplu, acest lucru. Am decis că viziunea omului asupra orașului merită 4,6 sau chiar 12 ore din ziua mea. Fie pe partea de organizare a biroului de presă sau cea efectivă a candidaților la Consiliul Local.

Claudiu Cristea

Pe Claudiu l-am întâlnit după ce am revenit în Arad de la studii din Cluj-Napoca. Eram surprins de nivelul ridicat de sufocare democratică, în special de interzicerea adunărilor publice pe platoul din fața Primăriei. Am abordat prieteni din liceu care s-au îndreptat înspre PSD -alți luptători cu morile de vânt, în Arad PSD-ul neavând vreun câștig electoral de sine-stătător niciodată. Dezorganizare și demagogie per general. Așa că am pus sincer întrebarea cine este ”opoziția” în Arad? Mi s-a indicat Claudiu Cristea, ”el e cel ce se mai împotrivește” regimului.

L-am cunoscut într-o dezbatere publică privind taxele și impozitele. Îmi amintesc că venisem cu o idee de protest în cadrul dezbaterii, simbolică și poate prea seacă (pentru realitățile Aradului). M-a temperat spunând-mi că nu o să sensibilizez pe nimeni în acest mod. A avut dreptate. Prietenii de la PSD au avut observațiile lor legate de locurile de muncă. Ceilalți participanți la dezbatere cu păsurile lor. Claudiu a avut o serie de propuneri concrete privind impozitarea. Mă așteptam sincer la ceva mai bombastic și inspirațional; obișnuit poate cu strigătele din opoziție ale lui Falcă când acesta nu era călare pe funcția din Primărie.

Dar Cristea era fix contrariul. Vocal atunci când trebuia subliniat un principiu, cum ar fi cel al impozitării post-investiție; dar niciodată dramatic, strigător sau populist. Nu chiar ceea ce îmi închipuiam a fi ”opoziție”.

Asta se întâmpla în toamna lui 2010. De atunci, treptat, am lucrat tot mai mult cu el în Mișcarea Arădeană. Am înțeles de ce vroia să facă alt fel de opoziție, bazată pe cifre, pe proiecte, pe lucruri concrete (izvorâtă poate din cariera profesională, lucrând în IT și mai ales în programare, atenția la detalii îi este prea dezvoltată):

Pentru că simțim cu toții că avem nevoie de alt+fel de administrație pentru un viitor mai optimist. Ceva care cu siguranță merită implicare completă.

Pot spune că locația aleasă s-a identificat perfect cu mesajul transmis de candidatul independent: un spațiu, o viziune, o stare de spirit. De când îl cunosc pe Claudiu Cristea, prin activitățile de la Mișcarea Arădeană, organizația non-guvernamentală în care activez de mai bine de un an, acesta a vorbit cu căldură despre Arad ca un cămin, o comunitate prosperă, ai cărei membrii cetățeni sunt responsabili, au simț civic și doresc să trăiască sănătos și decent.

Anunțul său nu a reprezentat neapărat o surpriză. În scena politicii arădene, dominate de un partid-s.r.l. la guvernare și buticuri-opoziție ale Bucureștiului (dovadă a acestei ultime caracteristici fiind nominalizarea candidaților la Primărie în afara sondajelor efectuate în Arad), o alternativă reală și realistică la vot nu exista. Presiunea pe umerii lui Claudiu Cristea era mare, dar speranța multora dintre arădeni într-o altfel de persoană decât cele perindate de partide era și mai mare. Responsabilitatea de a oferi o șansă celor care cred în democrație, dar care la vot trebuie să aleagă tot timpul dintre răul cel mai mic, a fost mult prea mare pentru a nu candida.

Surprinderea cea mare a venit însă atunci când nu au existat întrebări din partea jurnaliștilor. Nicio reacție solidă la un anunț important pentru arădeni; deși, ce e drept, la partea de interviuri-sincron, Diana Mariș (de la InfoTV) a atins un punct esențial: la Arad, candidații independenți nu au șanse în fața mașinăriilor de vot.

M-am alăturat echipei

Cred că Aradul nu este un sat mai mare; cu toate că unii încearcă să convingă de acest lucru. Orașul nostru este dinamic, vuiește de viață și oameni interesanți și poate să-ți suscite stări de spirit dintre cele mai neașteptate. Pe deasupra, mai cred și în alternativa pe care Claudiu Cristea o oferă în scena politică arădeană. Prin urmare, pot spune cu mândrie că m-am alăturat echipei ca și coordonator al biroului de presă. Vreau să arătăm că se poate și altfel , iar vremea lui lasă că e bine și-așa apune încet.

- March 27 at 10:46pm 

Domnilor colegi,

În legatură cu anunțul personal al profesorului Michael Shafir, o singură precizare am de făcut: eu, Andrei Marga, nu am cerut, în nici o formă, continuarea activității la Universitatea Babeș -Bolyai, având contract cu universități din alte țări.

Ca urmare, activitatea mea la Universitatea Babeș-Bolyai s-a încheiat, sub toate aspectele, deja în 13 martie 2012.

Prof.dr.Andrei Marga

Așa arată începutul postării cu numărul 100 de pe acest blog.

Chiar dacă este jurnalul meu personal on-line, un jurnal-compendiu al societății în care trăiesc, axat în mare parte pe aspectele socio-politice din Arad și din România, din când în când mai public și niște învățăminte pe care le extrag de la diverși oameni cu care am interacționat de-a lungul timpului.

——————-

Andrei Marga este un cărturar. În timpul facultății, orele acestuia erau interminabile. Dacă nimereai ca subiectul discutat de dânsul să fie unul care te intriga, uitai de pauza aferentă dintre orele de curs și chiar învățai câte ceva (nu neapărat noțiuni teoretice în sensul tehnic, ci învățăminte).

Nu credeam că există atât de mulți studenți nepăsători în buricul târgului universitar transilvănean – Cluj Napoca. Mai ales în 2010 când am avut parte de o primăvară timpurie, călduroasă și senină. Mai ales când orașul înflorea cu organizații studențești mai ceva ca ghioceii. Poate și profesorii au avut o imagine de sine prea importantă pentru a cere un sprijin. Ne-am văzut toți de ”treaba noastră” și am pierdut cu toții câte puțin. Claudiu Cristea a scris odată pe blogul său că atunci când ți se ia un drept nu realizezi injustiția decât atunci când ți s-au luat prea multe drepturi pentru a te mai putea împotrivi, mai ales în privința acelui prim drept luat pe care nu l-ai sesizat și care a dat startul întregii încătușări.

Rădăcini

Domnul profesor Marga a avut de-a lungul timpului poziții civice și politice ferme. S-a pronunțat împotriva pensionării forțate a cadrelor didactice ”bătrâne”, dar nu a raliat mulții săi simpatizanți, tineri și adulți deopotrivă, să îi urmeze protestul. A lăsat pe fiecare să decidă ce merită făcut și pentru ce ar fi de folos să lupți. Nu credeam nicio clipă  că se va ține cu ghearele de funcția de rector și profesor al UBB. Chiar dacă injustiția s-a petrecut și a afectat și pe alți oameni interesanți din Universitate.

Nu a rămas îndrădăcinat în funcție pentru că, asemeni oricărui profesionist, domnul Marga este bun în domeniul în care este specializat: cărturăria. Pe când pozițiile (locurile de muncă) în care ești ales nu sunt specializate: nu există Școala Postliceală, Facultatea sau Doctoratul de Rector, Primar sau Parlamentar.

De am avea încă 100 de oameni de această calitate, România ar fi un loc mai bun.

Mai bine zis, nu a dat naștere, ci a adus-o din nou în prim planul politic arădean și românesc. Bine, nu e nicio supriză pentru nimeni că tot pdl-ul și trădătorii (unpr,foști PSD-iști, PNL-iști și PC-iști) afiliați lor sunt cei mai bine caracterizați de cuvântul oportun. Atât când vine vorba de transhumanța de la stânga socialistă europeană la dreapta populară peste noapte, cât și traseismul discursiv, de la luptători anti-corupție la frați siamezi cu corupția, odată ce au avut acces la banii publici.

Dar adevărul (trist) de astăzi este acela că prin campania electorală mascată (cât mai e de mascată nici nu mai știu) a PDL-istului Gh.Falcă, 3 pentru Arad, s-au scos dintre crăpăturile clădirilor prost-întreținute din oraș, toți oportuniștii pentru bani publici.

Fripturismul

noua ideologie a celor peste 20 de oameni care s-au ”înscris” în campania electorală mai sus numită este foarte bine definită. Mai ales atunci când aceștia se ”disculpă” prin afirmații de genul îmi promovez proiectele. Deoarece, în cele mai multe cazuri, noii PDL-iști nu au avut aceste proiecte (politice) bine definite până atunci. Iar dacă doar când se ivește o ocazie te expui cu ”proiecte”, ești un Oportunist.

Este mai mult decât atât, este fripturism pentru că nu vorbim de o oportunitate gen inovație tehnologică sau științifică, una de tip instituțională (vezi integrarea în U.E. sau NATO) sau chiar una de afaceri (ex: se vinde ieftin o livadă de meri în județ). Ci de una care implică bani publici în mod direct.

Politic vs. Electoral

• Cei care înfierează oamenii cu apartenențe politice clar delimitate sunt cei care au o problemă cu libertatea de expresie și opinie.
• Cei care se implică în proiecte clar electorale, fără ideologii sau proiecte politice (sunt acele formulări pe termen lung bazate pe valori puternice, în caz că ”consilierii 3 pentru Arad” nu știu asta), cu ”inițiative” răsărite peste noapte, activi în acest sens doar în pre-campanie, sunt expresia definitorie a oportunismului electoral.
• Iar cum aproape toți dintre acești inițiativiști nu sunt sau nu au fost afiliați la banul public (excepție cei care deja sunt cunoscuți ca fiind ”câștigătorii” evenimentului electoral), oportunismul lor se transformă în fripturism.

O spun ca să nu existe dubii: cred că nu e culpabil să fii politic, dar ești ”vinovat” dacă ești strict electoral.

Vinovat în termeni de încredere și sinceritate. Pentru că nu ar trebui să aibă cineva vreun sentiment de vinovăție dacă se implică în procesul decizional și electoral local. Este chiar încurajat! Dar dacă ești electoral, ești 1 dată la 4 ani. În momentele acestea se pot face alăturări tip struțo-cămilă, gen PDL+PER(+PNȚCD?). Neavând convingeri politice (partinice sau nepartinice) clar exprimate public de-a lungul timpului, dublate de proiecte sustenabile credibile, ești doar electoral … o apariție fantomatică periodică cu scop clar de a câștiga doar voturile oamenilor și instalarea într-o funcție publică.

Să aveți poftă !

Art. 7.

(1) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa raspunda in scris la solicitarea informatiilor de interes public in termen de 10 zile sau, dupa caz, in cel mult 30 de zile de la inregistrarea solicitarii, in functie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor documentare si de urgenta solicitarii. In cazul in care durata necesara pentru identificarea si difuzarea informatiei solicitate depaseste 10 zile, raspunsul va fi comunicat solicitantului in maximum 30 de zile, cu conditia instiintarii acestuia in scris despre acest fapt in termen de 10 zile.

De la momentul depunerii cererii mele (înregistrată cu nr.13520 ), au trecut mai bine de 10 zile. Volumul este unul mare într-adevăr, ceea ce am cerut eu se poate întinde și pe 100 de pagini, dar dacă există o evidență profesionistă, efortul nu ar trebui să depășească o oră maximum. Volumul mare este sinonim cu 30 de zile, după cum stă scris în articolul 7. DOAR că până în această clipă nu am fost înștiințat asupra faptului că primesc răspunsul în aceste 30 de zile. Întrebarea cea mare este:

De când curg cele 10 zile în care, conform cu articolul din Legea citată mai sus, ar trebui să fiu înștiințat că voi primi un răspuns în maximum 30 de zile ?

Vizitez astăzi Primăria pentru a afla răspunsul …

UPDATE

Am fost la Camera 5. Ghișeul numărul 3. Doamna funcționar mi-a explicat că pe 5 aprilie trebuie să primesc informațiile cerute. Încep să explic la rândul meu că a trecut termenul de 10 zile prevăzut în Lege și că ar trebui să mă înștiințeze care este termenul când voi primi info…”Asta trebuie să știți dvs.; se știe că sunt 30 de zile!” Am rămas perplex, uitându-mă fix la doamna de la ghișeu. Îmi răspunde că va verifica și cu șefa dumneaei, deci să aștept puțin.

După un paravan de rigips apare într-un minut și șefa. Pe un ton plăpând îmi explică că va verifica la ”fetele de sus” situația minutelor pe care le-am cerut eu și până la ora 17:00 voi primi un e-mail.

Îi mulțumesc și aștept e-mailul !

UPDATE 2

E-mail nu am primit. Așa că astăzi am făcut o nouă vizită la Registratură. Ghișeul nr.1 de data aceasta.  Doamna mi-a spus politicos că nu are ce să facă. Apoi a mers după paravanul de rigips. Șefa normal. Și-a ridicat puțin tonul la doamna funcționar de la ghișeu, deși ce a spus nu prea am reușit să deșlușesc.

Șefa nu s-a mai ridicat de la birou, ca în cazul zilei de ieri. Mi-a răspuns doar doamna de la ghișeu pe un ton împăciuitor, aproape că îi părea rău că nu are un alt răspuns pentru mine: ”o să primiți informațiile”. O întreb totuși când se va întâmpla asta? ”Ieri, mâine, poimâine, nu știu.”

OK, zic. Mai mult nu am ce să obțin de la Registratură. Merg să periez din nou Legea să revăd termenele, poate am înțeles eu greșit chestiunea cu cele 10 zile. Nici nu apuc să deschid documentul Legii că primesc un telefon de la Primărie, de la o doamnă care mă roagă să-i dau timp până luni și îmi va trimite toate informațiile pe care le-am solicitat.

”Desigur doamnă. Vă mulțumesc !”

Discuțiile au fost foarte vii și nuanțate, deși câmpiile ne-au fost la îndemână să le batem nițel. Prezenți Adrian (din Arad), Lucian, Dani, Cracanatus, Florin si Silviu. Plus Vlad ca inițiator/organizator. Am relatat pe WWMP News ce și cum a spus fiecare. În linii mari, desigur. Trebuia ca WWMP să modereze discuția, dar ne-am lăsat și eu și Gabi, pradă ideilor și personalităților puternice care s-au manifestat în jurul platourilor cu sushi.

Eu am reținut în parte lucruri interesante izvorâte din experiența fiecăruia, cum ar fi ”Nu te poți întreține -la nivel local- din blogging.”, sau ”Trebuie să muncești pentru a avea o audiență și pentru ca lumea să te recunoască.”

În același timp am (mai) avut câteva observații; câteva (una cel puțin!) mi se pare că le-am spus:

• specializarea bloggerilor pe anumite domenii ar duce la o mai mare rază de acțiune (de atingere) a arădenilor prezenți în online;
• companiile arădene vor veni la bloggeri doar dacă văd o relevanță mai puternică la ei decât în cazul altor medii de publicitate (gen flyere, postere, panouri, ziare, reviste). Astfel, bloggerul ar lua mai în serios rolul de influencer decât de simplu redactor;
• bloggerul trebuie să abordeze (și) domenii în care există produse tranzacționabile – testarea unei plăci grafice, spre exemplu, poate fi răsplătită prin păstrarea acelei plăci post-testare. Funcționează și în cazul cărților, hainelor,  tehnologiilor, automobilisticii (de ce nu?), abonamente sau promotii la diverse instituții care necesită promovare , etceterea etcetera. Iar când să zicem, Adrian din Arad a făcut prea multe recenzii la iPhone-uri și are deja prea multe aparate ca urmare a articolelor, poate lua parte la un Târg de Schimburi;
• un blogger ar putea prezenta la o companie imactul său direct, prin influența pe care o are asupra persoanelor fidele blogului său, dar și impactul său indirect, pe care l-ar putea obține prin postarea de către ceilalți din comunitate a unui referral. Exemplu: ”Cracanatus a testat noul model de carabină cu lunetă de la BushArmsCorp. Vedeți cât s-a distrat și cum a reușit să tragă un glonț de la 5 km.”   
• un mic set de valori etice privind companiile/produsele care doresc să obțină publicite ar trebui compus pentru ca sistemul de susținere de mai sus să funcționeze.

Cam atât pentru deocamdată. Așteptăm următoarea companie la următorul blogmeet. Un specialist în comunicare/tehnici de redactare ar fi binevenit, dacă ne hotărîm să ne specializăm.

The community is as strong as its weakest link.

Necesare: 232. O diferență de 6 voturi a făcut ca ”șeful spionilor din România”, așa cum l-a caracterizat pe M.R.Ungureanu BBC acum 2-3 seri, să devină oficial Primul Ministru al țării.

Vă mai amintiți de urarea celor de la Cațavencii? Tiran Nou fericit!

Ce-ar fi fost dacă publicația caragielească l-ar fi pus pe M.R.Ungureanu în locul lui Blejnar? Am fi avut un traficant de contrabandă ca Prim-Ministru în persoana domnului Blejnar?

E fascinant cum Băsescu continuă să-și bată joc și să fraierească pe toți din România, iar apoi afirmând senin cum le-a tras-o la fraieri! Hă hă hă! Azi seară ne-a zis că îl desemnase pe la spate pe Ungureanu în locul lui Boc, încă din decembrie. Nu ar fi prima oară când ne spune ce s-a întâmplat cu adevărat – vezi Dacă dădeau clipul mai târziu, nu știu cum răspundeam. , în cazul copilului lovit cu pumnul sau palma în față sau în plex.

Cei 17 ne-legitimi

Acest număr reprezintă numărul de parlamentari ai Minorităților. Fără nicio intenție de afront adus minorităților naționale; chiar am votat pentru una dintre acestea în 2008. ÎNSĂ nu ar trebui să poată decide acești oameni asupra unor chestiuni de magnitudine, cum ar fi învestirea unui Guvern. Pentru simplul fapt că nu au atins vreun prag și nu au reprezentativitatea electorală în niciun colegiu pentru a fi legitimi în astfel de acțiuni.

P.S. Această postare nu este în contradicție cu cea anterioară, ”La Limită”. Acolo vorbeam despre ideologia ”conducătorului”. Dacă se citește atent, e clar că acest 1 conducător are o suită de sclavi la îndemână. Dar și acolo e vorba de ”unii” nimeni. Marionete pe un sistem piramidal unde stă 1, care se bazează pe unii. Aici e vorba despre cei care au legitimat acest Guvern de Securitate. Diferența de voturi e de 6, în Cațavencii sunt portretizați 6, este al 6-lea guvern al lui Băsescu. Dar pentru a fi corecți, ”cei 17” sunt culpabili.

Ajuns în BCU din Timișoara, pe direcția scaunului în care m-am așezat pur întâmplător, stătea la capăt de raft cartea intitulată ”Întotdeauna loial”, cu poza autorului acoperind jumătate din copertă. Mihai Răzvan Ungureanu, noul premier desemnat să formeze Guvernul care mai apoi trebuie validat de Parlament, mă privea rece dintre cărțile adevărate de știință politică.

Nu m-a mișcat de fel desemnarea acestuia din partea președintelui în funcție Traian Băsescu. Amintându-mi de Lăchiță, premierul desemnat după destrămarea primului cabinet Boc, domnul Ungureanu e doar un alt lacheu, întotdeauna loial, conform cu titlul propriei sale cărți. BBC anunța ieri seara cu litere de-o șchioapă: Șeful spionilor ales premier desemnat al României. Cât de mândru poți fi de țara ta atunci?

Se ultragiază unii și alții când Crin Antonescu compară România cu Belarus. Într-adevăr nu se poate compara: Lukashenko a reușit să țină departe de U.E. țara sa. Băsescu a fost puțin cam lent și nu a putut împiedica integrarea României. Deși dacă stai să analizezi, nivelul de trai și practicile anti-democratice sunt similare unei țări non-U.E., hai să-i zicem Belarus.

Revenind la ”puterea” iluzorie a lui Băsescu. Sigur, există un anumit grad (chiar ridicat) de pârghii de putere a actualului deținător a funcției prezidențiale. Și putem numi: DNA, SRI, SIE, CSAT, CNA, în această ordine. Dar pârghiile nu sunt neapărat legitime. Ce face dl.Băsescu se numește abuz. Asemeni celui făcut de guvernarea locală PDL în ședințele de CLM din Arad.

Însă, fiind parte a U.E. (har Domnului!) trebuie respectată o regulă democratică fundamentală – majoritatea parlamentară guvernează. E clar că Băsescu a întins această regulă la maxim atunci când în decembrie 2008 a declarat că partidul cu cele mai multe voturi desemnează prim-ministrul, conform (înțelegerii sale a) Constituției. Dar să spunem lucrurilor pe nume:

• În 2008, partidul care a obținut cele mai multe voturi a fost (alianța politică) PSD+PC, cu 4.632.417  milioane de oameni optând pentru aceasta, față de PDL, care a obținut doar 4.541.218  din încrederea oamenilor exprimată în voturi.
• Însă, datorită sistemului electoral semi-uninominal, PDL a obținut 1 mandat în plus. Atât! Nici mai mult, nici mai puțin: un om. Că a fost din prima sau din redistribuire, e o altă discuție, care ne îndreaptă mai mult spre sistemul electoral din România. Ceea ce nu este în intenția mea.

Deci, Băsescu s-a bazat pe 1 singur om când și-a făcut Guvernul. Din momentul acela, tot pe un singur om (anume Boc) și-a bazat mandatul de guvernare (neconstituțional). Când a făcut presiuni ca din PSD și PNL să plece oameni aleși, tot pe 1 om s-a bazat ”Puterea” băsistă – Daniel Morar la DNA. Când a fost nevoie să impună legi neconstituționale, 1 om – Ștefan Minea. Când a fost necesar să fie validat legal omul PDL la Curtea Constituțională, baza a fost 1 om – Roberta Anastase. Când a trebui să nu fie anchetată și judecată dna.Anastase pentru abuzul său, totul a căzut în mâinile unei persoane de la Parchet – Codruța Kovesi. Când a trebuit Băsescu să știe tot ce face contracandidatul Mircea Geoană, tot pe 1 om s-a bazat: George Maior de la SRI. Când a fost nevoie de majoritate reală și la votul proiectelor de Legi din Parlament, baza a fost iarăși un om: Gabriel Oprea (șeful Mafiei personale a lui Năstase) reevaluat pentru a forma un partid în Parlament care nu a participat la alegeri. Acum, ne este prezentat un alt om ca baza domnului Traian. Un om din ”structuri de informații”, la fel ca dânsul: Răzvan Ungureanu.

Un om la locul potrivit. Sloganul folosit cu atâta practicalitate de Băsescu. În contextul actual, când în toate sondajele (inclusiv cele ale PDL), majoritatea la următoarele alegeri e obținută de USL, pe ce se va mai baza ”Puterea” lui Băsescu?

Pe nimic.

Așa pățești când te bazezi pe un singur om. Băsescu pe ”majoritatea lui 1”, PDL pe Băsescu ”Puternicul”. Și au ajuns aproape la 0, chiar dacă au până la maxim 15% ca intenție de vot. Acela este procentul fidelilor partidului, de când există el în formula PD (din Internaționala Socialistă).

Ca să iasă din nulitatea în care s-au afundat, celor din PDL trebuie să li se spună că s-au inventat democrațiile reprezentative, unde ”puterea” stă în mâinile oamenilor, nu a Omului. Fie că e el Zeus sau Zmeus. Asta înseamnă să fii tot timpul la limită. Dar nu e asta preocuparea oamenilor. A cumpărat PDLul destui specialiști în comunicare pentru ca să le spună ce să facă.

Ar trebui disprețuiți și nu admirați. Pentru că au dezechilibrat complet procesele electorale. Ca să scăpăm de ei, trebuie optat în mod covârșitor pentru opoziția actual parlamentară. Și dacă noua majoritate alege, asemeni Ungariei, reducerea democrației prin procese democratice (adoptarea de Legi etc.)? Au transformat chestiuni compensatorii în unele totale; marcă a regimurilor totalitare, cred eu. Ne-au dus la limita democrației. Acum ce? Sărim sau nu?

UPDATE 13:48 – Ion Cristoiu atrage atenția asupra Victoriei lui Băsescu asupra PDL. Hahaha! S-a găsit alt 1 om care să „legitimeze” prăbușirea PDL în favoarea lui T.Băsescu. Of!

Luna ianuarie a trecut, iar amprenta manifestațiilor și mitingurilor din stradă par să dispară încet sub centimetri grei de nea. Începute în 11 ianuarie la Cluj-Napoca, protestele au ridicat o țară întreagă în opoziție față de o plenitudine de lucruri, principala țintă fiind Traian Băsescu și guvernul său. Însă DA, spun de la început că ”problema” a fost o chestiune de comunicare.

În Arad sunt -11 grade Celsius. Totul este acoperit de zăpadă, însă aseară 10 oameni tot au fost în fața Primăriei.

O altfel de comunicare

U-ni-ta-te

Concluzii

În Arad sunt -11 grade Celsius. Totul este acoperit de zăpadă, însă aseară 10 oameni tot au fost în fața Primăriei.

—————————————

Concluzii

—————————————

Ieșirile din stradă sunt parte a unei experiențe mai largi și mai organice decât ceea ce se insinuează atenției publice. Factorul politic există deoarece contextul în care aceste manifestații au apărut și s-au dezvoltat este unul eminamente politic!

Problema nu este opțiunea electorală, ci cea politică. Problema este ce fel de politică ne dorim, ce fel de societate ne dorim, ce fel de viață ne dorim?

În ianuarie revoluționar am demonstrat că ne pasă. Să arătăm că ieșim și la vot.