Când ajungi să manageriezi ceva direcţionat doar de aritmetică sau când totul se reduce la un singur număr, la o singură persoană, am greşit undeva pe parcurs. Puterea pierde majoritatea dimineaţa, puterea preia din nou majoritatea la prânz, unii oscilează între 299 şi 325 de parlamentari, 1 preşedinte pune la negociere 2 ani de mandat ca să se împartă ţară după cum vrea el, guvernul aplică Ţ decizii ale lui B. Despre ce vorbim aici? Un meci de fotbal? Poker sau barbut?

Dezbaterea există în vocabular dar nu şi în practică. “E clar că nu se pot înţelege!” De ce?! Scopul dezbaterii raţionale este acela de a vedea toate punctele de vedere şi a stabili un consens bun pentru toată lumea. În România noastră, cineva vine cu un plan, restul reacţionează, şi apoi se pun la bătaie numerele. Care dă dubla mai mare, cine are cei mai mulţi aşi şi cine poate pierde cei mai mulţi pioni… Aşa se decid lucrurile. Aţi auzit de vreun parlamentar care să aibă întâlniri cu electoratul, în afara perioadei campaniei electorale. E dezgustător.

Până şi şcolarii ar urî aritmetica dacă ar cunoaşte cum e folosită. “Au fost aleşi!” mi se spune. Că n-am de ce să fac observaţii. Trebuie respectată alegerea oamenilor. “Oamenii i-au ales pe acei oameni.” Da şi nu.

Sigur, oamenii i-au ales pe acei oameni, nu partidul din care făceau parte. Dacă dorim să ne găsim scuze. Uninominalul a fost scuza perfectă pentru legitimarea în fața electoratului a migrației/prostituției parlamentarilor. Însă întrebați pe oricine care s-a prezentat la votul pentru Parlament, pe cine a votat? De cele mai multe ori primul răspuns pe care o să-l auziți e partidul și, poate, apoi omul.

Iar atunci când niște oameni selectați de niște alți oameni care nu mai reprezintă adevărată dorință a cetățenilor (pentru că, la fel ca proxenetismul PD-L/Cotroceni sau înființarea unui partid în Parlament după vot, orice alianță de partide DUPĂ alegeri ar trebui să anuleze voturile exprimate înainte) vor să modifice și să organizeze țara după propria viziune propriul interes, mai vorbim de democrație sau de ocupație ?

Şi nu numai România. Cine crede că peste graniţe, în acel spaţiu paradisiac Schengen, totul e roz, să se mai gândescă o dată. Tot numere şi tot lipsă de libertăţi. Tot zbatere între democraţie şi ocupaţie.

E o linie fină între democrație și dictatură. Hai să ne hotărâm unde vrem să fim ? Ca să ştim despre ce vorbim.

      Am atins acel prag în care ”conștientizarea” și ”informarea” (2 termene dragi cererilor de finanțare europene) au dus la un oprobriu piețar, dar la nicio reglementare. Și nu am niciun motiv în a aștepta ”să se reglementeze” (modul și timpul gramatical cel mai lipsit de responsabilitate civică). Apatia multora nu reprezintă o scuză a acțiunilor mele ne-bune.

      Ce mai contează că, cel mai probabil, toți tâlharii acestei țări o să scape basma-curată, făcând plajă pe nu știu ce insulă sau coastă, pe când fraierii (termen prin care sunt caracterizați cei care ”nu știu să se descurce”) din România o să -și  taie generațiile de datorii statale și private, numărându-și coastele flămânzite de la ceața unei ”trăiri bine”. Destul.  Sunt numeroși cei care se prefac și transpiră ipocrizie prin toți porii și toate fibrele costumelor. DAR sunt destui ȘI cei care își fac treaba bine și profesionist, au onoare și își respectă cuvântul dat.

      Săptămâna trecută, la această oră asistam la rostirea unor adevăruri crunte și simple. ”Dacă intram pe geam în Librăria Corina și nu pe ușă, așa cum este ea destinată, credeați că este ceva în neregulă cu mine.” Cuvintele lui Radu al României nu erau destinate unei pledoarii pentru monarhie, nici măcar pentru Casa Regală a României. Erau pentru normalitate. La eveniment a mai fost prezent un arădean care a atras atenția tuturor. Acesta servește Armata altui stat membru al Uniunii Europene.  Și o face cu demnitate păstrându-și în același timp calitatea de român. Am fost uimit cum statura unui om de 1 m 60 poate fi așa impunătoare și exsudantă de respect.

      Mi-am propus să acționez în scopul unei profesionalizări accentuate. Discutând zilele trecute cu un amic, am conchis că facultatea nu ar trebui să reprezinte parafarea unei specializări ci demararea ei; începutul unui drum anevoios dar recompensator. Și pentru asta trebuie să te înarmezi nu cu diplome, nu cu ”studii” prin străinătate, oportunisme, lupte pentru putere și afirmare, învârteli și adaptări contextuale, ci cu răbdare și onestitate. Mă voi dedica unor acțiuni concrete; nu degeaba cuvântul se traduce în engleză în beton. Cu ele (acțiunile și betonul) poți construi ceva durabil. Semper Excelsius încă rămâne în prim-planul promovării ideilor prin acțiuni, însă acțiunile personale de profesionalizare se vor înmulți.

      Pe curând!

Pentru a pune la respect pe interlopii ce doresc să pună stăpânire pe oraşele patriei noastre! Sau..?

Minunat! Soarele răsare timid peste capetele şepciuite ale unor septuagenari. Jos pălăria unor oameni care au îndurat atâta şi pentru care săptămâna trecută a semnalat ultima picătură. Stimă pentru oamenii care nu au energia necesară de a mai sta în picioare 8 ore pentru un salariu de 6 milioane, dar care au găsit forţa de a sta 12 ore în fiecare zi la îmbrânceală cu jandarmii şi forţele de protecţie a Statului.

Personal îmi e ruşine. În primul rând că sunt student. Că această forţă a “societăţii civile” este astăzi poate cea mai parşivă, surclasând chiar şi liderii politicizaţi ai Sindicatelor. Cu tot numărul lor mare, studenţii nu au tăria de a se împotrivi cu adevărat. În al doilea rând că nu am învăţat, noi, ăştia recenţi de 2 decenii ce înseamnă să te respecţi pe tine mai întâi. Un protestuţ aici, altul poimâine. Ee,vin zile mai bune dacă nu reuşim o bursă mai mare; sperăm..

Un rahat! Trebuie să vină oamenii care nu au luxul de a aştepta zile mai bune ca să trezească o generaţie supraoptimistă în iluzia viitorului şi a unei străinătăţi paradisiace?! Dragi părinţi şi bunici, nu ne-aţi bătut bine când a trebuit, în copilărie. Să simţim cât de important e prezentul. Ameninţarea cu posibilitatea unei viitoare bătăi ne-a făcut să avem niciun respect pentru “acum”.

Un început e bun. Dar de 4 zile oamenii aceia, alături de Sindicate sunt în stradă şi fără niciun rezultat. De ce să dea socoteală Ministrii? De ce să deschidă ochii, urechile şi inimile Fu(ne)rii? Ei nu au putere de decizie reală. Sunt nişte manechine; ce e drept, mai urâte decât orice manechin de la magazinele Hong Kong. Invitaţii la discuţii?! Ziua de mâine semper promisă! “Ha!” ne râd pe sub ochelarii semi-fumurii. Adevărul este că nu se simt ameninţaţi. Sus în castelele lor de piatră, flancaţi de jandarmi şi poliţie, sunt departe, foarte departe de vijelie.  Şi nici n-a început grindina.

Degeaba se strâng oamenii la Palatul Victoria. Degeaba vor Jos Guvernul (de Respect nici nu mai încape îndoială). Iese Boc, intră rezervele. Degeaba pichetăm Prefecturile. Măcar de ar fi cineva acolo! “Să nu implicăm copiii în aceste măsuri de criză” ne îndeamnă Funeriu. Dacă vrem salarii mai mari să lucrăm în străinătate, ne sugerează directorul CNADNR. Poftim?! Cine implică copiii? Dacă scazi salariul unui părinte cu o pătrime cine suferă? Şi ce dacă intră România în incapacitate de plată?! Nu contează că de când aţi administrat România ea a fost incapabilă de producţie reală? Voi nu păţiţi nimic. Pentru voi România este o altă realitate. “Grecismul” este la ce îndemnaţi să nu recurgem.

“Dacă populaţia va fi nemulţumită, dacă programul va fi un eşec, nu FMI va fi responsabil, ci instituţiile statului român, începând de la preşedinte până la cea mai mică instituţie din angrenajul statului.”  Însă e adevărat că ”Ţara nu este a preşedintelui sau Guvernului.” ne-o spune de la pupitrul său transparent-albastru Preşedintele. Da. Aşa e.

Din păcate, ţara e a persoanei din funcţia de preşedinte, a fiicei europarlamentar, a fratelui în negoţ cu arme, a ministrului de transporturi şi clica lui, a ministrului de turism şi familia ei, a ministrului de economie şi prietenilor lui , a primarilor fini de preşedinte, a prefecţilor verişori de miniştri, şi aa,da era să nu văd persoana primului ministru şi a terţilor nepoţi, nepoate, cumnate şi veri ai săi. Şi atât şi atât de mulţi alţii.

Ei ne-au adus frustrarea, stresul, grijile acasă.Noi de ce să nu le întoarcem favoarea? Nu mâine, azi! Ca să nu cădem în “thailandism”.

photo by Dario Castillejos, Dario La Crisis

How ’bout this side of a story?

Plot:

We all think of Santa as “Jolly ole St.Nick”. But who knew that he has a dark hidden past that’s very un-jolly? This short film uncovers and explores Santa’s flirtation with politics and greed.

Interesant pentru cei care şi-au pus vreodată întrebarea cum ar fi perceput nazismul fără componenta rasială şi antisemită. Crăciunismul vine doar ca un bonus din partea producătorilor acestui clip nostim; pe cât de nostim, pe atât de posibil.

*thanks goes to Anirock for the share

Nu sunt de acord ca în această perioadă să ne purtăm unii cu ceilalţi DIFERIT faţă de tot restul anului. Nu fac aceste urări de dragul urărilor ci doar când voi simţi nevoia să vă urez numai de bine. Dacă accept ca 1 ZI din an “trebuie” să fim mai buni, mai milostivi, mai blânzi, mai atenţi, mai călduroşi, ar însemna să accept, oarecum, ca restul zilelor din an să fie “în regulă” să NU fi în felul descris mai înainte. De ce am fi cu toţii buni doar în această zi?

Creştinismul îmi spune că astăzi s-a născut Iisus Hristos şi “măcar” în această zi să dau dovadă, în semn de omagiu pentru acest personaj marcant din istoria umană,  de compasiune, înţelegere şi iubire. Ar fi ipocrizie dacă aş fi în această perioadă mai sociabil şi mai deschis, când în rest sunt arogant şi acru; ar fi ca şi cum în restul anului ”uit” de încercarea mea de 2 săptămâni decembriste. şi nici măcar nu caut o scuză pentru rolul de Grinch din acest an.

Adevărul e că nu contează dacă azi nu e data de naştere din buletin a lui Iisus sau dacă petrec Saturnaliile. Nu contează dacă sărbătoresc cu Moş Colăciun sau dacă umflu rândurile consumeriştilor şi buzunarele capitaliştilor din lumea-ntreagă. Nu contează (nici) dacă porcul de la 2 străzi distanţă, ieri sănătos şi voinic, e azi pe masă bucăţele fript.

Ce contează? “It means nothing when you have your dear ones crushing you with kisses and affection every second of our random existence. It’s less random when that happens. (…) E o lume iluzorie a Crăciunului. Un Crăciun fictiv şi ştiu că îl aprobi.“ Contează că, din orice motiv, corporatist, dogmatic, evanghelic, clişeic, oameni din lumea-întreagă creştină (care reprezintă o parte destul de mare având în vedere numărul lor) se găsesc pe sine mai BUNI pentru o scurtă perioadă de timp. Dar cum timpul e o iluzie…

—AVERTISMENT: urmează o postare lungă—

Nu judec nivelul de civilizaţie în care se află în acest moment România; nici nu cred că există o metodă de a stabili un standard de civilizaţie. Însă nu asta mă preocupă acum. Ceea ce mă deranjează este imaginea care se conturează la orizont. Dacă la nivel local începusem să mă obişnuiesc, un stadiu naţional asemănător mă dezgustă şi într-o mică măsură mă îngrozeşte.

Despre ce vorbesc?

Într-o situaţie de ilegalitate, mergi la poliţie. Menţionam mai sus localitatea. Acolo poliţia nu e neapărat echidistantă. Sigur, există excepţii, dar sunt excepţii care întăresc regula. Atunci când ai o problemă administrativă pe strada ta, te adresezi Administraţiei Locale. Sigur că în frunte e primarul care, deşi împarte aceeaşi stradă cu tine, nu îi pasă decât de poftele slugarnicilor săi şi a fanilor care îi mătură zăpada din faţa porţii. Când ţi se râde în faţă, mergi mai departe. Când dai faţă-n faţă cu nedreptatea apelezi la Justiţie. Dar atunci când acest ultim “partener” de viaţă într-o ţară normală se preface că îi pasă şi te amână din lună-n lună, până te saturi de tot şi renunţi la dreptate..atunci ce faci?

Citeam mai demult într-un post al lui Cristi Danileţ despre prima putere în stat. La acea vreme nu am dat prea multă importanţă. Cum naiba, şcoala îmi teoretizase cele 3 puteri în stat; iar vârsta şi experienţa nu mă ajuta deloc. Însă pe 14 decembrie 2009, această ultimă “putere” a decăzut complet. Curtea Constituţională s-a făcut de râs, nu din nou, ci pentru multă vreme de acum încolo. Acei oameni stimaţi (pentru că deh, sunt mai în vârstă şi cu experienţă de viaţă) care tremură când se ridică de pe acele scaune vechi demne de o instituţie odată bine-intenţionată, au făcut un joc curat-murdar când au decis să nu ia nicio decizie prin numărarea voturilor nule; şi-au asumat responsabilitatea pentru următorii 5 ani şi pentru uzura infantilei democraţii carpato-danubiano-pontice.

Am observat, faptic, în ultimul an şi jumătate, cum încet-încet, rând pe rând, acţiuni ale puterii (nu contează pentru această pledoarie ce culoare şi ce convingeri sau ce neconvingeri are aceasta) sunt NU uitate în negura memoriei după 1 săptămână de “dezbateri” în mass-media, CI neverificate de nimeni. Cui te poţi adresa: când media şi-a făcut partea şi te-a informat asupra unei probleme existente, când tu (opinie publică) ai făcut demersuri la organe de investigaţie şi când, începând cu Judecătoriile, Tribunalele, Curţile de Apel, Departamentul Naţional Anticorupţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi terminând cu Curtea Constituţională din 14 decembrie, se joacă de-a judecata. Într-adevăr Justiţia e oarbă. Dar doar pentru că aşa vrea. Şi nu acuz oamenii din aceste instituţii sau organe statale, căci cunosc exemple de persoane excepţionale care îşi fac treaba cum este Dan Ungureanu care a luat parte activ şi la Senat nu numai în Tribunal.

CONCLUZIA (acestei dezordonate expuneri de impresii):  Dacă instituţiile se corup unele pe celelalte, oprobiul public poate atinge limitele maxime potrivite unei revolte, căci mentalitatea (post-1989, parte a unei Uniuni “civilizate”) ajutată de un calm-matur imoral susţinut de media, mediatori şi intelectuali nu vor lăsa acest lucru să se întâmple . Căci este imoral să nu acţionezi când vezi că bunul mers de-a buşilea al unei ţări suferă de fracturi la ambele picioare.

Şi nu trebuie să funcţioneze toate puterile, e destul când una îşi face treaba şi şi-o face bine.

Desigur că politica a rămas un joc, un joc la nivel înalt, un sport ca oricare altul; unde există partide, goluri (şi ce goluri), meciuri, faulturi, suspendări, transferuri, vânzări, accidentări, blaturi, trădări, alegeri şi niciun arbitru cu adevărat arbitrar. Şi dacă nu ştii să joci, nu te are în vedere niciun selecţioner, şi nici nu te discută mass-media în acest sens.

Cum ar fi să vrei să joci tenis,fotbal,baschet dar să fi unicul care joacă după alte reguli decât cele jucate, oricât de corecte în mod obiectiv ar fi ele?

Nebunie,nu? Cu asta se confruntă cei care vor să schimbe status-quo-ul, fie el într-un altul mai bun sau mai rău, deşi tot timpul spre “mai rău” se grăbeşte toată lumea mai ceva ca Usain Bolt. Oricât de mult faci ceva înspre mai binele oamenilor, aceştia refuză sau ignoră acţiunea ta. Candidatura lui Radu Duda nu a fost luată în serios de mulţi factori ce ne influenţează direct şi într-o mare măsură. Nici anunţarea retragerii din cursa încă neîncepută oficial nu a fost discutată. Pe Net, o căutare a acestui eveniment te duce ori pe site-ul principelui în mod evident sau pe site-ul Evenimentului Zilei. atât. Mai multe rezultate ai avea dacă ai căuta şuviţa lui Băsescu.

Dar nu despre asta este vorba. Faptele (poate prea mult spus) eroice, nu sunt discutate, dezbătute şi rediscutate. Ele se întâmplă. Fără editoriale, fără breaking-news. Şi în cel mai bun caz produc schimbări pozitive. Însă oricine care a încercat să schimbe ceva în bine, folosindu-se pentru asta nu de alţii ci de propria persoană, ştie că într-o Romă, dacă nu te comporţi ca romanii, eşti un nebun, un inadaptat, un idealist..

Am divagat..Exemplul personal  al Principelui, fiind în acţiunile sale mai om de stat, promovând şi apărând identitatea cultura şi demnitatea românească, decât orice politician de la inceputul celui De-al Doilea Război Mondial încoace, este ceea ce trebuie ţinut minte din toată experienţa pentru prezidenţiale a domnului Duda; mulţi oameni doresc o schimbare, însă aceasta nu trebuie aşteptată ca venind din partea altora. Sigur că te simţi oarecum singur pe baricade..mai ales acum fără personalitatea unui reprezentant al Casei Regale..chiar dacă e posibil ca 2 străzi depărtare o altă persoană gândeşte la fel. sau poate încă nu ai avut curajul de a te urca pe baricadă. însă ai fi făcut acest lucru dacă aveai un lider de încreder care să te îndrume. Din multitudinea de comentarii, unele excelente, altele demne de ignorat, de pe blogul Principelui doar titlul unuia îmi rămâne în minte “Trebuie să acţionăm” şi cred că dacă reuşim asta, am făcut un mare pas înainte pentru a pune profesionalismul înapoi la locul său, iar etica în drepturile sale.

Şi totuşi e nevoie de mai mulţi nebuni pentru a schimba o nebunie mai mare!

+ încercarea de a stabili o nevoie de reducere a numărului de oameni pe planetă prin:
               - inducerea sentimentului de vinovăţie privind suprapopularea în mentalitatea ecologică a oamenilor responsabili,
               - oameni responsabili a căror spirit civic şi raţional, îi “îndrumă” spre concluzia elementară ca planeta are de suferit de pe urma numărului în creştere a populaţiei, cum se bine relevă în cercetări acreditate, cifra poate menţinută mare tocmai din această cauză,
              - studii şi articole, lucrări şi cărţi, citite de către persoane intelectuale, oameni documentaţi care pot ajunge la o concluzie “logică”, datorită educaţiei oferite, indiferent de vârstă sau gen şi obligatorie până la un anumit nivel,
                – concluzie care le spune că situaţia economico-financiară vine pe primul loc, căci poate asigura fericirea şi viitorul urmaşilor,
                – urmaşi care proabil nu vor apuca să se nască, şi chiar dacă o vor face, vor ateriza într-o lume plină de vlăstarii celor mai..proşti
               – SAU PRIN

+ infectarea unui număr cât mai mare de suflete cu virusuri mortale, nu “prea rapide şi brutale” (ebola), dar nici “prea lente şi suferinde” (sida), ci altceva nemaiîntâlnit, poate o mutaţie a mai multe virusuri

+ răspândite în mâncare şi lichide, de pe urma cărora corporaţii farmaceutice, financiare, industriale să aibă numai de câştigat, atât în monetar cât şi în putere, ceea ce le va uşura calea spre preluarea făţişă a frâielor administrative mondiale,

+ instaurarea legi marţiale în toate “statele libere” pentru a “administra mai eficient” panica instaurată de o criză financiară, o pandemie mortală sau, de ce nu, o vizită extra-terestră

Cu cât mai puţini şi mai puţin strălucitori mintal, cu atât mai uşor controlabili, cu atât mai uşor de..ajuns la stele. Căci şi Enterprise îşi reprezenta Terra în galaxie sub stindardul tradus în Compania. Fie prin instaurarea graduală a unei Noi Ordini Mondiale, fie prin lovitură militară, alianţă conspirativă cu extratereştri, continuarea Reichului nazist, eradicarea populaţiei, sfârşitul timpului etc etc etc…..

“when the struggle seems to be drifting definitely towards a world social democracy, there may still be very great delays and disappointments before it becomes an efficient and beneficent world system. Countless people … will hate the new world order … and will die protesting against it. When we attempt to evaluate its promise, we [must] bear in mind the distress of a generation or so of malcontents, many of them quite gallant and graceful-looking people.” (H.G.WELLS)

..trăim generaţia noului sistem, şi vom urî acest lucru şi vom muri protestând împotriva lui. Dar poate că “in the struggle between life and death, sometimes survival is not the only way to win.“

Somn uşor!

Daca 2,0 + 1 (respectiv 1,7 + 1) e menit sa te impinga spre a constientiza ca trebuie sa realizezi ceva util pentru Pamant, pentru Umanitate, pentru continent, pentru societate, pentru oras, pentru mediu, pentru comunitate, urmand subsidiaritatea de la dreapta la stanga in cazul de fata, atunci da, formula magica pentru un viitor stralucit al Omului este valabila, asigurata si pozitiva.

Daaar, nu.

“Copilaresc” e jignitor, iar “matur” face si o persoana de 6 ani sa se simta mandra de sine. Insa poti sa fii matur, responsabil, intelept, complex si in acelasi timp visator, creativ si simplu. Poti fi si adult si copil, indiferent de numarul de ani trecuti de la momentul nasterii si pana la citirea acestor cuvinte. Scurtand povestea, a fi matur si a fi copil, a fi responsabil si a fi visator nu trebuie sa fie antagonice. Poti trai responsabil si copilaresc atata timp cat constientizezi ca detii o viata (a ta) si in asta consta puterea pe care o ai in aceasta lume. Maturitatea nu incepe la 18/21 de ani, asa cum copilaria nu dispare la intalnirea cu aceste numere.

…mai bine “La buni ani!”

Ce vreau să spun prin asta?  Încă mai putem vedea această metodă de “administrare” prin unele părţi ale lumii. Cine credea că fenomenul corporaţiilor din secolul nostru de a avea din ce în ce mai multă putere a chiulit de la lecţia “Company Raj”. Aşa că, din punct de vedere istoric, Halliburton, RAND, Blackwater sau Monsanto (în aceeaşi dimensiune), nu reprezintă ceva nou sau unic, sunt doar de actualitate.

“Mda. 4! Treci înapoi în bancă!”

P.S. Pentru un roman lejer pe acest subiect citiţi “Legea celor puternici” de Steve Făinaru